Turnul din Pisa. Postkarte în sepia, adresată prozatorului şi prietenului Ioan Groşan

Posted on februarie 1, 2011

57



     O fascinaţie constantă a exercitat asupra mea, de îndată ce „l-am cunoscut”, Turnul din Pisa. Îmi amintesc că prima idee care mi-a venit în minte atunci cînd am aflat despre existenţa lui a fost că un asemenea turn are umbră chiar şi atunci cînd soarele străluceşte perfect perpendicular deasupra lui. Dar, meditînd la condiţia lui de turn înclinat, în repetate rînduri după ce „l-am văzut”, am mai înţeles ceva. Anume că, spre deosebire de toate turnurile absolut verticale, încărcate de orgoliul unei aparente înfrîngeri a gravitaţiei (cînd, de fapt, stabilitatea fiecărei pietre din zidurile lor se bazează pe această lege), Turnul din Pisa, în ciuda eleganţei lui desuete, ilustrează cu modestie o exemplară atitudine ironică. Fără să se împotrivească legii gravitaţiei, el pare să fi uitat să i se supună. Trufiei robite de inconştienţă, sugerată de Domul din Koln (să zicem), i se opune umilinţa ce însoţeşte conştiinţa libertăţii. O umilinţă demnă, însă. Căci Turnul din Pisa este doar înclinat, nu îndoit.

      De cîte ori aflu despre noi planuri ale unor arhitecţi de a îndrepta Turnul din Pisa, mă gîndesc şi la tratatele unor moralişti pentru îndreptarea lumii. Dar lumea este „înclinată” într-un cu totul alt înţeles. Numai în arhitectură ignorarea Legii poate crea, în mod exceptional, monumente.

       (Acest text a apărut prima dată în revista ASTRA, nr.10/1986 şi a fost inclus în volumul Fragmente salvate (1975-1989), apărut la Editura Polirom în 1996. Consider că exprimă concis şi corect ceea ce vreau să-i transmit prietenului meu vechi, prozatorul, dramaturgul şi gazetarul Ioan Groşan, în aceste nefaste momente ale vieţii sale.)

Publicitate
Posted in: Spune acum!