Purgatoriul: o Academie de Înalte Studii Demagogice?

Posted on februarie 3, 2011

10



       Adesea, ieşirea dintr-o situaţie critică e oferită de o călătorie. Nu neapărat fizică, în spaţiu. Poate fi şi imaginară, într-o bibliotecă sau numai o carte. O „întîmplare” foarte recentă îmi oferă „ieşirea” din „colocviul” pătimaş provocat de postarea precedentă: este vorba de onoarea de a fi fost invitat la o ediţie a „Salonului literar AXIS LIBRI„, găzduit săptămînal, în fiecare joi de Biblioteca judeţeană „V. A. Urechia” din Galaţi. Scopul invitaţiei: prezentarea recentului meu volum „Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca„, apărut la Editura Eikon, la sfîrşitul anului trecut. Am scris „onoarea” nu din complezenţă: Biblioteca V.A.U., care a împlinit anul trecut 120 de ani de existenţă, este găzduită de palatul în care a funcţionat Comisia Europeană a Dunării – prima institutie diplomatică internaţională din ţară (şi poate nu numai), astfel că, Excelenţa Sa, Domnul Profesor Zanfir Ilie, directorul instituţiei, precum şi Excelenţele Lor, colaboratorii Domniei Sale au tot temeiul şi autoritatea să acorde, desigur cu discernămînt, unora dintre invitaţii bibliotecii, onorante „Diplome de Excelenţă„. Aşa, ca între diplomaţi!

      Aşadar, călătoria în spaţiu s-a suprapus, în mod fast, cu călătoria în Bibliotecă! Dincolo, însă, de peisajul inedit pentru mine, de exemplare rare, inestimabile, de documente arhivate în Bibliotecă, importantă a fost şi întîlnirea cu nişte oameni. Oameni de carte, profesionişti sau amatori, slujitori sau creatori ai cărţii, oameni de cultură în sens larg sau oficialităţi cu răspunderi în viaţa culturală a oraşului-port. Deşi ar merita numiţi toţi aceştia, îl voi evoca doar pe profesorul Teodor Parapiru, „moderatorul titular” al seratelor literar-artistice găzduite de Bibliotecă. De ce? Pentru că Domnia Sa este şi un foarte stimabil şi prolific scriitor: prozator, eseist, jurnalist – un moralist erudit, critic necruţător dar tandru al moravurilor interminabilei „tranziţii” care s-a aşternut ca o pîclă pe tărîmurile Carpato-Danubiano-Pontice. La plecare, am primit de la Domnia Sa un volum de „tablete”, scrise în manieră contrapunctică, fiecare avînd o „temă” livrescă, extrasă din istorie sau istoria culturală,  învestită cu valoare de model, peste care, cînd cu ironie, cînd cu sarcasm sau, alteori, cu dezamăgire se suprapune imaginea ei degradată, degenerată, developată în prezentul nostru continuu. Ei bine, în această carte am găsit o posibilă „ieşire de urgenţă” din situaţia menţionată în primele rînduri ale acestei – deja – prea lungi introduceri. Prin urmare, las textul domnului Teodor Parapiru să „vorbească” în continuare: 

                 Exerciţii în Purgatoriu

                                                                                                                                                                                                                                                               În viziunea creştinismului catolic, Purgatoriul este un spaţiu bine delimitat, unde sufletele sunt purificate, înainte de a fi primite în Paradis. În „Divina Comedia”, Dante imaginează condiţiile acestui loc de chin şi speranţă. După ce umblă călăuzit de Vergiliu prin peisajul cumplit al Infernului, ajunge pe un tarîm unde există posibilitatea mîntuirii pentru sufletele aflate acolo. Cei doi poeţi străbat cele şapte brîie ale Purgatoriului: în primul ispăşesc trufaşii, în al doilea – cei ce au păcătuit prin invidie, în al treilea – cei ce au arătat violenţă şi cruzime în viaţă, în al patrulea – vinovaţii de mînie malefică, în al cincilea – zgîrciţii, în al şaselea – lacomii, în al şaptelea – desfrînaţii.

       Pe parcurs, Dante primeşte explicaţii la nedumeririle sale: chinurile trupeşti pe care le suportă duhurile sunt un mister divin; rugăciunile celor în viaţă au un efect benefic, scurtînd perioada de ispăşire; cei vinovaţi laudă cu mare bucurie şi cu admiraţie convingătoare virtuţile opuse păcatelor săvîrşite de ei. Astfel, trufaşii se umilesc („Pogoare pacea-mpărăţiei tale/spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă/ne străduim s-aflăm spre dînsa cale.”), sufletele invidioşilor cu pleoapele cusute cu fir de oţel slăvesc mila şi bunătatea („…cînd peste noi, zburînd într-o plutire/simţirăm duhuri ce grăiau în cor/şi ne-mbiau la cina de iubire.”), corupţii laudă cinstea, violenţii preamăresc blîndeţea şi elogiază toleranţa („Cu Agnus Dei le-ncepea troparul/pe-un glas şi-o formă, de-ai fi zis pe drept/că-n bună pace-şi împărţesc hotarul.”), trîndavii se vor pilde pentru hărnicie recuperatoare („Grăbiţi, grăbiţi, din dragoste-ntîrziată/nu pierdeţi timp, strigau ceilalţi, căci treaz/veghează haru-n cei ce bine cată.”), zgîrciţii şi risipitorii cerşesc iertare evocînd exemple de sfîntă şi demnă săsrăcie, lacomii ispăşesc cu zel („Şi toată gloata care-n lacrimi cîntă/şi lăcomia fără saţ spăşeşte,/prin post şi sete se preface sfîntă.”), iar desfrînaţii preamăresc devotamentul şi castitatea („Apoi din nou slăveau statornicia/şi totodată fericita ginte/ce n-a spurcat prin faptă cununia.”) (Dante Alighieri, Divina Comedia, B.P.T., Edit. Minerva, Bucureşti, 1982)

        Baza Purgatoriului o constituie viaţa de toate zilele a personajelor. O straşnică piesă de teatru şi pentru contemporani, cu excelente roluri create şi interpretate de ei înşişi. Cum vă place? (Din volumul Teodor Parapiru, Adaptarea Idolilor, Edit. Senior, 2005, p.94)

        Constat că Dante nu a rezervat nici un cerc pentru mîntuirea sicofanţilor. Deşi, delaţiunea era la vremea lui, mai ales la Florenţa, o „virtute” bine exploatată. Dacă ar exista, totuşi, un asemenea spaţiu în Purgatoriu, îmi imaginez delatorii scriind zilnic cu înflăcărare cîte o laudatio pentru fiecare denunţ comis în timpul vieţii! În acelaşi timp, mă întreb dacă nu cumva, luînd seama la realităţile zilelor noastre, acesta s-ar transforma într-o veritabilă Academie de Înalte Studii Demagogice, punînd într-un grav pericol chiar Paradisul?

        

Publicitate