Proiectul „Restitutio Benjamin Fondane”, în desfăşurare

Posted on iulie 21, 2010

1



        Ameninţat, cu ceva vreme în urmă, de o (relativ) scurtă, dezechilibrată (argumentativ) şi penibilă (din pricina pretenţiei, dintr-o „parte”, de „exclusivitate” discriminatorie) dispută, Proiectul „Restitutio Benjamin Fondane”, al cărui  „arhitect” principal este gînditorul Mihai Şora, a cărui filosofie a dialogului pare a se „întrupa” şi  în această generoasă lucrare culturală în dialogul  (re)activat între una dintre cele mai provocatoare de tulburare moşteniri culturale datorate unui spirit tragic al secolului trecut şi „matricea generativă”, cultura mamă a acestuia, după mai mult de o jumătate de secol de înstrăinare,  se găseşte în ceasul fast al desfăşurării. Fără alte limite decît acelea ale resurselor profesionale, empatetice şi – trebuie spus – materiale ale celor angajaţi în proiect: riguros restrîns numărul lor, aceştia sunt Luiza Palanciuc şi Mihai Şorainiţiatorii şi coordonatorii seriei” precum şi Mircea Petean, ca editor, Director la Editura Limes. Iată cum descriu inţiatorii acestei restituiri necesare proiectul d-lor:

      „Ca orice demers restitutiv, şi acesta a pornit dintr-un dublu impuls: nu doar al exigenţei travaliului de traducere şi de editare a unei opere majore (dar quasi-necunoscute), ci şi al urgenţei restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată. Acesta este sensul pe care îl dăm acţiunii noastre, iar seria de opere complete franceze ale lui Benjamin Fondane, prima iniţiată în limba română, a fost din bun început gîndită în acest fel: ca un demers coerent, omogen şi integral, într-o căutare lucidă – dar nu mai puţin pasionată – a adevărului.”

        „Opera lui Benjamin Fondane stă, deopotrivă, sub semnul fulguranţei, al disperării şi al revoltei unui om aflat în neostoită zbatere interioară. Ea restituie principiul autentic conform căruia orice efort de a gîndi fiinţa umană trebuie să aibă ca referent unic existentul însuşi, în concreteţea lui, iar nu o abstracţie ipostaziată.”

          Aş adăuga, acum, doar că, dacă persoana concretă, individul uman Benjamin Fondane nu s-a putut salva din holocaustul nazist al oamenilor, opera acestuia poate – şi, iată este, datorită, în primul rînd autorităţii indenegabile a lui Mihai Şora – fi recuperată din holocaustul axiologic comunist.

        Iată şi primele trei volume apărute în seria românească de opere complete franceze ale lui Fondane: 

                                                                                                                                                                                                                                                                 „Am crezut – dar ce om nu greşeşte? – că ilustrarea conflictului Schopenhauer-Nietzsche este lucrul cel mai potrivit pentru a ne ajuta să înţelegem atît filosofia occidentală, cît şi filosofia orientală. Mă refer doar la filosofie, nu la viaţa practică, unde europenii – în ciuda filosofiei lor – s-au dovedit teribil de întreprinzători. Însă tocmai aici, în speculaţia lor, se află punctul slab şi inferioritatea lor faţă de India. Ei n-au avut nici curajul de a gîndi în categoriile vieţii lor, nici pe acela de a trăi că hinduşii, pînă la capăt, în categoriile gîndirii lor. […]  Din punctul de vedere al filosofiei – fie ea europeană, sau indiană -, actul este legat numai de contemplaţie, numai de gîndirea despărţită de lume, menită adevărului pur; ceea ce noi luăm drept acţiune nu este decît, cel mult agitaţie. O asemenea eroare, cred eu, n-ar fi fost niciodată cu putinţă în India.”   (Benjamin Fondane)

                                                                                                                                                                                                                                                   „A-i aplica lui Brâncuşi modalităţile unei judecăţi, oricare ar fi ea, pune în mare primejdie însăşi persoana celui ce judecă. Pentru bunul motiv că o operă de ordinul evenimentului pur, al excepţiei, nu poate fi cîntărită cu un cîntar de duzină -, iai cui cîntăreşte greşit soarta nu-i surîde. De o unicitate sălbatecă, neîncăpînd în nici o categorie, opera lui Brâncuşi nu suportă cîtuşi de puţin discriminarea istorică, şi se afirmă cu putere ca fiind cel dintîi demers al unui spirit care instituie forme – ca atare, în mod necesar, prime. Niciodată Brâncuşi nu va putea propovădui – şi nici măcar propune – Idealul, Ideea, ci doar un ideal, o idee. În felul acesta, prin esenţă nesociabilă, opera lui Brâncuşi nu ne oferă, la capătul efortului său, niciun fel de supraom, nici măcar omul înveşmîntat sau omul în pielea goală, ci de-a dreptul omul-peşte, omul-dihanie.” (Benjamin Fondane)

„Existenţialismul lui Benjamin Fondane nu este un discurs despre existenţă, spre deosebire de acela al lui Heidegger, de pildă, pe care Fondane îl şi analizează în trecere, arătînd cum se produce alunecarea de la senzaţia de opresiune spre sentimentul mirării, dizolvat în obiectivarea limbajului. Omul singular: eu, tu, el, ea… în carne şi oase. Aici este punctul tare al filosofiei lui Fondane şi al întregii sale opere. Aici şi lecţia: o lectio difficilior, fără îndoială. Căci nu există nicăieri, la Fondane, om generic, reprezentant impersonal al umanităţii. La urma urmei, duşmanul filosofiei existenţiale autentice este tocmai abstracţia ipostaziată, această progenitură a raţiunii exclusiviste: cea care uită omenescul pînă la renegare, dacă nu pînă la crimă.” (Luiza Palanciuc şi Mihai Şora)

          Să mai trec, doar, că cei interesaţi pot comanda aceste volume, online, la adresa:

 http://www.edituralimes.ro/

Posted in: Ex libris