Bedros Horasangian: despre magnolii şi nu numai! Update.

Posted on aprilie 14, 2011

14



       Un parfum unic a umplut „Pavilionul de oaspeţi„! L-a adus Bedros Horasangian, creatorul „romanului deltă” în literatura română, pentru a mai uita miasmele pestilenţiale ale realităţii care ne agresează zi de zi, ceas de ceas. O clipă de sublimă pace. Mulţumesc, bătrîne Prieten!

                                              Magnolia din Strada Dragoş Vodă 25

               Anotimpurile se rotesc dincolo de voinţa noastră. Şi de regimurile politice. Şi liderii lor. Care şi ele vin şi se duc, fără să ştim bine cînd şi de ce. Sau chiar dacă desluşim cîte ceva, mare lucru nu pricepem. Şi oricum nu ne foloseşte la nimic. Soarta fiecăruia o fi în mîinile lui, dar mai rămîne destul şi în ce ne livrează destinul. Ca să nu batem cîmpii prea mult, să spunem de-a dreptul ce vrem să sugerăm. Că primăvara este anotimpul renaşterii şi nu doar al închiderii spitalelor, ar fi o banalitate. Că înfloreşte şi reînvie toată natura nu doar DNA-ul şi mascaţii, iar ar fi un loc comun. Că deja nu mai ştim să ne bucurăm de toate astea ar fi doar o simplă constatare. De ce oare ar trebui să intrăm în toate detaliile unei nenoriciri de familie întîmplate la Craiova? De ce ar trebui să vedem imagini şocante la tot  pasul, chiar dacă ele au devenit un loc comun pentru toată lumea ? Nu a mai rămas nimic dramatic sau tragic care să ne fie străin. Pe fondul acestor gînduri negre, propunem bucureştenilor să facă un tur al magnoliilor în floare. Că ar fi vorbva de magnoliile de la Grăgina Botanică, de cea de pe Bulevardul Dacia, de cele din Cişmigiu sau Herăstrău, sau una frumoasă din Cotroceni, nu mai contează. Dar regina magnoliilor din Bucureşti, după ştiința noastră şi nu a Guvernului condus de Emil Boc, este cea din sectorul 2, de pe Strada Dragoş Vodă nr.25. A fost plantată de un farmacist austriac, înainte de cel de-al doilea război mondial. Se află în curtea unei grădiniţe. Poate de aceea a şi supravieţuit, pentru că mereu a fost îngrijită şi nu a apucat să fie devastată de te miri cine. Are dimensiuni impresionante. Cam 5-6 metri înălţime şi vreo 15-17 metri lăţime. Florile sunt roz intens. Bobocii sunt de mărimea unei gutui, iar florile, cînd se desfac, ajung la dimensinea unei salate verzi.

                Ceva uluitor, mii de flori în diverse stadii. Pe jos, alte mii de petale, un spectacol halucinant şi fabulos. Nu ştim dacă este un arbore ocrotit – există acest regim de protecţie, care nu ştim în ce constă, precum acel stejar uriaş de pe insula Mănâstirii Cernica – dar arată splendid. Ar merita ca măcar bucureştenii să-şi rupă o oră-două din treburile lor de peste zi şi să se ducă să privească această minune a naturii. Se ajunge uşor, undeva în perimetrul Strada Mihai Eminescu, Toamnei, Episcopu Radu. Ca puncte de reper, Biserica Precupeţii Vechi, Statuia lui Tudor Vladimirescu şi sediul central al Salvării din vecinătate. Alături, Eminescu colţ cu Toamnei, casa Cellei Delavrancea, ajuns restaurant chinezesc. Sinistră tranformare a unui loc cîndva frecventat de I.L.Caragiale sau Pallady. Atenţie, pentru automobilişti. Pe Dacia este sens unic, dinspre Piaţa Romană spre Foişorul de Foc, aşa cum în sens invers, pe Eminescu, se poate merge doar spre Polonă, Dorobanţi şi Piaţa Romană plecînd de la intersecţia cu Calea Moşilor. Cine are GPS ajunge hop-ţop. Ajunşi acasă putem apoi să ne uităm cu alţi ochi la ce se mai întîmplă cu spitalele româneşti, ce bine şi frumos trăim în România. Cu, şi mai ales fără, magnolii.

         Magnolia lui Bedros are, la mine în curte, o soră care îmbracă în fiecare an, în ajunul Învierii, veşminte de mireasă…

          Mă bucur să pot adăuga aici, pînă să se petreacă cele douăzeci şi patru de ore, şi magnolia Mirelei Roznoveanu, de la New York.

                                (http://vetiver.weblog.ro/2011/04/14/magnolii/

Reclame