Vine un ceas al zilei
către seară
cînd umbra trupului
se-adună
în suflet şi dispare
ca un melc
în cochilie
lăsînd în urmă doar
fosforul
din oasele arse
în rugul
cerului.
(Sursa foto: http://maramuresh.wordpress.com/2011/02/24/acoperisul-rosu/)
Posted in: Propoieziţiile
Gogea's Blog 
Daca_nu_nu
martie 11, 2011
Frumos. Mulţumim.
vasilegogea
martie 11, 2011
@Daca_nu_nu
…de citit… dimineaţa! Îndatorat pentru atenţie!
Sare'n Ochi
martie 11, 2011
delicat, gentil, extrem de frumos.
vasilegogea
martie 11, 2011
@Sare’n Ochi
Ei, Victor, asta inseamna sa te culci tirziu si sa te trezesti devreme!
Oleg Garaz
martie 11, 2011
… ca o poezie de Arsenii Tarkovski… pentru mine este un superlativ absolut… este ca o muzica pe care o memorezi dupa o singura auditie. mi-o transciu pe o hartie si o port cu mine 🙂
vasilegogea
martie 11, 2011
@Oleg Garaz
Da, Oleg, este ceva din atmosfera lui Tarkovski, dar apartine fotografiei facute de Dan Moldovan. Eu am „developat” doar o stare… daca e si muzicala, e bine…
aurel sibiceanu
martie 11, 2011
Vă felicit pentru acest poem cu profunzimi creştine; pentru severitatea cu care aţi ales cuvintele cele mai potrivite…
E o chivernisire semantică şi emoţională care mi-a amintit de Daniel Turcea, în perioada lui epifanică…
Toate cele bune,
a. sibiceanu
P.s. Constat cu bucurie că avem un prieten comun – pe Doru Dăncuş, om cu suflet mare şi energie pe potrivă…
vasilegogea
martie 11, 2011
@aurel sibiceanu
multumesc pentru bunele cuvinte. da, Doru nu-mi e doar prieten, dar imi e si frate „de” Maramures!
Ştefan Doru Dăncuş
martie 12, 2011
Iar eu, amu, binecuvântez această umană legătură dintre noi, Sibiceanule şi Boier Gogea – uite un loc unde ne putem vedea şi auzi cu acordul fratelui meu mai mare, pre numele său lumesc VASILE.
Vasile Gogea
martie 12, 2011
@aurel sibiceanu & @Ştefan Doru Dăncuş
Sunteţi bine veniţi, domnilor! Servul dumneavoastra!
Culai
martie 15, 2011
Cocor migrator în circadian, niciodat’n-am ştiut ce alege, întru ce-i mai frumos: un răsărit…, un apus,,,, un început de sau o după furtună…, ori un cer greu de stele, precum codrii Stăniţei, de licurici, într-o vară (credeam că-s iubit)…
M-am resemnat cu Octombrie, de a cărui paletă-i gelos orişicare genial pictor.
Dar, şi acest Apus (apusean?) mă răneşte cu farmec.