Cu „Seniorul” Coposu la Sighet. O poveste

       2o Mai. Ziua Seniorului! Nu ştiu cu exactitate cîte zile de douăzeci mai a „sărbătorit” Corneliu Coposu în bezna temniţelor comuniste. Presupun, însă, că ziua de  „duminica orbului„, în urmă cu douăzeci de ani, a fost una dintre cele mai întunecate. Am avut şansa ca, la prima ediţie a „Memorialului Sighet„  să-i fiu, eu, ghid  la o „plimbare” prin labirintul sinistrei închisori (încă nu era amenajată), să vizităm celulele în care au pătimit şi murit Iuliu Maniu sau Gheorghe I. Brătianu. Eram însoţit de un operator cameraman de la prima televiziune independentă, nu numai din Braşov, dar cred şi din ţară, şi am filmat pas cu pas tot periplul meu cu Seniorul. La ieşirea din închisoarea de tristă amintire, ne-am oprit pe o bancă în parcul din centrul Sighetului, nu departe de locul unde a fost şi este acum din nou bustul lui Ioan Mihaly de Apşa, pentru o ţigară. Operatorul meu era cu camera după noi. Acolo, pe bancă, am înregistrat un interviu excepţional cu Seniorul. La întoarcere, la Braşov, la o oră de noapte, primul drum l-am facut amîndoi (eu şi operatorul) la studioul postului de televiziune care urma să transmită a doua zi filmările de la Sighet şi, lăsînd acolo tot echipamentul şi casetele cu filmările pe care le făcuserăm, am plecat acasă urmînd să ne vedem a doua zi, devreme pentru montaj. A doua zi a fost o zi neagră: toate casetele cu filmările de la Sighet dispăruseră! Aşa s-a pierdut o filmare cu Corneliu Coposu la Sighet. N-a fost ca deţinut la Sighet. A cunoscut alte locuri ale martirajului din romlagul românesc. Acum, rememorînd, frust şi fără stil, această întîmplare îmi revine în minte ultima întrebare şi, desigur, ultimul răspuns din acel interviu furat.  L-am întrebat, cu o obrăznicie pe care vîrsta mea de atunci şi o oarecare experienţă pot doar s-o justifice: de ce, din cei 1104 morţi (oficial) la Revoluţie, nici unul nu e un fost deţinut politic? Nu mi-a răspuns imediat. Şi-a aprins un Kent, a tras cîteva fumuri adînci, apoi mi-a spus: sper să ajungi şi dumneata la şaptezeci de ani, şi ai să înţelegi! A fost prea generos. N-am ajuns la şaptezeci de ani şi am început să înţeleg. Îi sunt recunoscător pentru acele două-trei ore petrecute împreună în şi împrejurul închisorii din Sighet. Era, la urma urmelor, locul meu de naştere! Acum, cred că a fost şi un moment de renaştere. Astăzi, de ziua sa, nu pot să spun mai mult despre Senior. Dar cine vrea să ştie mai mult, poate să vadă autobiografia, olografă, (şi, dacă a văzut şi testamentul olograf al lui Iuliu Maniu, poate înţelege de ce a fost atît de apropiat de acesta) a acestuia, graţie Fundaţiei Corneliu Coposu înfiinţate de sora Seniorului, la această adresă:                                                                                            http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/826_autobiografie/

   După ce citiţi această pagină veţi înţelege cît de greu a fost să scriu aceste rînduri, dar şi să nu uit că am cîştigat pierzînd cu Seniorul! În afară de Majestatea Sa, Regele Mihai , nu cred că mă va mai întrista dispariţia, din această lume tot mai tristă, a altui om politic român!

Etichetat: Corneliu Coposu, detinuti politici, interviu, Iuliu Maniu, Revolutie, Sighet, Vasile Gogea

Posted in: Anamnesis, In Memoriam