Poetul şi criticul Ştefan Manasia, unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai „grupării 2000” (în opinia congenerului său, un echilibrat şi deja matur critic, Bogdan Creţu, opinie la care subscriu), este în tot ce face, atît în poezie cît şi în viaţa poetică, un insurgent respectuos. Nu obedient. Împlineşte în 18 mai treizeci şi trei de ani! Este, acesta, un hotar, simbolic în viaţa unui poet. Poate, nu numai a unui poet. Cu aproximativ opt ani în urmă, Ştefan îi mărturisea prietenului său, Mihai Vakulovski, într-un interviu pentru revista on line Tiuk!: „Am venit la Cluj pe urmele acelui minunat prozator care a fost Ion Negoiţescu.” Iată că, simbolic şi în virtual, a ajuns „vecin” cu acesta: sediul fizic al „pavilionului” în care este acum găzduit se află pe aceeaşi stradă, la cîteva numere, de casa în care a locuit Ion Negoiţescu la Cluj! (Desigur, nemarcată în nici un fel!) De aici, din acest punct geometric al vîrstei sale, viaţa şi creaţia lui Ştefan Manasia sunt deschise. La mulţi ani, Ştefan!
CINCI PIESE MICI PENTRU PISICI
tourette
sîngele se retrage în buricele degetelor
urcă podul palmei se târăşte pe încheieturi
unde cabluri de vene pâlpâie stins:
seara va aduce descărcări locale
fără importanţă pentru agricultura zonei venele tale
sunt norişori de cerneală în palma neagră a tatălui
(din amazon şi alte poeme, 2003)
istoria copiilor din Anzi
toporişca-nserării ne-a sfîşiat spinările
din carton
de atîta deşert ni s-a făcut teamă
dar din cer nu mai coboară
visător
prinţul Osama
cu ochii albaştri ca ai pisoilor
pîndim echipaje şi viermi
(retraşi într-un templu ciudat
pentru încă o mie de ani)
poem de dragoste scris pe un şerveţel mototolit, uitat pe masă, printre ediţii din clasici (naum, sei shonagon, alexandrian, philip k. dick), şi regăsit cu uimire după lungi săptămîni.
înserarea-i lipea confetti roz de genunchii
cu cicatrici.
avea buze gustoase şi moi
mirosea a rîu.
în carnea ei m-aş fi strecurat
ca viermele în frunza de plop.
continuarea poemului scris pe şerveţelul mototolit, unde autorul redescoperă, pentru o clipă (ce deja a trecut), istoria aia a unei copilării diforme:
pui jilavi de şopîrle
îi oferisem cercei.
era o apă aurie, acidă şi moale
sub care uitam uneori să respir.
muşchi verde şi lintiţă.
ramuri pietrificate – gîturile ţestoaselor.
ei, ţi-ai găsit?
se răsfăţa în lumină:
bea apă cu lipitori
apă cu frunză de salcie
apă cu săpun de casă.
prin părul ei ud şi nepieptănat
soarele se prăbuşea
ca un ied
devorat de piranhas.
* * * * *
puşti cu ochii mari
decoraţi cu cearcăne
îi recitam din cioran
ca să mă distrugă cu evdokimov
tricou Lacoste mîzgălit cu cireşe:
perfect!
saumaiegzactaşa
dimineţi din ulcioare se tîrăsc în
intestinul gros al amiezilor
de tergal se scurg în intestinul subţire al
serilor de floare de fîn a-
lunecă în esofagul din cîrlige strălucitoare
atunci pătrundeau prin buric
eviscerau lent
mai existau ziduri de celofan
brusturi pe care pişatul se aduna –
o încîntare!
niciodată septicemie
pentru că totdeauna antitetanos
asemeni lui lynch, colecţionam muşte
(pentru căzi unde picoteau cleni)
şi evident pantalonii bunicului se
destrămau spectaculos în chiar
clipa aia în care ea a trecut
plimbîndu-şi verişorii de gumă
for the last time.
(din cartea micilor invazii, 2008)
Lucian Pop
mai 17, 2010
Ştefane, îţi urez şi eu sănătate şi noroc, două cuvinte esenţiale din cifrul de şapte al unei vieţi, să nu te invidieze lumea, fericite cu moderaţie. Celelalte le ai! Numai bine!…Mi-a plăcut ultimul poem, de dragoste, la cât de bun este, din superstiţie, aş scrie numai pe şerveţele!
Daca_nu_nu
mai 18, 2010
Aoleo!
Cum să-i dea fetei ”şopârle”, pe post de ”cercei”?
Doamne nu mă lăsa!
Păi, de mi-ar veni mie careva cu aşa un cadou – har Domnului că n-a dat nimănui prin cap chestia asta – maaamă, de n-aş ţipaaa…
Acuma, pui, ne-pui, da… jilavi? Uăăăău…
Mai bine scria versurile pe-o carte – ce dacă-s clasici? las să ştie şi ei cum stă treaba! – şi ştergea puii cu şerveţelul mototolit, că nu-i în făgădău, să n-aibă pe ce scrie! E… la masa de scris. Ore să fi scris de să i se fi gătat hârtia??? E! Mai ştii…
Da, să nu batem capul acuma cu chestii de-astea mărunte, că azi e ziua lui. Sau nu e 18? Ba, cred că.
La mulţi ani să fie, pe ce vre el să scrie, că nu-mpart io hârtie!!!
La mai mare!!!
vasilegogea
mai 18, 2010
@Daca_nu_nu
Acuma, ce sa facem? Asta e noua sensibilitate. Pe de alta parte, aseara am ascultat, pe „Radio Romania cultural”, poezii de Timotei Cipariu. Eu il iubesc pe acest mare, urias, colosal barbat al Blajului ca pe tata, ce zic eu, ca pe Tata Mare care avea in casa, la Ieud, in Maramures, o editie frantuzeasca din „Emil sau despre educatiune”,
da’ parca nu se mai poate scrie la fel, nu?
Daca_nu_nu
mai 18, 2010
Absolut! Sigur că nu se mai poate scrie aşa. Numai că mă amuzam la gândul cerceluşilor din şopârle…
🙂
Daca_nu_nu
mai 18, 2010
…şi încercam să aflu rostul şerveţelului mototolit!!!
vasilegogea
mai 18, 2010
@Daca_nu_nu
Ar putea sa ne raspunda poetul, dar cred ca petrece!
Daca_nu_nu
mai 18, 2010
Ha-ha-ha!!!
Să-i fie de bine, domnule Gogea.
Nu mă apuc amu de exegeze, că s-a spăria gândul omului de ziua lui, dar, pare că-mi iese…
vasilegogea
mai 18, 2010
@Daca_nu_nu
Mie mi-e teama sa nu se sparie omu’ de gindu’ zilei lui!
stefan
mai 19, 2010
Mulţumesc pentru atenţie, urări şi comentarii.
Am să revin cu plăcere pe Gogea`s Blog.
Tio Pepe
august 21, 2010
A scrie poeme pe servetele de hartie este penibil. Nichita Stanescu facea la fel; penibil, penibil.
Mai este si problema oarecum mai practica, si anume: cum scrii pe un servetel, care mai e si mototolit? Cu stiloul, cea nobila unealta, nu se poate; cu pixul, ca gestionarii? Nici asa nu este tocmai usor, dar de ce sa te opreasca un asemenea fleac?
Ar putea fi si o parodie, sensibil insesizabila. Mda.
33? Ca Iisus, cand l-au casapit. (Referinta livresca.)
La mai mare!
dorin
mai 17, 2011
da. la multi ani, poete!
dorin
mai 17, 2011
acum vad ca postarea e din 2010. 🙂 a fost linkuita pe facebook si n-am fost atent la detaliile de sus. 🙂 scuze!