Dorin Tudoran şi Timothy Garton Ash: anatomia şi fiziologia lui Mefisto

Posted on noiembrie 3, 2010

8



       Celor care s-au încumetat la lectura volumului  Eu, fiul lor. Dosar de securitate (Editura Polirom, 2010), al poetului Dorin Tudoran, le propun să citească în paralel şi Dosarul meu de securitate. O altă versiune a vieţii (Editura Humanitas, 1999), de Timothy Garton Ash (celebru datorită volumului Noi, poporul, tradus în peste cincisprezece limbi).

        Două cărţi „întunecate”, dar care, puse faţă în faţă au darul de a se „lumina” una pe cealaltă. Amîndouă explorează mai mult decît un dosar, chiar o viaţă: „viaţa persoanei care eram atunci” – cum mărturiseşte Timothy Garton Ash. Dar, ne avertizează autorul, fost obiectivul Romeo pentru structurile operative ale STASI, aceasta „nu e totuna cu viaţa mea. Ceea ce numim viaţa mea este doar o versiune rescrisă neîncetat a propriului nostru trecut. Viaţa mea este autobiografia mentală cu care şi prin care trăim. Ce s-a întîmplat cu adevărat este altceva.” Acest altceva, care ţine de „lucrarea” lui Mefisto în lumea orwell-iană a estului totalitar-comunist constituie „ţinta” demersului demistificator întreprins de ambii autori citati. Şi, îmi pare, citind ambele volume, că o fac în modalităţi complementare: Dorin Tudoran – reconstituind „anatomia” molohului (o „disecţie” subtilă şi meticuloasă), iar Timothy Garton Ash – descifrînd „fiziologia” ascunsă a acestuia (modul de funcţionare „discretă” a „organelor”). Două expertize de „medicină legală” a   uneia şi aceleiaşi crime morale.

         Voi cita, în continuare, finalul cărţii lui Timothy Garton Ash (din volumul lui Dorin Tudoran am citat deja, poate nu destul, în alte două postări: https://vasilegogea.wordpress.com/2010/10/11/dorin-tudoran-eu-fiul-lor-doar-infierat-amintiri-despre-un-viitor-furat/  şi  https://vasilegogea.wordpress.com/2010/10/15/dorin-tudoran-eu-fiul-lor-ii-fragmente-plus-un-comentariu-poetic-de-franz-hodjak-avant-la-lettre/ ):

           „… de undeva din spatele textului pe care tocmai l-am scris, se aude vocea lui Dietrich Fischer-Dieskau, înregistrată în 1958, în toiul Războiului rece, cîntînd splendidul Lied tenebros al lui Schubert. Ce tată nu e emoţionat cînd îl aude?

            Tatăl călătoreşte prin noapte şi vînt, ţinînd copilul strîns la piept şi ferindu-l de frig. Vocea cîntăreţului este puternică şi fermă. Din noapte apare craiul ielelor şi începe să-l ispitească pe copil cu frumoasele versuri: despre flori multicolore, veştminte aurite şi jocuri grozave; despre fiicele lui care-l vor legăna, vor dansa cu el şi îl vor adormi cu cîntece. Şi dacă se împotriveşte – vocea devine deodată aspră – atunci va folosi forţa. Pe fundalul ameninţător de insistent, se aud strigătele copilului: <<Tată, tată, mă smulge de lîngă tine.>> Tatăl, disperat, îşi zoreşte calul. În sfîrşit ajunge acasă. Vocea de abia se mai aude: << În braţe… ţinea… copilul… mort.>>” 

            Eu, fiul lor tocmai despre asta ne „povesteşte”. Şi ar trebui să ne şi înveţe: cum să ne ferim de „craiul ielelor”. Care are chipul lui Mefisto şi „trupul” Securităţii. Poate că nu totdeauna ne ia viaţa (chiar dacă ne-o „scrie”), dar totdeauna ne pune în pericol sufletul.

Posted in: Ipote(nu)ze