Iancu Moţu: „arheologia” unei mărturii a lui Gheorghe Cristescu-Plăpumaru (II). Problema congresului de fondare

Posted on aprilie 19, 2011

25



       Continuăm să prezentăm fragmente din „mărturiile” lui Gheorghe Cristescu-Plăpumaru, unul dintre fondatorii Partidului Comunist din România, puse la dispoziţie de istoricul Iancu Moţu. Sunt evocate idei şi acţiuni terifiante ale unor „revoluţionari” ale căror „idealuri„, urmaşul lor direct, Ion Ilici Iliescu, declara în primele momente după preluarea puterii în decembrie 1989, că „au fost întinate de Ceauşescu”, lăsînd să se înţeleagă limpede că el le va „reabilita„! Din fericire pentru ţară, ceasul istoriei arăta altă oră!

         Aceste „mărturii” consemnate de „tovarăşi” de detenţie, în timpul detenţiei, cînd Plăpumaru nu mai avea „nimic de pierdut” sunt cu atît mai importante cu cît, încă apar hagiografii elogioase (în fapt, adevărate acte de „terorism intelectual”, îndreptate împotriva adevărului istoric) ale „acestei personalităţi complexe şi fermecătoare„, cum scrie cu înaltă „competenţă” Acad. Florin Constantiniu! (dar despre ce fel de „competenţe” e vorba, vezi: http://teodorescu.catavencu.ro/2008/04/sinceritatea-de-turnator-a-istoricului-academician-florin-constantiniu/ )

          Pentru aceste motive profesorul şi istoricul Iancu Moţu merită admiraţia, respectul şi gratitudinea tuturor acelora care mai cred încă în adevăr.

                                   Problema congresului de fondare (a P.C.d.R.)

              Într-o discuţie mai aprinsă între Plăpumaru şi unii dintre socialişti, cei din urmă i-au reproşat că s-au lăsat duşi de nas de bolşevici şi mai ales de Racovski. Că tot ceea ce susţineau ca fiind o discuţie şi o lămurire a poziţiei partidelor de stânga din România ( erau mai multe) a fost doar o tentativă de a elimina pe cei ostili bolşevismului. Plăpumaru a intervenit cu următoarele:

            „ Voi toţi ştiaţi că pentru a avea o prezenţă în plan internaţional trebuia să ne dăm pe lângă cineva cu putere şi cunoscut în lumea burgheză ( în Occident). Cine ne ştia pe noi acolo? Nimeni. Pe cine cunoşeatu tovarăşii din Franţa sau din Germania? Pe nimeni cu excepţia tov. Racovski. Şi ştiţi foarte bine că tov. Racovski a activat serios şi în Elveţia şi mai apoi în Germania până la Revoluţie ( cea din Rusia). De aceea cercul şi gruparea socialistă din Bucureşti şi din Dobrogea ţinea să-l ascultăm în toate pe tov. Racovski. Doar nu era să ne luăm după voi ( ardeleni) care i-aţi trădat pe tovarăşii unguri şi v-aţi dat cu burgezia şi moşierii din România. Că voi nici măcar n-aţi vrut să discutăm de scoaterea de pe tron a blegului de Ferdinand. Aşa că noi am înţeles că pentru a aduce sovietele la noi trebuia să ascultăm în toate de directivele venite de la Kiev. La fel tovarăşii bulgari din Dobrogea care nu uitau că tov. Racovski a fost urmărit şi persecutat de poliţie şi de către armată. ( Racovski era bulgar). Lui i-a venit ideea să trimitem delegaţia la Moscova care trebuia să semneze oficial trecerea la partidul bolşevic odată cu semnarea condiţiilor de recunoaştere. ( Este vorba de cele 21 de condiţii care se pare că au fost „opera” lui Zinoviev. Nu ştiu dacă merită sau nu să dau cele 21 de condiţii aşa cum au fost ele, nu cum sunt prezentate în mod curent. O fac fie şi numai pentru cei care vor săşi amintească de marea ticăloşie.)

  1. Propaganda şi agitaţia sunt comuniste şi vizează în acelaşi timp burghezia şi reformismul.
  2. Epurarea posturilor de răspundere în mişcarea munictorească. A se înlocui reformiştii prin comunişti.
  3. Acţiunea legală îmbinată întotdeauna cu cea ilegală. – (Atenţie! De la început cu terorismul!)
  4. Propaganda ideilor comuniste în armată.
  5. Propagarea ideilor comuniste la ţară.
  6. Denunţarea patriotismului social şi a pacifismului social (!!!)
  7. Ruptura completă şi definitivă cu reformiştii.
  8. Susţinerea nu prin vorbe, ci prin fapte a oricărei mişcări de emancipare colonială.
  9. Crearea unor nuclee comuniste în sindicate.
  10. Organizarea partidului comunist trebuie să fie bazată pe o disciplină de fier, de tip militar.
  11. Epurarea grupurilor parlamentare.
  12. Combaterea internaţionalei sindicale de la Amsterdam. ( sindicatele socialiste)
  13. Epurarea periodică a partidelor comuniste de elementele mic-burgheze.
  14. Ajutor necondiţionat republicilor sovietice în lupta împotriva contrarevoluţiei.
  15. Fiecare program naţional-comunist trebuie adaptat la condiţiile specifice ale ţării.
  16. Hotărârile Kominternului, partid mondial unic ( !!!) au caracter obligatoriu.
  17. Partidele sunt comuniste şi nu socialiste.
  18. Toate ziarele comuniste trebuie să publice toate documentele importante ale Koninternului.
  19. La patru luni după al II-lea congres va fi convocat un nou congres pentru a dezbate propunerile.
  20. Noul comitet central va fi ales cu 2/3 de membri comunişti.
  21. A exclude din partidele comuniste pe cei care resping propunerile prezente.

                Delegaţia care s-a dus la Moscova pentru a semna actul ticălos de mai sus este cunoscută. Importantă este epopeea lui Jumanca şi Flueraş.

              „ Flueraş şi Jumanca nu s-au dus odată cu noi, ceilalţi. Ei au venit pe cheltuiala lor şi au venit cu tot soiul de documente ale celor care voiau revizuire, nu bolşevism aşa cum voiam noi. Nu mai ştiu cine, cred că unul dintre oamenii lui Buharin ( Lenin, Buharin, Zinoviev şi alţi lideri bolşevici aveau drept gărzi de corp soldaţi germani!)a spus că dacă ne încurcă prea mult are el grijă de ei, definitiv. Tovarăşii de la Bucureşti n-au fost de acord. Au spus că dacă cei doi păţesc ceva nu mai avem nici o şansă în Ardeal cu românii din sindicate. Aşa că după căteva întâlniri scurte s-a hotărât ca cei doi să nu mai fie primiţi la congres şi nici n-au fost invitaţi să semneze declaraţia. Era pe acolo un basarabean care făcea trafic cu arme pentru tovarăşii din Ungaria. El mi-a spus că cineva de la o ambasadă ( nu spune cine sau care ambasadă)le-a transmis lui Flueraş şi Jumanca să nu se întoarcă în România prin Basarabia că nu vor mai ajunge acasă. Aşa că au plecat prin Viena unde au făcut mare tărăboi de cele văzute şi auzite la congres. Mare lucru! Şi ce-au rezolvat cu asta?”

               În legătură cu ceea ce mai numesc unii ( inclusiv în cărţi de după 1990) drept „ lupta ideologică pentru crearea p.c.r.”:

             „ Voi ( socialiştii)aţi stricat tot. N-aţi înţeles că era necesar să provocăm un război civil care să dărâme burghezia pe când încă nu avea putere. Nu prinseseră cheag în Ardeal şi în Banat. Iar voi care aveaţi oameni în Parlament ştiaţi asta foarte bine. Dar n-aţi vrut. V-a trebuit legalism şi păstrarea ordinii. N-aţi vrut nici greve politice şi nici să ne înarmăm să luptăm după cum ne îndemna tov. Racovski. De ce credeţi că l-a trimis pe Constantinescu şi pe tehnicii lui? Ca să ne ajute la lovituri bine ţintite. Voi ardelenii şi unii din tov. din Banat n-aţi vrut! Atunci s-a luat hotărârea de a o rupe cu voi. Am rupt-o în februarie şi voi ne-aţi turnat lui Argetoianu.”

               ( Cineva dintre socialişti i-a atras atenţia că Argetoianu era informat chiar de către unii dintre comunişti.)

               „ Am bănuit dar nu era ceva prea grav. Oricum nu ştiau de la noi ( comuniştii!)unde erau ascunse documentele venite de la tov. Racovski, nici unde aveam banii ori altele. Abia după ce voi aţi spus că nu participaţi la congres că nu vreţi să fim bolşevici cu toţii s-a hotărât să fim arestaţi. Şi ce-aţi obţinut cu asta? Noi am ieşit învingători chiar dacă am fost închişi, torturaţi ( minte!) şi ne-au făcut proces. Cel puţin am obţinut ce-am vrut, ne-a luat în seamă presa şi unii dintre intelectuali. ( A se vedea lista susţinătorilor din lumea bună – dar naivă! – care s-au revoltat că nu se poate opri, bloca crearea unui partid chiar şi comunist!) Şi credeţi voi şi astăzi că tovarăşii care au intrat în închisoare n-aveau, încă de la început, mijloace de scăpare? Păi nu vă amintăţi cum au evadat cei mai mulţi?”

              „ Este adevărat. Nu am reuşit să terminăm congresul şi să alegem conducerea. Ei, şi? S-a făcut anul următor în octombrie cănd am fost ales după ce am fost propus la primul congres. Şi chiar dacă nu am fost ales atunci tot eu am condus partidul. Eu primeam ordinele pentru aripa politică. Tov. Constantinescu le primea pe cele pentru tehnici. Oricum nu ne-au putut opri iar voi socialiştii aţi devenit trădători în ochii noştri cei din Bucureşti. Pe voi nu vă suportau nici tov. din Moldova şi nici cei din Ardeal ( ungurii) Asta şi după ce Flueraş n-a avut ce face şi a anunţat ministerul de interne de afacerea de la Viena. ( n. mea. Am căutat să văd la ce făcea referire Plăpumaru cuafacerea de la Viena”. O redau aşa cum am găsit-o în presa vremii.)

                În anii 1921 şi 22 au „poposit” la Viena câţiva „comunişti” de vază. Printre ei Ghiţă Moscu, zis Moscovici.  Personajul era urmărit încă din 1920 pentru diferite motive dar niciunul politic. În 1921, după luna noiembrie, a fost prins, la Craiova, un oarecare Chiriţescu. Avea asupra lui o sumă enormă de bani. Anchetat a declarat că trebuia să-i transporte la Viena unde era aşteptat de Moscovici şi alţi tovarăşi cărora trebuia să le predea banii. A fost reţinut. În preajma verii din 1922 şeful poliţiei din Viena şi alte autorităţi austriece au solicitat Ministerului de externe al Austriei să atenţioneze Bucureştiul că Viena era inundată de bani româneşti aruncaţi în toate direcţiile de mai mulţi indivizi printre care figura Moscovici. De fapt, la ancheta poliţiei austriece s-a dovedit că Moscovici „arunca” banii pe dotarea, întreţinerea şi organizarea unor bande de dezertori – printre care şi români – ce urmăreau o revoluţie în Austria şi Bavaria! Pe fondul acestui scandal la Viena, poliţia română a prins pe un tip, Enciu Atanasov, omul lui Racovski în Dobrogea, care venea pe ruta Odessa – Varna – Constanţa – Bucureşti şi el cu o mare sumă de bani  dar şi cu multă valută şi pietre preţioase. Toate erau sustrase din părţi ale valorilor româneşti sechestrate de către Lenin după 1918. Este interesant că fuseseră furate din casetele de valori ale unor persoane particulare care au vrut să le scape de…. jaful ocupantului german!

                 Cristescu a mai povestit şi cum a decurs aza zisul congres II pe undeva prin toamna lui 1922. S-au întâlnit în casa unui frizer din Ploieşti, într-o seară la ora 22. La ora 24 congresul era gata. Participaseră la el 8-10 persoane. La final ( până la ora 24) făcuseră şi cheful de rigoare!