Mel(c)opee

Posted on mai 27, 2010

5



       Fără titlu, acest text a apărut în volumul  Încă propoieziţii (Editura Grinta, 2006) şi în Caietele de poezie, editate cu prilejul ediţiei a 20-a a Festivalului internaţional Lucian Blaga, 2010. Cum încerc o restructurare a „propoieziţiilor” într-o arhitectură subordonată unor titluri, reiau aici poemul „acoperit”. Şi însoţit de un desen realizat de prietenul meu, Emilian Nicula.

Oho, Luceafăr blînd,

de cîte ori am fost flămînd!

 

Cutreieram pustie străzi

cătînd în lăzi niscaiva prăzi:

 

un muc, o coajă, un ziar

să pot mai zice-o dată: iar!

 

Oho, Luceafăr bun

de cîte ori am fost nebun

 

şi nu m-au pus în sanator

şi n-am putut pentru să mor.

 

Şi-am bîntuit prin gări pustii

prin abatoare, abaţii…

 

Ehe, Luceafăr te-nvăţînd

de cîte ori eu mă plimbînd

 

dădeam de-un stîlp

de-un plop, de-un tîmp

 

şi nimeni nu sărea din pat

s-audă timpii-ţi cum îi bat.

 

Ehe, Luceafăr luminos,

de cîte ori am fost frumos.

 

Bătut de soare sau de lună,

pierdut în lumea mea nebună

 

am fost şi sclav am fost stăpîn,

am spus: eu plec! apoi: rămîn!

 

Pe raza ta cea luminoasă

o am plecat voios la coasă.

 

Făceam din umbre o căpiţă

pe urmă, Morţii – încă-o fiţă!

 

Cu şapte degete scriam

ştergeam tot ce dădeam, ce luam.

 

O, tu, Luceafăr luminos

de cîte ori mi-am rupt un os!

 

Şi nu l-am pus la loc, lăsînd

uitat, biet trupul meu, zăcînd.

 

Şi nu mai am, doar un picior

şi pieptu-mi spart, golit de dor.

 

Luceafăr blînd, Luceafăr blînd

cum te-am iubit eu de bolînd!

 

Un melc cu cochilia spartă

cerşind o stea din poartă-n poartă…

Posted in: Propoieziţiile