Teroarea libertăţii

Posted on aprilie 30, 2010

31



Acest text a fost publicat prima dată în Dreptatea, (24 mai, 1991), şi reluat in volumul Exerciţii de tragere cu puşca de soc, ( Edit. Paralela 45, 1998).Îl reiau acum în loc de orice alt comentariu la „cazul Marino” dintr-un motiv foarte simplu: se întîmpla, uneori să fiu vecin de pagină cu Adrian Marino, pe care nu îl cunoşteam, încă, personal. M-am simţit onorat de această vecinătate, dar si mai puternic. Ceea ce nu era deloc puţin pentru perioada aceea. Mi se părea că suntem doi soldaţi mobilizaţi în aceeaşi armată, pe acelaşi front, în aceeaşi tranşee dar la posturi de luptă diferite. Îmi simţeam „flancul” apărat! Nu am evocat aceste prezenţe „umăr la umăr” niciodată, mai tîrziu după ce l-am cunoscut, la Cluj şi am avut şansa unor lungi convorbiri cu Domnia Sa. O fac acum pentru a spune răspicat că nu mă simt mai puţin onorat acum. Poate, doar vinovat că nu am ştiut să îi fac mai uşor suportabilă singurătatea în care se exilase din nou după ce toate speranţele lui, ca şi ale multora dintre noi, păreau definitiv spulberate. Ce ar fi de comentat, oare, atunci cînd vezi cu cîtă tîmpă bucurie se atribuie unuia dintre cei mai mari cărturari, refuzîndu-i-se dreptul de a fi, pînă la urmă, şi el doar un om sub vremi, atribute care sunt refuzate unui Pleşiţă, de pildă tocmai pentru că „la urma urmelor, a fost om şi  el!”                                                                                                                                                                         

          Iată textul:

                    „După cincisprezece luni de la schimbarea la faţă a Rmâniei, observ că există oameni pentru care, parafrazîndu-l pe Proust, aş spune că libertatea este o teroare. Probabil, din această pricină este mai uşor să trăieşti ca sclav între oameni liberi, decît să agonizezi ca om liber printre sclavi.

                      Astfel, sfîşiată între riscul politic şi eroarea morală, libertatea se transformă tot mai mult într-un complicat exerciţiu, rezervat doar „atleţilor”. Pentru marea majoritate a oamenilor – suferind de o severă „distrofie” civică –  libertatea rămîne, în continuare, doar unitatea de măsură a propriei degenerări.”