Ce ar fi putut avea comun studentul (la filosofie, „cursuri” la „fără frecvenţă” dar, cu aprobare de la Decanatul facultăţii de a asista la ce cursuri doreşte, opţiune obligatorie, reuşind „fără loc” la „zi”, dar şi voluntară, avînd în vedere numărul mare de cursuri inutile, pseudo-filosofice pentru un tînăr care chiar voia să „studieze filosofia” şi nu „facultatea de filosofie„, sau în doar două cuvinte, „doctrina ceauşescu„), devenit „obiectiv” ca urmare a „vigilenţei revoluţionare” harnic lucrătoare (la Securitate) a unor „colegi”, cu marea figură a Renaşterii florentine, cel despre care contemporani răuvoitori spuneau cu ironie că „ştia totul şi ceva în plus„, neo-platonicianul Pico della Mirandola?
Acesta din urmă a trăit între anii 1463-1494, s-a născut în castelul Mirandola din nordul Italiei (Modena), a devenit celebru pentru redactarea celor 900 de teze, cunoscute sub numele „Conclusiones philosophicae, cabalisticae et theologicae”, cu o introducere, „Oratio de dignitate hominis”, text fondator al umanismului filosofic italian, precum şi pentru memoria sa fabuloasă. Papa Inocenţiu al VIII-lea declară 13 din cele 900 de teze drept eretice iar trimişii lui îl arestează, în Franţa, unde încercase să se salveze. În cele din urmă, ca urmare a sprijinului primit din partea familiei de Medici, este eliberat şi va trăi pînă la sfîrşitul vieţii retras, deşi ca descendent dintr-o puternică familie nobiliară, ar fi putut să revendice poziţia de conte al comitatului Mirandola.
„Obiectivul„, s-a născut şi el într-un oraş din nord, dar din nordul României, la cîţiva paşi de sinistra închisoare de la Sighet, în anul în care mureau Stalin, dar şi Iuliu Maniu şi I. Gh. Brătianu. Ca student, a considerat şi el, ca şi Pico della Mirandola, în plus avînd ca model intelectual şi acţiune culturală pe corifeii Şcolii Ardelene, că filosofia nu are decît un rol pregătitor, pentru alte, mai înalte adevăruri. A avut, şi el, o memorie (antrenată prin exerciţii de citire rapidă şi de mnemotehnică) pe care făcea pariuri în bibliotecă, (cîştigîndu-şi, astfel, cafeaua zilnică la Arizona), promiţînd că va memora într-un an cele 3oo de cărţi adevărate, necesare şi suficiente pentru o bună introducere în filosofie. A scris (doar) două „teze” sub identitate falsă şi a fost arestat, amnistiat, apoi , la intervenţia unor „de Medici” ai burgului universitar, i s-a permis să-şi încheie studiile, dar obligat să se retragă un timp pentru „reeducare” şi, astfel, s-a dedicat studiului. Are, şi el, rădăcini nobiliare, (în vechea nobilime românească din Maramureş), coborînd pînă în secolul XIV.
În anii ‘7o ai secolului trecut locul lui Savonarola l-a luat Securitatea. Care, asemenea temutului călugăr dominican, va urmări prin toate mijloacele „drumul cărţilor interzise„, atît în mintea „obiectivului”, cît şi pe la adresele unde acesta locuia. În numele a cu totul altfel de „dogme„.
Doar cîteva NOTE:
1. Prima „Notă informativă” reprodusă aici (alături de altele cîteva, desigur, ale altor „surse”) a constituit temeiul „luării în lucru” a studentului, ca „obiectiv„, în Dosarul de Urmărire Informativă, cu numele de cod „Oşanu„. Are, deci, o importanţă deosebită în desfăşurarea tuturor „evenimentelor” din viaţa „obiectivului” pentru următorii 15 ani.
2. „Sursa” nu se mulţumeşte să „informeze„, se străduieşte – şi reuşeşte – să-şi dovedească disponibilitatea de acuzator indignat, de „comisar al poporului„, deformînd, de fapt, în mod grav faptele semnalate şi subevaluînd „obiectivul”. Pare să dea (şi ea) un fel de „examen” de loialitate şi „competenţă”. Un exemplu: „luasem” primul an doar cu note de 9 şi 10, ceea ce mi-a permis (la cere) să mă înscriu în anul şcolar următor la doi ani universitari – II şi III – simultan!
3. În a doua „Notă informativă” (dată la scurt timp după ce se „deschisese” D.U.I.-ul; nu pierdeau timpul!), „sursa” încurcă rău de tot „banalităţile„: teme sau subiecte impersonale, discutate ca posibile nuclee narative în eventuale proze, (subiecte frecvente de discuţie, provocate de apariţia cîtorva romane şi a unor filme româneşti neverosimil de „curajoase” în epocă), sunt atribuite ca date biografice reale, unor persoane reale ( Bîrlădeanu, Drăghici, tatăl „obiectivului”). „Nivelul” de iniţiere în filosofie al „sursei”, în raport cu cel al „obiectivului” se poate deduce din amestecul complet lipsit de logică şi temei al numelor de filosofi sau cărţi „interzise”.
4. „Problema NEGOIUL” – se referă la Ioan Gavrilă-Ogoranu, la data respectivă încă „ascuns”, al cărui nume de „obiectiv” era „Negoiu„. Se vede că Securitatea spera ca, urmărind un „obiectiv” mai mic, să ajungă la… unul cît un munte! N-a ajuns!
Gheorghe Iosif
aprilie 11, 2011
Draga Vasile, daca tot ai „alunecat pe o panta periculoasa”, de data aceasta a dezvaluirilor pe blog, te rog sa-mi spui daca pot prelua si pe Portalul Sindical cateva dintre aceste documente (cu trimiterea de rigoare la blog, desigur).
Nu fac alte comentarii. E Postul Mare.
Tot ce-ti doresti!
Ştefan Doru Dăncuş
aprilie 11, 2011
Pico della Mirandola şi-a consumat ultima parte a vieţii apărând creştinismul de iudaism şi astrologi.
Dar uite că nu i-a reuşit.
Revenind, în prima notă informativă, informatorul zice că ai fost de acord cu politica externă a şefului statului. De-aici până la „Cazul Breban” nu-i decât un pas.
Vezi şi textul Aurei Chrisi:
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4572:cnsas-cazul-breban-o-tentativa-de-qlinsaj-mediaticq&catid=54:articol-presa&Itemid=115
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4539:breban–colaborator-al-securitii&catid=54:articol-presa&Itemid=115
Cele bune, Boier Gogea!
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@Gheorghe Iosif
Cu conditiile mentionate de tine, da.
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@Ştefan Doru Dăncuş
„Revenind, în prima notă informativă, informatorul zice că ai fost de acord cu politica externă a şefului statului. De-aici până la “Cazul Breban” nu-i decât un pas.” Probabil.
Numai că e un pas de… Gulliver într-o presupusă ţară de… pitici! „Obiectivul Oşanu” nu era membru al CC al PCR, nu era „cel mai mare romancier român în viaţă”, nu avea dublă cetăţenie, cea mai lungă călătorie pe care o făcuse pînă atunci a fost cea din copilărie, de la Sighet la Făgăraş şi, pînă la urmă (deşi, nu în ultimul rînd), nu era „prieten” (nu „servea ţara” împreună) cu (în cazul său), lt.col. Călian L.!
Sare' n Ochi
aprilie 11, 2011
ce chestie, Vasile, chiar Herta se ocupa de tine? ce destin a avut si gunoiul acela uman! il gasesti si printre scrierile mele.
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@Sare’n Ochi
Da;” s-a fost sinucis”, se pare, la scurtă vreme după Revoluţie. Păcat, mi+au mai rămas nişte cărţi şi nişte texte la el (spun „la el”, pentru că în Dosar nu sunt!). Cred că şi un dinte!!
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@All
Desi are legatura cu postul meu „Logica viului si politica mortii”, semnalez aici un teribil articol postat acum citeva minute pe blogul lui Dorin Tudoran:
http://www.dorintudoran.com/2011/04/11/idiocycongress-us/ .
Ion Ionescu
aprilie 11, 2011
Un punct (4) din planul de masuri anexat la a doua Nota informativa, ofiterul de Securitate scrie: „Opinez ca autorii si titlurile sa fie date si unei surse de profil literar, pentru a ne relata ce stie despre ele. (la tov. Mr. Oprea).” Sa fie… (de-acum celebrul) „Hortensius” ? Mai remarc „delicatetea” cu care ofiterul (lt.col., nu?) „opineaza”, nu… ordona! Curat „societate civila” in Securutate!
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@Ion Ionescu
In principiu, puteai sa ai orice „opinie”, cu conditia ca la sfirsitul „dialogului” sa declari ca „nu esti de acord cu propria ta parere”!
Iancu Motu
aprilie 11, 2011
Vasile,
m-a amuzat teribil chestia aia cu Berdiaev şi modul în care au înţeles ” băieţii cu ochi albaştri! Bietul Berdiaev ! Nu ştiau ce hram poartă, nici ce a scris. De unde atâta … informaţie? În rest, poveşti cu peşti, cu elefanţi zburători precum porcu’ Într-un fel imi aduc aminte de anişte ani. Tamaris, Suciu ( Ciuciu cum îi spuneam noi) alţii. Păcat că nu ţi-ai recuperat cărţile, că de dinte ce să mai vorbim. În rest sa ne citim ( poate ne şi vedem) sănătoşi. Nu sunt chiar convins că o paralelă Savonarola – băieţi cu ochi albaştri este pertinentă. Eu n-am auzit ca vreunul din ultima speţă să fie… ars pe rug din ordinul comandirului suprem. Şi nici nu sunt convins că miliţioţii erau fanatici ( în sensul celui mai sus pomenit) din proprie credinţă, din proprie convingere religioasă.
vasilegogea
aprilie 11, 2011
@Iancu Motu
Seara buna, Iancu!
In anii ‘7o încă mai erau „fanatici”. Altfel, ai dreptate: comparaţia cu Savonarola e puţin forţată, dar numai pentru a adăuga şi puţină „literatură” la „literele” lor. Totuşi, unii dintre ei au mai şi păţit-o, chiar dacă nu tocmai pe rug!
Iancu Motu
aprilie 11, 2011
Vasile,
revin, ca în seara asta am „limbariţă” la deşte! Cu un ochi mă uitam la tembelizor la un film care a plăcut multora. Şi mie, desigur. Bizonul Alb, cu Charles Bronson. Cu celălalt mă uitam la blog, să văd dacă eşti pe fir. Mi-a venit, dintr-o dată, ideea că noi suntem cam Bronsoni sau Crazy Horse căutând să ucidem „bestia” care ne bântuie visele! Măcar aia din film era un superb animal alb. În visele noastre cum arată? Precum fanaticul de la Florenţa, în rasă cu gluga trasă pe ochi şi bubuind din voce împotriva veacului decăzut? Precum el cel care a trimis flăcărilor carţi şi tablouri? Sau ne apare cu uniformă ( altă rasă) cu chipiul pe ceafă, cu fruntea transpirată, sau cu el pus ” cochet” pe o sprânceană ca să fie mai… jmecher?. Oricum nu arată în niciun fel precum Bizonul. Subspecia poate avea destule nume ale brutalităţii animalice împotriva a ceea ce nu au înţeles nimic.
Vasile Gogea
aprilie 11, 2011
Dragă Iancu,
pe mine mă interesează (sincer!) dacă nu cumva eram eu insumi bîntuit de vreun „bizon” interior, fără faţă, fără caschetă, chiar fără glugă. Să fi fost, cumva, un… minotaur!? Dar, atunci, inseamnă ca am de descifrat un întreg labirint!
Iancu Motu
aprilie 11, 2011
Dragă Vasile,
am fost nepoliticos. deci, seară bună şi ţie. Ei, prietene, povestea începe să ia o turnură mai amplă dacă privim din perspectiva asta, a ce sau cine ne-a bântuit. Dacă a fost Minotaurul atunci suntem iubiţi de zei! Şi chiar am reuşit – fiecare în felul şi după posibilităţile sale – să-i dăm de capăt Labirintului. Chiar şi fără firul Ariadnei. Dar tare mă tem că pe lângă Minotaurul din noi înşine se arăta faţa hioasă a unui gen de Hydră ce ţinea să ne amăgească precum au încercat Sirenele cu veşnic neliniştitul Ulyse. Minotaurul e semn bun! E noi înşine în încăpţânarea de a construi. Chiar acel labirint al propriei noastre fiinţe. Şi dacă l-am descoperit sau o vom face atunci chiar că zeii nu şi-au întors faţa de la noi.
Ştefan Doru Dăncuş
aprilie 12, 2011
Boier Gogea,
Nu voi uita momentul când am aflat că eu eram „aspectu'”; adică: „aşa că vă rugăm să rezolvaţi aspectu’ „. Deci, „Obiectivu’ ” mi-a trezit amintiri subterane (de pe la Motru).
Încercam să fiu oarecum hâtru, da’ de pare că nu mi-o reuşit.
Ştefan Doru Dăncuş
aprilie 12, 2011
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4587:idiocycongressus-un-material-scris-de-dorin-tudoran&catid=54:articol-presa&Itemid=115
Am dat şi la mine materialul lui Tudoran. Ce-am fost şi ce-am ajuns (ca civilizaţie).
E cazul să tipăresc cele 2 cărţi care acum circulă xerox prin lume. Că şi Neagu Djuvara are aceeaşi impresie.
Să ne vedem în viaţă, Boier Gogea!
Cu iubire de frate,
Ştefan Doru Dăncuş
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Iancu Motu
Bine ar fi sa fie! Dar, nici noi nu suntem greci, nici Romania nu e Creta! Pe de alta parte, sigur, ma obsedeaza nevoia unei alte abordari a „dosarelor”. De pilda (desi nu aceasta solutia pe care s-o aleg): o perspectiva rasturnata, in care savonarola se plinge ca ereticii i-au furat viata, l-au obligat ca, in loc de studiu si rugaciune, sa aprinda ruguri, trebuind sa ia asupra sa ura populara!
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Ştefan Doru Dăncuş
Bine,”tov. aspect”! Şii care e paradoxul? În subteran ai totdeauna un „orizont”, în timp ce la suprafaţă, nu chiar!
Articolul lui Dorin, deşi e teribil de „incomod”, e foarte necesar şi bine venit. Alo! Deşteptarea, popor!
Culai
aprilie 12, 2011
O fi sau nu păcat că dogma creştină nu crede în avatari, deşi propovăduieşte concomitent nemurirea sufletului şi viaţa veşnică?
E o întrebare la care eu, nici dacă aş avea talie filosofică, nu m-aş încumeta să răspund… Dealtfel, cei mai vestiţi filosofi (antici!) n-au fost cei care au perorat; cei care au dat dreptate altora (discipolilor avizi de afirmare) au ajuns nemuritori…, prin operele altora…, puse în cârca magiştrilor.
Creştin (dar nu monoteu: n-am cum fi, dacă mi-e Sfânta Treime în cruce, apoi o am pe Maria în adoraţie şi cel puţin pe Îngeru-mi Păzitor), eu cred în avatari. Şi mă bucur că a pierit Inchiziţia (sper!), ca să pot afirma liber asta.
Fiecare din noi simţim, măcar o dată în viaţă, că suntem locuiţi de Altcineva. Şi că, din vreme-n vreme Gazda aceea mai primeşte şi Oaspeţi. Altfel, n-am fi decât nişte bieţi sclavi ai politicii de rigoare.
E trist că au existat, că mai există – din setea de dominare, de a supune, oprima -, organisme ce s-au ocupat cu represiunea… Fără ele, nu ştiu cum am fi arătat cu precizie, dar sigur am fi rămas mai buni. Şi am fi transmis calitatea asta urmaşilor.
Mă bucur că v-am cunoscut, Domnule Pico della Mirandola şi că m-aţi gratulat cu prietenia!
Sibiceanu
aprilie 12, 2011
În anul 1971, un prieten de-al meu, poetul Ion Toma Ionescu, dimpreună cu alţi tineri, au fost arestaţi de Securitate, le-au fost confiscate cărţi, lucrări literare, corespondenţă, etc. Au fost chiar şi supuşi oprobiului public. Lucrările lor literare au fost date, pentru evaluare, unei surse cu compeţenţe literare, nimeni altul decât un cunoscut eminescolog, care în acei ani ţinea cursuri la Institutul Pedagogic Piteşti. Acesta, presimţind în ce belea erau tinerii, a conchis: „Aceşti tineri pot fi, cel mult, un pericol pentru literatură, dacă vor fi promovaţi înainte de a se coace, că talent au cu carul.” Citare aproximativă, din memorie.
Se pune întrebarea: „Ilustrul eminescolog, căruia securiştii îi spuneau „sursă”, fără ca acesta să aibe habar de asta, poate fi numit colaborator ?” Evident că NU ! „Apostila” pusă de el nu este stigmatizatoare, spre deosebire de alte „surse competente”, nume grele în literatură, care s-au întrecut pe ele însele, interpretând lucrări literare tendenţios, forţat şi cel mai adesea în direcţia dorită de Securitate.
Mai jos pun linkul prietenului meu, unde-i povestea lui – un veritabil studiu de caz, cum eşte şi al „OŞANULUI.”
Toate cele bune !
http://pasareacetii.blogspot.com/search/label/Dosarul%20%22Albastrii%22#
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Sibiceanu
Binevenit link-ul. In fond, fiecare „spune” doar un fragment dintr-o „poveste” aproape fara sfirsit. multumesc!
@Culai
Da, suntem „vizitati”, aproape (dar, diferenta aceea care se opune „egalitatii” face alegerea!) la fel de des, chiar daca nu la fel de intens, si de inger, si de demon. „Convietuim” cu ei, dar ne supunem, pe cit putem, doar unuia! Nu spunea Pico: „Omul poate fi orice doreste.” Crima incepe atunci cind i se interzice omului, nu ce doreste, ci pur si simplu sa doreasca!
Iancu Motu
aprilie 12, 2011
Bună dimineaţa!
Plouă, e frig, arată ca o zi de toamnă târzie. Dar văd că te-ai arătat pe „fir” destul de devreme. Dacă tot ne jucăm cu idei atunci să vedem dacă este aşa sau nu cu Creta noastră de acasă. Adică de avem a ne asemui măcar insulei şi locuitorilor ei de odinioară. Dacă luăm de bune ce afirmă vulcanologii, atunci superba civilizaţie a insulei a fost retezată brusc, brutal de vulcanul de pe Santorini. Vulcan, erupţie, explozie, tsunami de mari dimensiuni şi… Prinţul cu pene, Frumoasa Pariziană şi câte şi mai câte s-au prefăcut în ruine. La fel Labirintul (Palatul) minoic. Păi şi la noi a fost ceva asemănător. „Vulcanul” nostru producător de tsunami e tot la Nord-Est, şi-a revărsat productele peste noi şi, aproape peste noapte a ras cam tot ce putea să radă. Ce-i drept, efectele au fost şi se pare că sunt pe termen mai lung. Aşa că bieţii cretani ( nu ştiu cât erau de greci!) au scăpat mai ieftin. Totul s-a terminat rapid, chiar dacă tragic. Şi la noi tot tragedie. Pe timp ce se prelungeşte în toate şi peste tot. Că nu suntem greci o ştiu şi eu. Nici n-am putea să fim câtă vreme n-am avut puterea de a ne împotrivi Destinului! Ştiai că singura zeitate greacă ce nu a avut NICIODATĂ chip ciplit a fost Moira? Le-o fi fost frică grecilor să o arate pe Miora ( Destinul) lumii? Sau nu au vrut să o sfideze prin reprezentare!? Dar să-i lăsăm pe greci că avem ce vorbi despre ai noştri.
Din seria amicilor de blog am remarcat o relatare despre Piteşti. Cunoscutul scenariu al celor de la Secu. Aud ceva, descind şi… În 1985 am intrat în posesia unui material dactilografiat pe celebra hârtie de mătase, scris pe ambele părţi ale foii! Chinuitor să citeşti şi totuşi… am reuşit să citesc o poveste extraordinară. Era o adevărată istorie a ceea ce s-a numit p.c.r. Provenea din cele povestite în închisoare de Gheorge Cristescu-Plăpumaru, ăla trecut prin manuale drept primul şef şi „creator” al găştii de trădători de neam şi ţară. Nu mi-am putu ţine gura, ca de obicei. A urmat clasica descindere. N-am păţit absolut nimic, nu mi-au deranjat nici măcar un fir de păr. Mi-au luat materialul, duşi au fost. Dar mi s-a atras atenţia că trebuie să îngrop totul în mine şi nu cumva să se afle ceva. Ce s-a întâmplat cu materialul? A ajuns la cine trebuia! Ce s-a întâmplat cu adevărul? Nimic! Cei care l-au dactilografiat sunt, demult, oale şi ulcele. La fel şi nenorocitul ăla de Plăpumaru. Mai ştiu eu, acum şi cei de pe blog. Dar o ştiu, chiar foarte bine, cei care-l posedă şi, mai ales cel care a „ciripit”. Iar cel care a ciripit este acum, bine merci, prin urbea noastră şi ne sfidează din poziţia-i importantă de prin UBB. Care-i hazul în toată povestea? Niciunul. Şi să mai zici că nu semănăm ( măcar din când în când) cu tragedia greacă! Sau era vorba de comedie?
Iancu Motu
aprilie 12, 2011
Stimate Dle. Culai,
bună dimineaţa şi o zi cu spor.
Acuma eu mă „leg” de ideea că Inchiziţia ar fi pierit! Aşa sperăm cu toţii. Numai că nu prea cred. Specia celor care „scormonesc” prin vieţile noastre nu a pierit şi nu va pierii niciodată. N-au cum câtă vreme trebuie să existe pentru a-şi dovedi utilitatea propriei lor existenţe. Poate că nici nu e rău că există atâta vreme cât scormoneala lor nu se amestecă în viaţa noastră şi ne lasă lesa mai lungă ca să avem iluzia libertăţii. Că nu prea mai îndrăznesc să ne spargă uşile în ceas de noapte sau de zi e o altă „cestiune”. E vorba de „stil şi metodă”. Că nu mai îndrăznesc să ne ia la pumni şi palme, că nu mai aprind rugul e iarăşi adevărat. Dar e adevărat oare? Şi până când? E tot o problemă de stil şi metodă?
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Iancu Motu
Apoi, draga Iancu, ne-ai dat doar „ecoul” povestii (cu Plapumaru). Dar povestea, cind? Cit despre Moira, ea e oarecum (fara sa blasfemiez in nici un fel, nu compar, incerc o similaritate structural-cultural-simbolica) ca Sf.Treime: Una in trei (cele trei Parce surori), si nu are „chip” propriu. Se „distribuie”, adica, fara sa se imparta, in fiecare din cele trei, iar cele trei se intregesc (fara a fi o suma) in ea. Cred.
Iancu Motu
aprilie 12, 2011
Chiar o vrei? Bine, mai pe seară că acum mă aşteaptă „pruncii” . Nu glumesc, o să intervin mai spre seară şi o să încerc să fiu cât mai aproape de cele citite. Sper să fiu şi corect (din memorie). Ceea ce scriu acum este pentru deschiderea”apetitului”. Materialul era format din 68 pagini, dactilo, relatări ale unui fost lider socialist din Cluj, închis la Piteşti, Gherla, Aiud pe motive de social-democraţie autentică. A stat în celulă cu Plăpumaru. Îl caracteriza, într-un preambul la material drept ” primitiv, impulsiv, plin de ranchiună şi ură faţă de Gheorghiu Dej. Personajele din aşa zisul p.c.r. apăreau aproximativ aidoma. Pe Doncea îl făcea de-a dreptul criminal. Dar o să revin pe seară aşa cum am promis, cu episoade, de la „facere” până în perioada 1934-35. Promit
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Iancu Motu
Uite cum facem: imi trimiti „povestea” in attach, pe e-mail si eu o postez pe blog, ca postare autonoma.O.K.?
Culai
aprilie 12, 2011
Era, pe undeva, un Refren, Dle Profesor: „Şi, nu-s eu dintre cei care să nu vă dea dreptate!”… Însă, iacă: ne bucurăm – şi noi – precum acei credincioşi păzitori care sunt puşi/lăsaţi „slobozi” să alerge pe sârmă toată curtea…, de la cuşcă, pân-la poartă! … Nici într-un sens mai departe.
Că bine spunea cel mai ultimul hulit dintre scriitori: GDS (parcă, nu?), face şi desface totul în media inCulturii: are tot atâtea partide, câte puteri or să se mai perinde. Şi tot atâtea măciuci, câte să ajungă (cel puţin la noi) pentru 22 (dacă mai sunt!) milioane de capete însufleţite.
Culai
aprilie 12, 2011
M-am scăpat şi-am pomenit de GDS, ca invocat de un terţ. Eu, însă, extind f.f. pesimist aria…
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Culai
Spuneti: ” Că bine spunea cel mai ultimul hulit dintre scriitori…” (macar de-ar fi ultimul!) Iata, „curajos” si „inconstient”, nici „victima”, nici „calau” (dupa cum singur se defineste), acesta trimite o scrisoare de la… Paris! Cam patetica, dupa gustul meu, si nu prea convingatoare: http://www.cotidianul.ro/142334-S-a-schimbat-ceva-in-_noua-noastra-Romanie .
Dar, nu faci „drumul la zid” daca nu esti pregatit, odata ajuns in fata lui, fie sa-l escaladezi, fie sa-l spargi!
Culai
aprilie 12, 2011
Părere de autodidact: Cretanii, greci… Cred, că mai degrabă, „popoare ale mării”, minoici/minoieni.
Greci?… Tot aşa precum jumate din Marca Moldovei (ctitorită de principi/cneji de maramu’ a ajuns rusofonă (adică foarte recent).
Asta le-a (ne-a) fost Moira: imprevizibilă, din alte cancelarii sau alcovuri purceasă.
Ady Minune
aprilie 12, 2011
IATA CE A FACUT CEL MAI BINE SCRIITORUL ROMAN ! ! !
Scriitorul Nicolae Breban este acuzat de CNSAS că ar fi colaborat cu Securitatea, fiind chiar omul de legătură al temutului general Pleşiţă. Principalele probe ale CNSAS sunt mai multe transcrieri ale unor discuţii telefonice între Nicolae Breban (74 de ani) şi generalul Nicolae Pleşiţă (1929-2009).
Acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti, prin care CNSAS cere instanţei să constate calitatea lui Nicolae Breban de colaborator al fostei Securităţi [ … ] În această paranteză ar fi trebuit să intre reproduceri după alte surse (sic!),
cunoscute, deja, astfel ca nu am mai aglomerat spaţiul aici. Mai simplu ar fi fost să daţi link-ul. Deci, rog sa nu fiu supsonat de cenzura.
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Culai
Sigur ca nu erau „greci”, cretanii! Dar, nu mai facem distinctia intr-o discutie atit de generala, in care avem in vedere o Grecie universala si eterna.
Culai
aprilie 12, 2011
Mari pacat (şi scriu în atât de hustuchitele diacritice!), Domule A…y M…e, că vă daţi pe bloguri/printre bloggeri, cu pseudonime dintr-aieste… De sunteţi cu adevărat Ăla, sigur n-o să vă fiu mumă – nici ciumă! – io… Vă las în a Domnului plată, că nici nu meritaţi altă!
Când o să fiţi cinstit, precum – măcar! – Gazda, oaspeţii D-sale…, oi vedea cum replic. Fiind&că, eu de mult nu mă mai duelez cu umbre.
Culai
aprilie 12, 2011
Nobile Cneaz,
Când aţi spus „Grecie universală şi eternă”, v-aţi referit şi la „darurile” lor ?…
O excepţională (respectabilă, deci putându-mi fi Mamă!) grecoaică, pe Ceahlău de mine descoperită…, după o vreme de tatonare întru prietenie, mi-a spus aste, a-propos de „daruri”…. „Da, Culai dragă, de proverbul acesta e plină istoria omenirii… Dar, de blestemul cel mai greu al Mamelor grecoaice ai ştiinţă?…” Eu, ce mi-am zis în de sine-mi (la naiba, aiştia au şi blesteme, nu şi daruri, aiasta, chiar că uitasem, de tăt uitasem…) şi-ncep să-i îndrug cu ce ştiam despre Atrizi und Labdacizi & şăpti generaţii-şăpti…
Ce mi-a spus acea Mamă, fiică de greci alungaţi de coloneii mizeri în cele patru comuniste zări, nu vă spun. Aştept un grec adevărat (măcar ca mămuca lu’unu Panait din Brăila) să se esssprime, să nu se zică precum că umblu cu braşoave…
vasilegogea
aprilie 12, 2011
@Culai
Prea bunule Domn,
m-am referit la grecia ca la un concept cultural, sintetic şi originar. Cît priveşte „darurile” grecilor, prefer spusa lui Homer (în Odissea, VI):”darul e plăcut, oricît de mic ar fi”.
Am cunoscut şi eu (în perioada cît am fost „director de noapte” la „NIVEA” braşoveană, şase ani!) o grecoiacă refugiată de furia „coloneilor”, o plină de temperament şi poftă de viaţă, Sofia. Multe nopţi am ţinut-o de vorbă, punînd-o în pericolul de a nu-şi face norma la bandă!
Iancu Motu
aprilie 12, 2011
D.le. Culai!
Mare, mare păcat îţi faci în zilele postului Sfintelor Paşti! Vorbeşti de 22 ( milioane) în Curtea GDS-ului! Ptiu drace! Te spurci la gură creştine ?
Culai
aprilie 12, 2011
Domnule Maaare, Iancule Taaare…! (că-i huniad au moţogan, totuna mi-e mie, că mult mare bine Istoriei noastre-or făcut!)
Io, descingător din servii descălecătorilor marilor Descălecători ai Mărcii denumite istoriceşte Molda-via, fără a folosi via lui Bacchus, că mi-s de agiuns tâlcuirile din grai…, recunosc şi susţin, în faţa domniilor-voastre giudeţ: am pomenit de 22 milioane de măciuci, da’nu numai din strungurile minerilor GDSului…
Rog să fiu întru Totul cetit şi pre drept tălmăcit!
Nu videţ’că-s mai multe partide, decât tarlale lăsate-n pârloagă…
Ori invers?… „artimetica me”, bat-o jina!… Niciodată correct pollitically…
Iancu Motu
aprilie 12, 2011
Că bine le zici Dle. Culai! Îs neam de moţogan, din ăia care dau jos căciula în faţa Descălecătorilor că ori fi fost în Ţara de Sud ori ori fi fost pe Argeş în jos. Acuma că tot trebuie cetit şi răs-cetit corect este de la sine înţeles. Nu de alta dar pe tarlaua rămasă în pârloagă, pe unde se gioagă unii de îşi zic „clasă politică” numa pir şi ciulini. Măcar aici să ne vedem noi de ale noastre.
ovidiupecican
aprilie 17, 2011
Vasile,
Pico… sau PECO de la Mirandola? Hahaha!
Cu drag,
Ov.