80 de ani de la instalarea la Cluj a Episcopului Iuliu Hossu

Posted on octombrie 30, 2010

2



 Sursa: http://www.ziuadecj.ro/cultura/70-de-ani-de-la-instalarea-la-cluj-a-episcopului-iuliu-hossu–54158.html

        Reiau aici acest excepţional remember din  Ziua de Cluj  cu convingerea dobîndită „pe frontul” luptei cu uitarea că există momente, fapte şi personalităţi ale căror semnificaţie, valoare şi dimensiune istorice nu vor fi niciodată îndestulător evocate. 

        Între prevederile Concordatului încheiat de România cu Sfântul Scaun în 1927 (ratificat în 1929), figura şi o nouă rearondare a eparhiilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.  Astfel, prin desprinderea mai multor parohii din Eparhiile de Gherla şi Oradea, lua naştere Eparhia de Maramureş, cu sediul la Baia Mare. La rândul său, Eparhia de Gherla, extinzându-se spre sud, primea 150 de parohii de la Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş, inclusiv oraşul Cluj, care devenea noua reşedinţă a Eparhiei de Cluj-Gherla.

       Instalarea oficială a Episcopului Iuliu Hossu în scaunul eparhial de la Cluj, prin ceremoniile desfăşurate în 4 şi 5 octombrie 1930, a depăşit cu mult cadrul strict al Bisericii Greco-Catolice, fiind percepută, în contextul reaşezărilor etnice din Transilvania interbelică, drept o întărire a cadrului naţional românesc din cel mai important oraş al regiunii. În acest fel, metropola Transilvaniei devenea, la 10 ani de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri de la Alba-Iulia, reşedinţă episcopală pentru ambele Biserici româneşti (Episcopia ortodoxă a Clujului fiind înfiinţată în 1921). Să parcurgem, în continuare, câteva relatări din presa vremii despre fericitul eveniment petrecut în urmă cu 70 de ani la Cluj, relatări adunate în “Curierul Creştin”, organul oficial al Eparhiei de Cluj-Gherla.

       Iată cum “Universul” (nr. 246 din 8 octombrie 1930), ziarul cu cea mai largă răspândire în perioada interbelică, prezenta cititorilor din întreaga ţară plecarea de la Gherla a Episcopului Iuliu Hossu şi instalarea sa în noul scaun eparhial:
      “Sâmbătă [4 octombrie 1930 – n.n.] a plecat din Gherla P.S. Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu ca să fie instalat în ziua următoare în scaunul episcopal din Cluj. În gara frumos pavoazată, înaltul prelat a fost întâmpinat de reprezentanţii vieţii româneşti din Gherla.
Vădit emoţionat de sentimentele exprimate de credincioşi, P.S. Episcop Hossu şi-a luat rămas bun de la populaţia oraşului. O fetiţă a predat P.S. Sale un frumos buchet de flori.
La ora 3:00, când era fixată ora sosirii la Cluj, peronul pavoazat cu steaguri şi steagul Statului Papal era plin de lume.
În faţa sălii de recepţie erau reprezen-tanţii autorităţilor bisericeşti şi ai societăţilor de binefacere.
P.S. Episcopul a fost întâmpinat cu cântecul “Întru mulţi ani, Stăpâne!”, cântat de corul românesc.
Domnul Ion Agârbiceanu, protopop al Clujului, rosteşte o cuvântare de bun venit.
În numele Directoratului Ardealului a vorbit domnul dr. Valer Moldovan, director ministerial, iar în numele Primăriei, domnul dr. Teodor Mihali, primarul oraşului.
P.S. Episcop Hossu a răspuns mulţumind tuturor pentru frumoasele cuvinte cu care a fost întâmpinat. Promite să lucreze cu toate puterile pentru înflorirea eparhiei. Primeşte cu bucurie asigurările credincioşilor, că vor sta zid în apropierea sa, şi imploră ajutorul cerului pentru opera pe care o va începe.
Însoţit de capitulul diecezan, P.S. Episcopul Hossu a plecat la catedrală, unde a fost întâmpinat de un mare număr de credincioşi.
Corul condus de doamna prof. Caranica a cântat imnul arhieresc. S-a oficiat apoi vecernia, la care au participat numeroşi preoţi.
După serviciul religios, P.S. Episcopul Hossu a rostit o predică pornind de la cuvintele biblice: “Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului voi învăţa pe voi!”.
Cunoaşte importanţa centrului Ardealului şi-şi dă seama de multiplele obligaţiuni pe care le are. Frumoasa primire pe care i-a făcut-o populaţia Clujului îi umple sufletul de bucurie şi promite să răspundă cu aceeaşi dragoste.
De la catedrală, P.S. a plecat în sala Reuniunii orale, unde a fost aşteptat de preoţii eparhiei de Cluj-Gherla. Adresându-se preoţimii, P.S. a asigurat-o că va avea un susţinător sincer.
În numele preoţimii a răspuns părintele Tit Mălai, asigurându-l de devotamentul preoţimii în slujba Bisericii.
P.S. a prezentat apoi preoţilor pe tatăl său, venerabilul protopop Hossu din Milaşul Mare.
Duminică [5 octombrie 1930 – n.n.], la ora 9:00, în Catedrala “Schimbarea la faţă” a oficiat P.S. Episcop Hossu asistat de un sobor de preoţi.
La ora 12:00 a avut loc o recepţie la Prefectură, la care au luat parte reprezentanţii autorităţilor şi ai diferitelor Biserici. La ora 1 şi jumătate s-a dat un banchet.
La ora 6:00 seara a dat un concert corul Reuniunii, cu concursul doamnei Aca de Barbu de la Opera Română.” [Curierul Creştin, anul XII, nr. 22, 15 noiembrie 1930, pag. 201-202].

    “Patria” (nr. 212 din 5 octombrie 1930), cel mai mare cotidian din Transilvania şi Banat – şi care se dorea a fi o porta-voce a biconfesionalităţii românilor din aceste provincii –, în articolul de fond, “Cele două episcopii ale Clujului”, îşi exprima speranţa într-o bună colaborare a celor doi arhierei români de la Cluj, spre promovarea şi împlinirea dezideratelor naţionale:

Sâmbătă, în 4 octombrie Anul Domnu-lui 1930, I.P.S.S. Episcopul Iuliu Hossu, doctor în ştiinţe teologice, capul Bisericii Unite Române din dieceza Clujului şi a Gherlei, şi-a făcut intrarea sa triumfală în capitala Ardealului, sediul diecezei pe care va păstori-o.
  Trebuie să constatăm că întreaga societate românească din Cluj, ba şi minoritarii, au ţinut să acorde acestui moment un caracter solemn, grăbindu-se cu toţii, credincioşi, confraţi şi concetăţeni de altă rasă şi limbă, să-l întâmpine cu dragoste şi stimă, aşa cum i se cuvine unui arhiereu român.

  Ce însemnează o nouă episcopie românească la Cluj? Înainte de toate, să spunem ce nu trebuie să însemneze. Nu trebuie în nici un caz să fie un nou focar de dezagrare şi un nou pretext de dezbinare. Noi, care suntem cultivatorii tradiţiilor, vom accentua întotdeauna că trebuie cu orice preţ, cu foc şi cu fier, să reînviem vechile timpuri fericite, când n-au existat nici certuri, nici rivalităţi, şi cu atât mai puţin lupte fratricide între slujitorii şi credincioşii Bisericilor naţionale. Când nu numai că nu făceam deosebiri confesionale, dar nici nu ne cunoşteam apartenenţa. Se poate însă aştepta de la aceste două episcopii un concurs nobil pentru a satisface necesităţile spirituale şi culturale ale poporului, o muncă asiduă şi lipsită de reclamă ieftină, o cimentare continuă a solidarităţii naţionale.

Trebuie să recunoaştem că I.P.S.S. Nicolae, Episcopul ortodox al Clujului, în scurta sa păstorire de până acuma a ştiut întotdeauna să evite, întrucât i-a fost posibil, punctele care puteau să devină iritante şi să producă disensiuni neplăcute între români. […] Situaţia noului Episcop român unit este deci şi uşoară, dar pe de altă parte şi grea. Este mult uşurată, fiindcă în colegul său ortodox nu va găsi un duşman sau rival rău intenţionat, ci mai curând un frate, un sprijin şi chiar o pildă de urmat. Dar situaţia lui este şi grea, pentru că românii uniţi vor aştepta de la el o activitate care să rivalizeze în valoare normală cu cea a Episcopului Nicolae. Din acest concurs nobil, numai bine poate rezulta pentru societatea românească. Şi tocmai avându-se în vedere aceste consideraţiuni, Episcopul Iuliu va trebui de la început să se bucure de larga şi neprecupeţita colaborare şi ascultare fiiască a tuturor elementelor laice şi bisericeşti din noua dieceză unită.

Dar, în aceste momente de rară bucurie şi înălţare sufletească, românii uniţi [din Cluj – n.n.] încearcă şi sentimente de durere şi regrete. Ei se despart de arhidieceza de Alba-Iulia şi Făgăraş şi de păstorirea Arhiepiscopului Vasile Suciu, capul suprem al provinciei mitropolitane unite, care este o podoabă strălucită a Bisericii naţionale şi a românismului de pretutindeni. Se vor mângâia însă ştiind că noul Episcop unit, dr. Iuliu Hossu, înzestrat cu atâtea calităţi distinse, este nu numai un discipol vrednic al Şcolii de la Blaj, ci a fost student al Propagandei Fide de la Roma şi aduce, deci, cu sine garanţia că tot ce va face şi tot ce va spune va fi încadrat în spiritul tradiţiei glorioase a Bisericii Unite Române, ale cărei servicii imense prestate pe altarul neamului şi al culturii sufleteşti a poporului sunt de mult consfinţite de întreaga suflare românească.

     Implorăm Binecuvântarea Domnului asupra actului solemn ai cărui părtaşi fericiţi suntem” [Ibidem, pag. 196-197].

     La rândul său, “Păstorul Sufletesc” (nr. 21-22 din 1 noiembrie 1930) salută mutarea scaunului eparhial de la Gherla la Cluj, considerând-o drept o evoluţie firească şi deschizătoare de noi perspective pentru întreaga Biserică Greco-Catolică:

     “Actul săvârşit în Catedrala «Schimbarea la Faţă» din Cluj, la 5 octombrie a.c. [1930 – n.n.], este un act de mare însemnătate istorică. Manifestarea de frumoasă solidaritate în jurul Preasfinţiei Sale şi participarea episcopiei ortodoxe la acel act sunt o dovadă că alegerea noii reşedinţe nu strică, ci chiar normalizează bunele raporturi între Bisericile româneşti. Mai e o dovadă şi că sediul episcopiei trebuie să fie în centrul principal de viaţă al eparhiei. În privinţa aceasta, n-ar trebui să se repete cu alte dieceze ce s-a experimentat cu dieceza Gherlei, care, întemeiată la 1853, abia la 1890 a putut scrie despre ea «Preotul Român» (nr. 6-1890, p. 283): «reşedinţa episcopiei de Gherla stabilită». Acum e într-adevăr stabilită şi-i urăm din tot sufletul să poată răspunde marii meniri culturale ce-o aşteaptă pe o episcopie catolică la metropola Ardealului, unde e şi centrul Acţiunii Catolice din Ardeal” [Ibidem, pag. 201].

     În curgerea lui, timpul a confirmat, pe toate planurile,  speranţele exprimate în urmă cu 70 de ani. Şi, cum “omul sfinţeşte locul”, în acelaşi fel, munca, dăruirea şi jertfa ilustrului Episcop Iuliu Hossu, ajuns primul Cardinal al românilor, au făcut din Cluj un reper fundamental pentru istoria şi spiritul Bisericii Greco-Catolice. Trecutul onorează, viitorul obligă.    (Alexandru PINTILEI)

     Veşnică pomenire a tuturor martirilor întru mărturisirea credinţei!

      Lăudat fie Isus Christos!

     O îndreptare: dintr-o neatenţie, alimentată probabil de concentrarea pe conţinutul articolului, acesta a apărut, în titlu, cu o eroare de „aritmetică”. Desigur,  din 1930 pînă acum, în 2010, sunt 80 de ani, nu 70. Fac necesara îndreptare cu scuzele cuvenite pentru neintenţionata eliminare a doi luştri din posteritatea binecuvîntată a ilustrului Episcop şi Cardinal.   

Posted in: Anamnesis