Alexandru Chira: un Geometru modern al unui Cosmos arhaic

Posted on martie 4, 2011

14



 

         Scriu aceste rînduri cu un acut, şi nepregătit pentru el, sentiment al urgenţei: pornind radioul pentru a asculta, în direct, concertul de vineri de la Studioul „Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune, aflu că tocmai se desfăşoară, în Bucureşti, o licitaţie cu lucrări donate de prieteni, colegi şi foşti studenţi ai acestei mari personalităţi a artei plastice româneşti contemporane care este Alexandru Chira. Pentru a se strînge banii necesari înfrîngerii unui cancer galopant diagnosticat recent. Scriu, aşadar, aceste rînduri ca şi cum aş participa la această licitaţie. (Cu ani în urmă chiar am participat, ca donatar, la o altă licitaţie cu scop similar, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române în beneficiul unui alt prieten, atît al meu cît şi al lui Sandu Chira, Mircea Nedelciu.) Sper din tot sufletul ca de această dată rezultatul să fie cel dorit. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, Maestre!

                                                                                                                                                                                                                                                               Doream de mult, încă din 2007 (cel puţin), anul în care i-a apărut (la Editura Charmides) impresionantul volum Cuvinte pentru ochi, să-mi ordonez cîteva impresii-idei despre Omul şi Artistul Metafizician Alexandru Chira. Iata-mă obligat acum să mă mulţumesc doar cu un „proiect” de text, care e în primul rînd o declaraţie de dragoste şi o implorare a cerului către care s-a simţit încă din copilărie atras, şi spre care a încercat toate ascensiunile posibile pentru un om: fizică, metafizică, spirituală. El, „un maestru al utopiei” (cum se autodefineşte), a rezistat exemplar utopiei criminale care îşi va fi imaginat că l-a „marginalizat” atunci cînd el se „fixa” temeinic în chiar centrul universului său ţărănesc resacralizat cu exactitatea unui geometru. Fără îndoială, raportările la Lucian Blaga sau Constantin Brâncuşi nu sunt nelegitime. Şi vor trebui făcute. Pavel Şuşară, autorul unui dens şi inspirat text (în loc de postfaţă), intitulat Alexandru Chira, între transă şi silogism, extrage cu precizie de chirurg propoziţiile fundamentale care definesc filosofia lui Alexandru Chira: „1.lumea nu este o realitate finită, ci un proiect continuu, 2. limbajul nu este figurativ, ci exclusiv conceptual şi 3. creaţia este idealitate pură şi nicidecum un itinerariu concret, obiectual.”  Din păcate, itinerariul vieţii artistului este, de multe ori, dramatic de concret. Despre „itinerariul spiritual” al artistului, vă invit să-l „ascultaţi” chiar pe Alexandru Chira, aşa cum numai el ştie să-l „de-se(m)neze„, într-un interviu din martie 2007:

       ” Alexandru Chira este artist plastic, Conf.Univ.Dr. la Catedra de Pictură a Universităţii Naţioanle de Arte. A început prin a fi „inginer amator” şi „inventator”. A inventat trotineta şi a descoperit mai tîrziu ca era de mult inventată. Pe cînd singura meserie pe care-o cunoştea era meseria de copil, a proiectat un aparat (ratat desigur) de plecat spre lună – o rampă sofisticată care l-a ajutat să-şi rupă o mînă pe dealul din sat luat drept pistă de decolare. Locul a devenit mai tîrziu platoul viitoarelor „De-semne spre cer…”

Inginerul – poet, licenţiat în artă, se autodefineşte cu ironie un maestru al utopiei. A construit cu mai bine de zece ani în urmă o lume de semne pe care a aşezat-o pe dealul de la Tăuşeni, la adresa sa natală, sub forma celui mai mare ansamblu monumental de land-art din ţară.

Pînza este pentru el o oglindă miraculoasă în care se uită şi se caută iar picturile sale sunt poezii virtuale care se recomandă: „Oglinda cu memorie” (1994), „Oglinda pentru autoportret„(1986),”Poeme colet” (1973), „Poem îngărduit” (film pe 16 mm, 1979), „Fereastra-poem” (1981), „Poem-angrenaj„, „Stereopoeme„, „Telepoeme„(1980 – 1982).

cina

Artistul în atelierul său din str. Pangrati . Proiect pentru : „Cină„(varianta VII)

7

DouăProiecte de Drum şi Clopotele tăcerii„: două şiruri de trepte care alunecă în panta dealului.

„De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu” e numele ansamblului  de la Tăuşeni. Cu ce cheie să deschidem misterul „de se(m)nelor”, mergînd pe firul unui „film”cu multe necunoscute ?

„De-semne” nu e altceva decît un joc de cuvinte între a desena şi a desemna, a numi, dar şi alte subînţelesuri pe care le presupune acest joc conceptual. El include 16 subansambluri care sunt 16 versuri dintr-un posibil poem-angrenaj intitulat „De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu”: Casa Păstorului, Oglindă pentru Semănător, De-semn de punte, Casa Păsării de Foc, Model pentru Curcubee, Fîntîna Oglinzii cu Memorie, Oglinda cu Memorie, Oglinda pentru reflectare, Două Proiecte de Drum, Clopotele Tăcerii, Icoană pentru Ploaie şi Curcubeu, Icoană Rotativă pentru Mesaje, 12 Icoane Senzoriale, Treptele Semănătorului, Drum Ritualic şi Poteci de Iniţiere. Fiecare are un rol într-o anume mecanică poetică a ansamblului şi o valoare magico-poetică. Anual are loc acolo un ritual, de aceea lucrarea e o instalaţie poetică pentru zile de sărbătoare.

Aceste subansambluri, relee informaţionale duc la o comunicare pe verticală, deci o comunicare cu înaltul. Aceasta nu se ocupă cu afirmarea, nu oferă răspunsuri. E vorba de un fel de dialog metafizic în care eu pun întrebări, dar acele întrebări care implică şi mirarea. Altfel spus, este un poem spaţial tridimensional, un poem angrenaj în sintagma personală care punctează ideea deschiderii, a unei comunicări. Telepoemele sunt de fapt aceste poeme angrenaj funcţionale utopic, nu sunt simple stop cadre ci ele s-au născut din această obsesie a comunicării complexe. 

Arta are rol de ingredient terapeutic sau „medicament” profilactic?

Arta pentru mine e o interogaţie ideală superior adresată. În această definiţie intră şi conceptul ansambului de la Tăuşeni. Eu pun întrebări pe verticală; în „Semne” este expresia comprimată a acestor interogaţii care rămîn întrebări perpetuu deschise. Nu aştept răspunsuri dar ca orice om care vrea să-şi manifeste mirarea în planul existenţei pun întrebări deci eu rostesc aceste întrebări la vedere sub forma acestor de-semne spaţiale. În sintagma personala toate aceste „de-semne” spaţiale sunt de fapt „cuvinte pentru ochi”.

3

La „Fîntîna oglinzii cu memorie”  Complexul Tăuşeni: elementele propriu-zise au fost lucrate la Combinatul de Utilaj Greu din Cluj. Dealul este ca un soclu pentru instalaţie şi a fost donat de o familie din sat.”

    (Citiţi tot interviul şi priviţi mai multe imagini cu lucrările „Maestrului Utopiei”, aici:

   http://metropotam.ro/Interviuri/2007/03/art1339624541-Interviu-Alexandru-Chira/  unde trimit şi eu mulţumirile mele ).

Reclame
Posted in: Ipote(nu)ze