Din „operele” lui Hortensius. Dar nu Quintus! Şi Scrisoarea a III-a, a lui Ioan Groşan

Posted on martie 20, 2011

47



   

    Aceste pagini din D.U.I „Oşanu” au mai fost publicate,  cu un comentariu „minimalist”, în 2010, pe blogul lui Dorin Tudoran.  Aşa cum se poate lesne înţelege, de la prima „ochire”, nu este vorba despre pagini din opera oratorică (de altfel, vestită) a avocatului şi omului politic roman, contemporan cu Cicero, Quintus Hortensius (114 î.C.-50 d.C.) şi nici despre scrieri ale plebeului ajuns dictator la Roma în anul 278 î.C., autor – printre altele – al procedurii plebiscitare, ca modalitate de adoptare a unor legi fără a mai fi nevoie de aprobarea Senatului (referendumul din zilele noastre). Sunt „opere” ale unei surse a Securităţii care, aşa cum putem deduce din conţinutul lor, se bucura de un statut privilegiat: era un fel de referent de specialitate, consilier-expert, oferind, cînd era nevoie, temeiuri ştiinţifice pentru acţiunile vigilentei instituţii comuniste. S-ar putea presupune că e un cadru didactic universitar, în orice caz, un cunoscător al istoriei filosofiei (româneşti, dar şi universale).

       De ce le reiau acum? Din mai multe motive. În primul rînd, pentru că tot m-am hotărît să supun discuţiei publice dosarul meu de urmărire informativă (prin natura formulei alese, inevitabil selectiv, dar, aşa cum s-a văzut şi în prima postare, fără… automenajare). Apoi, pentru că ceea ce ne transmit nouă, astăzi, aceste pagini au o semnificaţie care depăşeşte doar sfera persoanei mele. Pentru că tocmai se dezbate şi în presă, dar şi aici pe blog, „cazul Groşan”, se va vedea că aceste pagini aduc un plus de lumină şi asupra acestuia. Aş vrea să poposim o clipă la acest termen: să facem lumină, mehr Licht! Nu apăr şi nu condamn pe nimeni: vreau doar să înţeleg. Fiind, întîmplător acum în cauză un prieten vechi şi preţuit, sunt aproape de ne-evitat unele acompaniamente emoţionale mai accentuate, fie pozitiv, fie negativ ale unui discurs care, totuşi, are buna intenţie a unei raţionalităţi  cît mai bine temperate.

       Aşadar, cel mai grav dintre derapajele suferite în relaţia cu Securitatea de Groşan pare a fi cel în legătură cu „conferenţiarul M.”. L-am cunoscut pe acest om – a răposat între timp, nu-i vom divulga nici noi identitatea. „Ţinea” şi la Facultatea de Filosofie un curs de Estetică. Cel mai binevoitor lucru pe care pot să-l spun despre curs (despre persoană, nu mai e cazul) este că, deşi nu era jdanovist, cu siguranţă nu era nici la nivelul celui ţinut, mai înainte, de Liviu Rusu! De altfel, a fost transferat la alte facultăţi ale Universităţii unde putea să ţină cursuri de „filosofie generală”, care reclamau o rigoare structurală şi conceptuală mai relaxate. Nu cred că „nota informativă” a lui Ioan Groşan a produs acest efect.

          Ceea ce este, însă, cert – şi paginile de mai jos, ca şi cele deja postate, precum şi numeroase altele (şi mă refer doar la dosarul meu personal, deşi am cunoştinţă de conţinutul şi al altor dosare întocmite în aceeaşi perioadă, altor colegi) atestă – este faptul (nu-i adaug nici un atribut!) că cenaclul şi redacţia revistei Echinox ca şi cele ale revistei Napoca Universitară, Universitatea, redacţiile revistelor Steaua şi Tribuna, cenaclurile din afara Universităţii, bibliotecile erau bine „încadrate” cu surse ale Securităţii. În această deasă şi invizibilă, uriaşă pînză de păianjen s-au „ţesut”, totuşi idei, opere, destine. Dar totul s-a plătit: într-un fel sau altul. Fără a sugera nici un răspuns (deşi, eu personal am unul), nu se poate să nu pui întrebarea: cine, după 35 de ani, e (nu „mai”, ci) adevăratul vinovat: cel căruia i se găsesc fire de păianjen pe un costum pe care oricum nu-l mai poartă de mult, ori cel care a ţesut cu zel şi măiestrie de arhitect această pînză?

              Şi, în sfîrşit, iată şi ultimul motiv: aşa cum a promis, Ioan Groşan mi-a trimis şi un al treilea text. Nu îl voi comenta aici. I-am răspuns personal. Acesta nu e numai în continuarea  celor două postate deja, după Turnul din Pisa, dar şi o reacţie la cele scrise între timp aici, de mine şi, desigur, de comentatorii care s-au învrednicit a poposi la „temă”. Cu permisiunea lui, reproduc şi acest text. De asemenea, însoţit de o întrebare: ce-ar putea, sau ar trebui, să ne scrie oare (presupunînd că ar dori s-o facă), Hortensius?

              „Dragă Vasile,
              M-am întristat văzînd că nici tu nu ţii cont de avertismentul pe care-l lansa cu ceva timp în urmă Adam Michnik şi care, în esenţă, spunea că lumea va fi înclinată să ia de bună imaginea pe care Securităţile o proiectează asupra oamenilor şi nu întregul (şi complexul) adevăr pe care ei l-au trăit. Aşa cum bine a demonstrat Agopian în articolul său din „Academia Caţavencu”, a doua mea „recrutare” s-a făcut fără ca eu să ştiu c-am fost „recrutat”, iar „discuţiile” la care am fost silit să particip şi pe care, la întoarcerea mea din Franţa, le-am evitat cît am putut, au fost mai degrabă interogatorii (Martor îmi este Ioan Hidegcuti de la UAP, care m-a protejat şi el cît a putut). Toate acele texte nu sunt decît rezumate făcute de securişti după bunul lor plac, după ce le-ar fi plăcut lor să audă, lor, care de fapt ştiau totul: şi cum am fost cu Romoşan la cenaclul lui Mămăligă, şi cu cine m-am văzut la Paris etc.etc. (Am şi zîmbit – trist, desigur – cînd am văzut acum ce „nume de cod” mi-au dat: „Gavrilă”. Mă mir că nu mi-au dat „Istvan” sau „Pista”).
             Ai dreptate într-un singur punct: deşi cedarea mea din armată am mărturisit-o chiar atunci sau mai tîrziu şi lui Ţâra şi lui Perţa şi lui Hurezeanu şi lui Radu Călin Cristea, trebuia s-o fac şi public. Dacă n-am făcut-o e pentru că am crezut că refuzul meu din 1978 e de-ajuns. N-a fost. Da, recunosc, e vina mea şi e răzbunarea lor „postumă” pentru tot ceea ce am făcut şi scris ulterior.
            Acesta, dragă Vasile, e Purgatoriul meu. De la tine, care ai fost şi-n Iad (ai fost împins acolo) mă aşteptam la mai multă înţelegere. Oricum, pentru mine rămîi acelaşi prieten-lumînare care deşi se consumă mereu, nu se stinge niciodată.            
           Ioan „
          (20 martie 2011)
            Pentru o imagine completă a acestei discuţii, vezi şi:
           
Posted in: D.U.I. 3357