Multe s-ar putea spune despre acest nobil scăpat din strînsoarea „Ieudului fără ieşire”: mereu pe drumul ce leagă „nordul memoriei” de „sudul din vis„, într-o „Lume de mîntuială” în care el face totul dureros de temeinic, Ştefan e un neliniştit ce se aşează mereu, pentru scurtă odihnă, în umbra păcii. „Singur”, dar înconjurat de familie, prieteni şi flori. A păcălit, de cîteva ori, destinul: a confundat minele cu arhivele astfel că a înlocuit „florile de mină” cu magnoliile şi poezia. Doborît, n-a devenit procuror al infernului. Izbindu-se bărbăteşte de „orizonturile” cele mai abisale, a devenit „Avocat al cerului”.
„Viitorul aparţine celor ce vor învăţa să rabde.” – spune Ştefan Doru Dăncuş. El, răzvrătitul, ne spune să aşteptăm în linişte ceea ce va întîrzia să vină! Îi doresc putere, pace şi linişte pînă la întîlnirea pe care singur şi-a fixat-o! Astăzi, însă, ne vom întîlni cu toţii în acest poem pe care a avut generozitatea să mi-l trimită:
Acolo ai fost cândva
în marmura minților mele ai fost cândva iubito
acolo în sevele trupurilor ostenite
în substanțele pure ale sângelui
acolo ai fost în cifrele aruncării de pe bloc
în sudoarea fonetică a ștreangului
în marea cea mare a venelor deschise
în seducția tâmplei din care glonțul a evadat
acolo ai fost când a trecut trenul
când locuitorul unei lovituri de cuțit am ajuns
când galeria minei și-a năpustit carbonul
în oasele mele tinere
când prietenii m-au îndopat cu medicamente și alcool
acolo ai fost când otrava cinei celei de taină
m-a târât la groapa de la marginea cetății
când n-a mai fost oxigen pentru inimă
când zăpada a năvălit și înghețul
acolo ai fost suflând abur cald peste pleoape
lângă parapetul zdrobit de mașină
lângă seringa lui lakatoș țiganul din celula pușcăriei
acolo unde plec diseară nu poți veni
acolo focul e mai înalt decât mințile
pierdute într-un oraș românesc
incendiul se va stinge nefiresc de data asta
ca o strună de chitară ce se rupe în mijlocul
celui mai divin spectacol
ca un polizor ce se sparge în mijlocul turației maxime
Sfântă Maria pentru noi roagă-te
Spun: Amin!
Gogea's Blog 
Dl.Goe
august 5, 2010
Iubitele sunt bune la atatea si atatea lucruri. Pot fi bunoara oricand pretexte pentru pozie, pentru revolutie, pentru betie, pentru exil, pentru stiinta, tehnica, religie si filosofie si pentru cate si mai cate. Si, ca-ntr-un bizar sistem de vase comunicante, chiar si poeziile altora ne fac sa ne fie iarasi dor de toate iubitele noastre din trecut si din viitor, din prezent si din imaginatie. Sfânta Maria pentru noi roaga-te… Dar poate n-am citit eu prea atent poezia si dorul pasager mi-a venit cu totul si cu totul intamplator tocmai cand trecusem sa vad ce mai faceti, d-le Vasile. Cat de obosit sa fiti ca sa nu mai ziceti nimic altceva. Nici pe la conul Dorin nu prea v-am mai vazut ratacind printre poietzei.
vasilegogea
august 6, 2010
@DL.Goe
Previzibilitatea extrema a realului iminent ma cam dezamageste dar nu e vorba de oboseala. Cel putin atita timp cit „grija” d-voastra nu devine sufocanta.
Stefan Doru Dancus
august 6, 2010
Multam frumos, boier Gogea. M-ai copleşit. Nu mai trece mult şi ajung la Cluj cu magnolia pregătită să întregească stegul Vaticanului.
Să ai pace
Dăncus