Cărtărescu.1907

       „Deci va ieşi lumea cu furci şi topoare…”! Aşa îşi începe Mircea Cărtărescu, poetul „totului” şi al „nimicului„, povestitorul „visului” (cît l-am iubit pentru asta) articolul din Evenimentul zilei de astăzi. Parcă am fi în 1907! (Şi, „deci”, liberalii la guvernare, pare să ne sugereze!) Aş fi considerat aceste cuvinte o simplă metaforă dacă, în desfăşurarea textului Mircea Cărtărescu nu s-ar transforma într-un avocat al neputinţei vinovate a guvernanţilor. Pentru că, după ce ne umple de compasiunea condescendentă a sa, (adresîndu-ni-se cu un patetic „Oameni buni!”, ce-i drept, nu „oameni de bine„), poetul ne asigură că „…pot cădea zece guverne şi preşedinţi şi tot aia va fi„!. Cum adică? S-a schimbat regimul politic în România şi noi n-am aflat? Nu numai că într-o democraţie se pot schimba guvernele (chiar şi preşedinţii, la nevoie) ori de cîte ori, prin respectarea procedurilor constituţionale, puterea suverană a naţiunii o cere, dar pot fi şi chemate să răspundă pentru felul în care îşi îndeplinesc mandatele. Rău nu e că se schimbă guvernele, rău e că se schimbă fără a da nici o socoteală cuiva pentru ceea ce au făcut, sau (uneori mai grav) ce n-au făcut. Dar poetul nostru, în zborul său oratoric susţinut de o singură „aripă„, nu are nici o ezitare să scrie mai departe: „Asta e tot ce se poate face acum: să cumpărăm speranţă la un preţ colosal.” Uită că speranţa nu se cumpără, e adevărat se plăteşte, uneori chiar cu viaţa – Vom muri şi vom fi liberi! – dar nu se cumpără! De altfel, poetul nici nu ne vinde speranţă, ci doar iluzii. Tristeţea, dezamăgirea, disperarea milioanelor de români vor fi „mîngîiate”… „mai tîrziu”. Nu credeam să mai aud această laşă şi complice formă de acceptare a răului, sintetizată pînă mai ieri-alaltăieri în formula „acum nu e momentul!”: „Vinovaţii îi putem pedepsi şi după aceea… !”  După care „aceea„? După ce va termina de citit Totul, preşedintele? Dar pentru asta, de cîte mandate are nevoie? Şi cît de „colosal” va fi preţul ce va trebui plătit? Mai că-mi vine să-i dau dreptate lui Platon…

Etichetat: 1907, guverne, iluzii, Mircea Cartarescu, speranta, vinovati

Posted in: Spune acum!