Braşov: 15 Noiembrie 1987. „Ziua care nu se uită”. Şi datorită lor!

Posted on noiembrie 7, 2010

7



       Un conspect în memoria zilei. Fără comentarii. Doar cu recunoştinţă.

 

AKTIONSTAG RUMANIEN. 15.11 

Represiunea contra muncitorilor din Braşov, care pe data de 15 noiembrie 1987 au participat la un marş de protest, a dezvăluit Occidentului faţa hidoasă a regimului ceauşist.

 Chiar şi cei care pînă atunci mizau pe politica de independenţă a lui Ceauşescu faţă de Moscova îşi puteau da seama de discrepanţa existentă între politica externă şi cea internă, între declaraţiile oficiale ale autorităţilor şi realitatea din ţară.

Un grup de scriitori germani din România, stabilit în Berlinul Occidental, lansau în toamna lui 1988 un apel în vederea organizării unei zile de solidaritate cu participanţii şi victimele revoltei de la Braşov. Pe data de 29 septembrie 1988 se dădea publicităţii apelul, în care, între altele se spunea:

 
„Pe data de 15 noiembrie se împlineşte un an de cînd muncitorii din Braşov au ieşit în stradă. Ei protestau împotriva foamei, frigului, represiunii şi cultului personalităţii. Ceauşescu, care se autointitulează conducător, duce de ani de zile un război împotriva propriului său popor. Printr-un nou val de distrugere s-a început demolarea a 8000 de sate şi încazarmarea locuitorilor. Regimul Ceauşescu răpeşte oamenilor spaţiul lor cultural şi aruncă ţara în catastrofe ecologice. Politica demografică impusă de stat este un alt exemplu de nerespectarea demnităţii umane. Toate acestea se petrec în mijlocul Europei. Cele mai multe guverne cît şi majoritatea politicienilor europeni privesc cu nepăsare această stare de fapt. Lansăm chemarea pentru organizarea unei zilei de acţiuni în Vest şi în Est! (…) Cerem înfierarea internaţională a regimului ceauşist!“ Pe data de 15 noiembrie 1988 s-au desfăşurat acţiuni de protest în numeroase oraşe din lume, în est şi-n vest.

În fosta Republică Democrată Germană, reprezentanţi ai mişcărilor de opoziţie au organizat de asemenea ample manifestări, urmărite cu mare atenţie de către securitatea est-germană, Stasi. Poliţia secretă a întocmit un raport despre manifestările anti-ceauşiste din RDG care i-a fost înmînat personal lui Erich Honecker. Documentul amintit a fost descoperit de curînd de către istoricul Georg Herbstritt, cercetător al Oficiului pentru administrarea arhivelor fostei Securităţi est-germane, Stasi:

„Pe data de 2 noiembrie 1988 şeful Stasi, Erich Mielke, prezintă liderului de partid Erich Honecker un document informativ care cuprinde 4 pagini. În acest document Securitatea relatează despre manifestările planificate cu prilejul Zilei de acţiune România. În acest document se spune că acţiunea este inspirată de către Occident – şi că mai ales foşti disidenţi est-germani, stabiliţi în Berlinul de Vest, caută să răspîndească în RDG ideea Zilei de acţiune. În acest document sunt enunţate şi obiectivele Zilei de acţiune: Solidaritate cu poporul român, înfierarea regimului ceauşist, şi ca opinia publică să fie atenţionată în ceea ce priveşte situaţia gravă în care se află România.“ 

 În pofida încercărilor Securităţii de a interveni contra celor care au organizat acţiuni în RDG, pe data de 15 noiembrie 1988 au loc manifestaţii în marile oraşe est-germane.Un an mai tîrziu, „Ziua internaţională de acţiune România“ a găsit un ecou şi mai puternic. Atît în est cît şi în vest. În preajma lui 15 noiembrie 1989 s-a deschis în Berlinul Occidental şi la Potsdam prima expoziţie germano-germană – dedicată României. Într-un document al grupului din Potsdam – care se ocupa de organizarea expoziţiei – se spune textual că acest experiment depăşeşte sistemele politice existente şi doreşte să contribuie la prezentarea unei imagini obiective a României contemporane. Această idee a fost exprimată atunci şi de către unul din organizatorii expoziţiei din Potsdam, Frank Wernick Otto, membru al organizaţiei Noul Forum.

Tot el a declarat pe data de 7 noiembrie 1988 că în contextul transformărilor prin care trece blocul răsăritean, România nu va fi uitată de către opoziţia RDG-istă.

Ziua internaţională de acţiune România din 1989, iniţiată de către Comitetul pentru drepturile omului din România (din cadrul Fundaţiei „Heinrich Böll“) s-a desfăşurat în nenumărate localităţi europene, la Berlin, Bonn, Budapesta, Paris, Roma, Varşovia, Viena, Bruxelles, Zürich, Frankfurt pe Main, Vilnius şi aşa mai departe.

La Bucureşti, în schimb, pregătirile pentru cel de-al XIV-lea congres PCR erau în toi.

În preajma congresului, pe data de 19 noiembrie 1989, s-a desfăşurat în Berlinul răsăritean un miting la care s-a cerut conducerii RDG-iste să nu trimită nici o delegaţie la Bucureşti.

Totodată s-a cerut răspicat retragerea ordinului „Karl Marx“, acordat lui Nicolae Ceauşescu.

În urma presiunilor civice, partidul comunist est-german, a renunţat într-adevăr să trimită vreun oficial la Congres.

La Berlin schimbările de sistem erau în plină desfăşurare. La Bucureşti agonia se va prelungi încă o lună, cînd va izbucni revoluţia care va pune capăt regimului comunist.

Autor:William Totok
Redactor: Petre M. Iancu

Sursa: http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4898199,00.html

MONICA LOVINESCU:

        „Joi 14 ianuarie (1988, n.m.)

        Apare L’Evenement du Jeudi cu excelentul reportaj al lui Michel Labro şi Sandrine (Alexandra Lavastine, n.m.) asupra revoltei de la Braşov, prima relatare coerentă şi detaliată datorată curajului lui …  numit în articol <<Virgil>>.  Din păcate, o introducere şi un prim paragraf gen scoop, m’as tu vu? etc. <<noi sîntem primii care>>, <<după Braşov se aşternuse tăcerea>> şi alte aberaţii în stilul revistei lui Kahn, iritant şi de sine mereu satisfăcut. Îi las lui Labro pe repondeur şi felicitările şi <<reproşurile>> pe care i le dezvolt mai lung, tot la telefon, Sandrinei.

          Marie-France mi-a dictat ieri protestul Ligii şi printre semnatari pe cei mai celebri. Lucrez de marţi fără o pauză, într-un ritm extenuant, la două <<Teze… >> („Teze şi antiteze la Paris„, celebra emisiune de la Radio Europa Liberă , n.m.), numai cu reacţiile la Paris, foarte puţin şi slab redate la Munchen. Montaj interminabil din emisiunile de radio şi televiziune, pentru ca cei din România să le poată auzi aproape în direct: A2, TF1 (Mitterand, Frederic, bineînţeles), Paris Inter („Le telephone sonne”), şi reportajul lui Serge Martin, RTL – reportajul lui Chaffanjon. Plus protestele, plus articolul din L’Evenement (care-mi fusese mai înainte trimis în şpalt de Labro), plus anunţarea unei noi manifestaţii în faţa Ambasadei. Marie-France îmi spusese că, drept răspuns la apelul Chartei ’77, ca în toate capitalele, 1 februarie să fie o zi a României suferinde, Liga a luat iniţiativa unei manifestaţii în tăcere şi reculegere, cu lumînări aprinse (ca în Berlinul de Răsărit), în faţa Ambasadei.”

          (Din Monica Lovinescu, Jurnal.1985-1988, Editura Humanitas,2002)

DOINA CORNEA:

        „Lorsque nous l’avons appris, par Europe Libre, le 17 au soir, je me suis tout de suit dit que je devais me solidariser publiquement avec les ouvrier. J’ai donc confectione une pancarte que j’ai affichee sur ma porte, dans la rue, en declarant mon soutien aux manifestants. Le lendemain, des sept heures du matin, je me suis mise a la fenetre pour voir la reaction des passants. En effet, les gens s’arretaient, lisaient, sourient… „

          (Din Doina Cornea, Liberte ?,  Criterion, Paris, 1990)   

            

 

Posted in: Anamnesis