2o Mai. Ziua Seniorului! Nu ştiu cu exactitate cîte zile de douăzeci mai a „sărbătorit” Corneliu Coposu în bezna temniţelor comuniste. Presupun, însă, că ziua de „duminica orbului„, în urmă cu douăzeci de ani, a fost una dintre cele mai întunecate. Am avut şansa ca, la prima ediţie a „Memorialului Sighet„ să-i fiu, eu, ghid la o „plimbare” prin labirintul sinistrei închisori (încă nu era amenajată), să vizităm celulele în care au pătimit şi murit Iuliu Maniu sau Gheorghe I. Brătianu. Eram însoţit de un operator cameraman de la prima televiziune independentă, nu numai din Braşov, dar cred şi din ţară, şi am filmat pas cu pas tot periplul meu cu Seniorul. La ieşirea din închisoarea de tristă amintire, ne-am oprit pe o bancă în parcul din centrul Sighetului, nu departe de locul unde a fost şi este acum din nou bustul lui Ioan Mihaly de Apşa, pentru o ţigară. Operatorul meu era cu camera după noi. Acolo, pe bancă, am înregistrat un interviu excepţional cu Seniorul. La întoarcere, la Braşov, la o oră de noapte, primul drum l-am facut amîndoi (eu şi operatorul) la studioul postului de televiziune care urma să transmită a doua zi filmările de la Sighet şi, lăsînd acolo tot echipamentul şi casetele cu filmările pe care le făcuserăm, am plecat acasă urmînd să ne vedem a doua zi, devreme pentru montaj. A doua zi a fost o zi neagră: toate casetele cu filmările de la Sighet dispăruseră! Aşa s-a pierdut o filmare cu Corneliu Coposu la Sighet. N-a fost ca deţinut la Sighet. A cunoscut alte locuri ale martirajului din romlagul românesc. Acum, rememorînd, frust şi fără stil, această întîmplare îmi revine în minte ultima întrebare şi, desigur, ultimul răspuns din acel interviu furat. L-am întrebat, cu o obrăznicie pe care vîrsta mea de atunci şi o oarecare experienţă pot doar s-o justifice: de ce, din cei 1104 morţi (oficial) la Revoluţie, nici unul nu e un fost deţinut politic? Nu mi-a răspuns imediat. Şi-a aprins un Kent, a tras cîteva fumuri adînci, apoi mi-a spus: sper să ajungi şi dumneata la şaptezeci de ani, şi ai să înţelegi! A fost prea generos. N-am ajuns la şaptezeci de ani şi am început să înţeleg. Îi sunt recunoscător pentru acele două-trei ore petrecute împreună în şi împrejurul închisorii din Sighet. Era, la urma urmelor, locul meu de naştere! Acum, cred că a fost şi un moment de renaştere. Astăzi, de ziua sa, nu pot să spun mai mult despre Senior. Dar cine vrea să ştie mai mult, poate să vadă autobiografia, olografă, (şi, dacă a văzut şi testamentul olograf al lui Iuliu Maniu, poate înţelege de ce a fost atît de apropiat de acesta) a acestuia, graţie Fundaţiei Corneliu Coposu înfiinţate de sora Seniorului, la această adresă: http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/826_autobiografie/
După ce citiţi această pagină veţi înţelege cît de greu a fost să scriu aceste rînduri, dar şi să nu uit că am cîştigat pierzînd cu Seniorul! În afară de Majestatea Sa, Regele Mihai , nu cred că mă va mai întrista dispariţia, din această lume tot mai tristă, a altui om politic român!
Zitella
mai 19, 2010
Va multumesc, domnule Gogea!
Nu stiu sa spun pentru ce anume din toate cate le citesc aici.
Va multumesc!
vasilegogea
mai 20, 2010
@Zitella
Sunt onorat de aprecierea d-voastra. E un semn ca, totusi, ceva s-a schimbat in Romania. Cu douazeci de ani in urma, rectiile cititorilor mei au fost cu totul altele!
Ioan Costea
mai 20, 2010
Omagiu. O amintire cu Domnul Coposu,
Era prin ’93, cu ocazia inaugurării Casei memoriale Iuliu Maniu din oraş (Bădăcin e peste deal). Am putut vedea cum aştepta „omul nou” sărac cu duhul, spălat pe creier, mancurtizat, cu cap mic şi ceafă groasă, să-l întâmpine cu pietre pe unul care nu mai era de-al lor (mă rog, de-al părinţilor şi bunicilor lor – Domnul Coposu era din Bobota, la câţiva km), mai bine zis ei nu mai erau de-ai lui, pentru că ei erau de-ai lui Ilici&Piotr, am văzut şi indivizi cu ţidulă de facultate transfiguraţi de ura F.S.N.-istă, că a trebuit să-l protejeze miliția-poliția şi să-l ducă iute pe altă stradă. Domnul Coposu nu s-a arătat tulburat, am văzut ce înseamnă adevărata superioritate şi depun umilă mărturie şi eu că era un Senior. Înăuntru, m-am tras mai cu fereală lângă dumnealui, am ascultat cum dădea un interviu pentru BBC, apoi l-am rugat să-mi semneze pe o carte. A stat puţin pe gânduri şi mi-a scris câteva cuvinte cu un stilou din acelea de pe vremuri, stilou de secretar al lui Iuliu Maniu. Ce oameni am avut! Şi cu ce ticăloşi am rămas. Pentru că eram câţiva care vorbeam atunci de un bust Maniu, iar după ’96, de un bust Coposu, dar primarii şi politrucii ţărănişti sau de altă coloratură n-au găsit de-atunci încă banii. Au făcut însă parc cu dale și borduri și fântâni luminate întunecos! Iar casa memorială Maniu zace de mulți ani închisă, golită, prăfuită. Dragă Vasile, acum vreo 37 de ani făceam împreună armata în Sighet, vedeam gorganele de lângă calea ferată și malul Izei, cred, dar eu, cel puțin, nu știam ce sunt, privirea trecea mirată peste ele, de’, pe noi ne pregăteau să apărăm „patria socialistă”. Acum știu că acolo era îngropat în mod nedemn, să nu se știe locul, Iuliu Maniu. Ei, iată, peste zeci de ani, neprețuire și ingratitudine. Am văzut că nici copii de pe-aici nu știau, săracii, nici cei din Bădăcin, nici cei din Bobota, cine au fost Iuliu Maniu și Corneliu Coposu. Și, vorbindu-le despre măreția lor, sesizam că parcă nu le venea să creadă. Ei, la urma urmei, din mirare începe cunoașterea!
Așa e, dragă Vasile, și eu îi țin la inimă pe Majestatea Sa Regele Mihai, pe Seniorul Coposu și pe Cardinalul Todea. Și vai, vai, cât îi trebuie poporului acesta asemenea repere! Să ne ajute Dumnezeu să-i pomenim cât mai mult!
vasilegogea
mai 20, 2010
@Ioan Costea
Multumesc, draga Ioane!
Dorin Tudoran
mai 20, 2010
@ Vasile Gogea
Ma bucur sa citesc rememorarea acelei intalniri cu dl Coposu.
In aceasta lume din ce in ce mai plina de „personalitati” care mai de care mai ciudata, referintele la Corneliu Coposu redevin obligatorii.
Lucian Pop
mai 20, 2010
Născut în 53 şi neieşit din ţară, am avut ca şi mulţi alţii sentimentul că socialismul este nesfârşit, te epuiza cumva constatarea că vor trece o mie de ani şi tot socialism va fi. Majoritatea aveam acest sentiment. Şi în visele noastre cele mai extreme, atâta doar îndrăzneam: să perfecţionăm cumva maşinăria absolută în care trăiam, probabil în loc de şenile să-i punem roţi elastice. Din această perspectivă, ce poţi zice de un om care de la început n-a crezut o iotă în sistem? Care, după o întrerupere de 40 de ani, îşi reia menirea de om politic creştin democrat, exact din momentul când a fost aruncat în puşcărie. Destinul lui seamănă cumva cu al lui Mandela. Numai că Mandela după zeci de ani de puşcărie, a ajuns preşedinte…Domnul Coposu…o lecţie despre neânfrângere şi speranţă.
Liviu Antonesei
mai 20, 2010
@) Vasile Gogea
Am avut privilegiul citorva intilniri memorabile, mai publice, mai restrinse, cu Seniorul. Poate ca ar trebui sa le evoc odata in scris, ca nici viata noastra nu e nesfirsita, nici memoria infailibila… Multumesc, Vasile!
vasilegogea
mai 20, 2010
@Liviu Antonesei
Obligado!
Marcela
mai 20, 2010
Eu nu l-am cunoscut pe Corneliu Coposu, dar ştiu multe lucruri frumoase şi adevărate despre el. Ştiu, de exemplu, că a studiat la şcolile noastre, sistematice şi aspre, dar foarte serioase. Mai ştiu că a trăit vremuri în care puţin a lipsit ca cetatea latinităţii să fie arată cu plugurile…
O floare, pentru el, şi de la Blaj.
Sit Sibi Terra Levis.
vasilegogea
mai 20, 2010
@Marcela
Da, d-na Marcela, Blajul i-a fost in inima, asa cum episcopii martiri i-au fost frati!
vasgar
mai 20, 2010
Am schimbat cateva fraze cu el. Era tocmai dupa plecarea „emblematicei” Leonida Lari din PNTCD la Romania Mare. Eu eram furios, el era politicos.
Ma bucur ca l-am cunoscut.
marianacodrut
mai 21, 2010
@Vasile Gogea
Ma tem ca, o data cu disparitia „Seniorului”, a disparut o intreaga lume dupa care nu putem avea decit nostalgii: aceea a politicianului care nu schimba partidele cum si-ar schimba cravatele. Acum traim intr-o lume a lui …Escu, adica a traseistului politic fata de care eu nu pot avea decit repulsie si groaza.