Ar fi mai multe motive, temeiuri pentru aceasta. Dar, unul anume devine tot mai evident şi de neocolit în ultima vreme. El îşi trage „seva” din paginile frumosului său volum de „microparabole şi macroinsomnii„, intitulat „VETO” şi conţinînd douăsprezece gravuri de Andrei Mănescu. Deşi nu este o carte”de artă”, sau „istoria artei” aceasta e o carte care are toate atributele unui obiect de artă în sine. Pe scurt, este o carte despre „salubritatea” morală. Agresat zilnic de o lume casată în milioane de microvise şi stăpînită de un megacoşmar, o pagină specială din cartea lui Pavel îmi dă o sugestie pentru „ieşirea” din „situaţie”, adînc culturală şi sănătos barbară în acelaşi timp. Păstoasă, violentă, sonoră, şi meta- şi -fizică, dar perfect justificată. Iat-o, sub forma unei „miniparabole”:
„Ipoteză de lucru pentru Sisif
Bolovanul venea dinlăuntru. De la starea de plumb a tălpilor urca pe un drum obscur pînă la creier şi se prăvălea surd peste ochi. Urma încremenirea buzelor într-un strigăt oprit şi degetele luau înfăţişarea a zece fulgere de granit sau zece şerpi cu limbile îngheţate. Cădea apoi în inimă şi atunci se auzeau vaiete, armuri zăngănite, dansurile erotice ale halebardelor şi tot trupul lui Sisif trăia în convulsia unui măcel al pietrelor. Tîrziu, cînd armurile rămîneau nepurtate, halebardele agonizau în spasmul final şi vaietele se stingeau în gemete surde, bolovanul cădea din nou, cu zgomot, în tălpi. Atunci ochii îşi recăpătau limpezimea, buzele murmurau imne de slavă şi lumea întreagă reintra în ritmul ei cosmic. (Păsările cîntă acum, fiarele-şi ling puii-n bîrlog şi stropi de lumină se sparg în ochiul închis al şopîrlei.)
– Merge, Sisif, întreabă Oedip trecînd pe aproape, e bine, tot cu bolovanul te ocupi?
– O fuţi pe mă-ta, îi răspunde Sisif în timp ce se pregătea să ridice bolovanul din nou. Pentru că bolovanul venea dinlăuntru, de la starea…”
Gogea's Blog 
Tio Pepe
august 21, 2010
Total nelalocul lui, raspunsul acesta al lui Sisif. In lumea de azi, cu engleza pretutindeni, probabil ca unii se gindesc: „De ce nu?” Ei bine, in cazul limbii romane, al culturii noastre, al tipului de mentalitate ce caracterizeaza ceea ce numim poporul roman (o monstruozitate, de altfel), dintr-o multime de motive. „Merge pe ma-ta!” (i.e., un raspuns in stil personaj de-al lui Marin Preda) nu ar fi sunat strident. Multe alte variante mai sunt posibile.
Daca volumul este publicat deja, el poate fi retras de pe piata si corectat.
Niciodata nu este chiar prea tarziu.
Un prieten bun si priceput, de tipul Pound in raport cu Eliot, s-ar putea dovedi extrem de util. Daca exista.