Printre ultimele mele însemnări din anul 1989 se află şi transcrierea unei tipologii umane descrisă de Tolstoi în nuvela sa Tăierea pădurii (Povestirea unui iuncher). Probabil că mi-am amintit de ea în aceste zile din cauza frecvenţei utilizării verbului a tăia în zgomotul general din aceste luni şi zile. Poate că tipurile umane identificate de Tolstoi se află printre noi. Iată-le:
„1.Supuşii;
2.Autoritarii;
3.Impetuoşii.
Supuşii se împart astfel:
a) supuşii nepăsători;
b) supuşii zeloşi.
Autoritarii cuprind:
a) autoritarii asprii;
b) autoritarii diplomaţi.
Impetuoşii:
a) impetuoşii ghiduşi;
b) impetuoşii corupţi.”
Mi se pare că pînă şi comentariul meu de atunci e încă valabil: noi nu avem decît o singură categorie – supuşi autoritari impetuoşi! Cumulînd de-a valma toate celelalte atribute. Nesupuşii, revoltaţii sunt din nou înlocuiţi cu nemulţumiţii, reclamagiii…
Gogea's Blog 
lucian pop
iunie 30, 2010
Eu aş separa. Noi suntem nişte supuşi vrăjiţi, căzuţi în extaz în faţa căpeteniei autoritare, impetuoase, ce ne suie în căruţa lui măiastră. Până când ne bagă într-un gard. Urmează actul al doilea cu înjurăturile de rigoare. În al treielea ca în Cenuşereasa, umbli din casă în casă să găseşti măcar un singur cetăţean care la votat pe impetuosul Băsescu.
vasilegogea
iunie 30, 2010
@lucian pop
Buna dimineata, Lucian! Cum povestesti matale, totul devine vraja. Adica, basm. Adica, fictiune. Si cu realitatea, „realitatea palpabila”, cine se ocupa? Nu vezi ca vin „costobocii” peste noi mai devastator decit tatarii!
lucian pop
iunie 30, 2010
Din păcate Vasile Gogea.
Inima-Rea
iunie 30, 2010
Poate fi, don Basilio, poate fi şi-aşa – cu tipologiile, zic. Numai că eu „m-am trezit” cumva: Doinitul ăsta – cu jale, talent, simţire şi deplină sinceritate – la nimic n-ajută.
Am eu momentele mele de pragmatism. Acum, pare-se că am o adevărată criză de. Aşadar şi prin urmare…
Vădit, ţara e rău guvernată. Obiectiv, e demult aşa („măcar” de 20 de ani).
Acum, văd eu trei feluri de oameni, în funcţie de asumarea vinovăţiei pentru (fiindcă asta-i preocuparea naţională, azi: cine-i – „mai” – vinovat): Unii vor să răspundem toţi (vinovăţia colectivă); alţii vor să răspundă ceilalţi; ceilalţi ar amîna discuţia asta.
Sînt printre ceilalţi căci discuţia despre vinovăţie îmi aduce a autopsie programată: veghem muribundul, dibuind cauzele morţii, abia mai răbdînd a pune mîna pe scapel. Bine, sînt şi din ăi miloşi – de ţin lumînarea şi se jelesc biblic (haine rupte, feţe zgîrîiate, cenuşă-n cap – tot tacîmul).
Deci, dacă „vădit” şi „obiectiv”, atunci „necesar” – ţara e rău guvernată: adică, instalaţia de guvernat e proastă (depăşită ori inadecvată, tot un drac!)
Ce-ar fi de făcut? „Singura soluţie, altă revoluţie”? Vorba lui Liviu (Antonesei): La cum ne ies nouă revoluţiile, mai bine lipsă!
Din păcate, sînt un pragmatic limitat – una-două, dau în metaforic cînd nu de-a dreptul în hiperbolic. Poate fi şi de bine – semn că-mi trece criza, că „adorm la loc”, prea m-am deşteptat intempestiv!
Apocalipsa asta locală, cu potop totuşi neapocaliptic, îmi livră imaginea „românului”: el „calcă apa” – nici înoată, nici se-neacă, doar ţine capul deasupra şi-l duce apa unde vrea ea. Care „îi mai ‘oţ” a-njhebat o plută – dacă nu chiar un yacht, dar ăştia-s puţini şi nu contează, aici; cu plută ori fără, tot la voia apei – oricum s-ar numi ea: criză financiară, cataclism şamîdî. Instalaţia de guvernare îi îmbărbătează să-şi vină-n fire, „să nu se lase” – cum făcu Boc, ieri, cu femeia aia de dădu ochii peste cap. Prilej de comentariu pedeleu, la SupraRealitatea tv: Asta-i tot ce se poate face. Orice alt guvern doar atît ar putea fiindcă nu sînt condiţii normale, fireşti.
Uite că sînt şi eu, odată, de acord c-un pedeleu: Aşa e, atît poate instalaţia acum – şi de-ar veni însuşi albul porumbel al bunăstării veşnice (Obama? Mă rog, ideea de porumbel-cu-Buna Vestire-n cioc contează, aici).
Idea (vorba cuiva cu care nu mai vorbesc): Instalaţia trebuie înlocuită. Măcar s-ajungem a ne-ntreba, cum Eminescu – al’dat’: Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile/ Cîte oare le vor sparge/ Vînturile, valurile?
Atlfel zis, instalaţia de guvernare trebuie să asigure o catargă pentru fiecare, nu să trimită bărci de salvare. Bine, n-ar fi tocmai rău – acum – să fie bărci dar vezi că nici de veste de salvare n-avem pentru toată populaţia scufundată.
Ia să mă mai deştept o dată (ultima, promit!) În 2008, „munceam” la Coti şi propuneam votul alb – ca formă de respingere a candidaţilor propuşi de partidocraţia politică. „Ce mai iureş, ce mai vaiet!” Numai ameninţări cu moartea n-am primit dar urări de bine – cît cuprinde!
Însă nu era o idee rea. Oricum, putea fi-ncercată – repetat, să nu rămînă un neconcludent experiment singular deci ciudat.
Mă-ntorc şi zic: Dacă vrem altă instalaţie de guvernare, trebuie să tocmim alţi instalatori. Tot ce e „în aparat” azi – absolut tot – să fie lustrat pînă la adînci bătrîneţi.
Deocamdată, „călcam apa” – n-avem încotro. Dar putem să pregătim momentul cînd începem şi să-notăm – chiar împotriva curentului, ce-are?
Acel moment ar trebui să fie 2012. Dacă-l ratăm şi pe-acela, ţara asta riscă a rămîne o pădure de mangrove.
vasilegogea
iunie 30, 2010
@Inima-Rea
Din pacate, sunt absolut de acord cu tine!