De la „tombola memoriei”, în „tomberonul istoriei”!

Posted on mai 25, 2010

4



       „Leu, anul oaselor. Filiform, ca un sfîntuleţ al pustiurilor, o vreme am crezut că se hrăneşte cu scaieţi şi lăcuste. Aduce şi cu personajele cehoviene care sunt timide dis-de-dimineaţă şi pătimaşe seara, mereu puse pe despicat lumea în patru.” Încep cu acest portret făcut mie de graţioasa (dar nu vă lăsaţi înşelaţi, căci „leu” şi domnia sa) Ruxandra Cesereanu cu prilejul acordarii premiilor Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, pentru anul 2002, pentru că astăzi, am fost pus pe „despicat lumea în patru” chiar de dis-de-dimineaţă. Adică din momentul în care am citit pe sit-ul IICCMER despre „conferinţele Monica Lovinescu” şi, după o primă clipă de bucurie solidară întru cinstirea memoriei acestei voci inconfundabile a spiritului critic din cultura română, am dat de titlul uneia dintre conferinţe: „Tombola memoriei„! Cam ce-ar putea fi memoria aici, între o iluzie efemeră şi o donaţie mascată? Chiar speră cineva că la această „tombolă” se poate cîştiga „ursuleţul de pluş”?

       Poate mă înşel, nu cunosc încă substanţa conferinţei D-nei Ruxandra Cesereanu. S-ar putea – aşa cum sper, cunoscînd contribuţiile meritorii ale Domniei Sale la bibliografia temei – ca, pînă la urmă „premiul” „tombolei memoriei” să nu ajungă la… tomberonul istoriei!

        Tombola este, o ştim prea bine, o formă de loterie, care îmbracă, de obicei două forme: una, de amuzament (nu tocmai gratuit) la iarmaroc, bîlci sau „moşi” şi alta, de acţiune filantropică, de strîngere de fonduri în scopuri nobile. În ambele cazuri, o înşelăciune acceptată tacit de ambele părţi stă la baza tranzancţiei. (Într-o formă „de piaţă”, necinstită a apărut la noi după 1990 în „Cluburile de Bingo”!)

         Nu văd, însă, cum memoria, principalul bun (nu numai simbolic) al IICCMER poate deveni obiect de „tombolă”!

Posted in: Spune acum!