În umbra Turnului din Pisa. A doua cuvîntare a lui Ioan Groşan

Posted on februarie 18, 2011

8



       „Îi dau cuvîntul” în continuare lui Ioan Groşan. Am îndreptăţirea să vă avertizez că va mai fi „un episod”. Eu însumi îmi rezerv dreptul de „a completa” acest „serial” cu un „epilog”. Desigur, surpriză! 

                             MECANISMUL (2)

    Care era, de fapt, scopul Securităţii, dincolo de cel oficial declarat de „apărare a cuceririlor poporului”? Ce pericole prevenea ea? Ce apăra ea? Trebuie să ne gândim că în anii ’70 regimul comunist se stabilizase, Cortina de Fier părea mai fermă ca niciodată, Ceauşescu era recunoscut ca lider incontestabil şi în ţară şi în străinătate, era plimbat în caleaşcă de Regina Angliei, partizanii din munţi fuseseră lichidaţi, iar deţinuţii politici fuseseră eliberaţi în 1964, dizidenţi ori opozanţi, cu excepţiile cunoscute, erau într-un număr infim. Atunci?

     Din experienţa mea personală, cât şi a altora, am realizat că ţelul Securităţii era, esenţial, acesta: prin recrutări masive, prin construirea  unei pânze de paianjen pe tot cuprinsul ţării, urmărea să creeze în fiecare cetăţean un sentiment de insecuritate, să creeze „omul nou”, care era, de fapt, un „homo duplex”. Voia să ne distrugă visele, libertatea interioară, umorul chiar, credinţa că-ţi poţi împlini vocaţia fără compromisuri, voia să-ţi bage un schelet în dulap care să stea acolo toată viaţa culpabilizându-te la infinit. Degeaba deveneai tu, în cazurile fericite, o personalitate (indiferent în ce domeniu) care n-avea nici o legătură cu idealurile socialiste (aşa cum erau ele înţelese pe malurile Dâmboviţei); degeaba refuzai la un  moment dat să mai ai de-a face cu ei: te aveau deja, prin şantajul, ameninţările şi cedarea ta din juneţe, la mână. Tot ce ai construit într-o (aproape) o viaţă putea fi răsturnat, iar tu răstignit la stâlpul infamiei, pe vecie cu stigmatul „colaborării”: erai, eşti, definitiv, un om rău. (Apropo de asta: o prietenă din Paris mi-a spus că navigând pe forumuri în tot scandalul ăsta, a dat peste un fost coleg de-al meu de armată şi de dormitor – unde eram 50 de soldaţi T.R: – care a scris lumii internautice, sub pavăza anonimatului, că el ştia de-atunci că sunt un om rău pentru că nu i-am dat şi lui cârnaţi afumaţi din pachetul trimis la unitate de mama. Îmi pare sincer rău că nu i-am dat şi lui să guste, dar parcă pe-atunci şi porcii erau mai mici şi de-abia am apucat să-mpart pachetul cu prietenii mei din „Ars Amatoria”. Poate altădată…).

      Voi reveni.

       Am fost atenţionat că ar fi bine să dau trimiterile la precedentele două postări (nu „se văd” dacă intri pe blog „direct” pe postarea aceasta). Prin urmare, iată-le:

https://vasilegogea.wordpress.com/2011/02/01/turnul-din-pisa-postkarte-in-sepia-adresata-prozatorului-si-prietenului-ioan-grosan/

              https://vasilegogea.wordpress.com/2011/02/08/in-umbra-turnului-din-pisa-prima-cuvintare-a-lui-ioan-grosan/

Posted in: Spune acum!