Mircea cu „Nimic”-ul lui la Oslo, eu cu „vocile” Monicăi şi a lui Virgil, la Alba Iulia

Posted on Aprilie 29, 2011

9



De data asta chiar n-am nimic cu articolul de „senator” la Ev.Z. al lui Mircea Cărtărescu! Chiar m-a convins să-l compătimesc pentru efortul supraomenesc pe care îl face pentru a onora atîtea obligaţii care-l copleşesc  „prin forţa lucrurilor şi rigorile meseriei” . Fragmentul lui de „jurnal de călătorie” conţine, în chiar primele rînduri, observaţii de bun simţ, formulate cu multă decenţă. Dar, nu ştiu cum, ultimele două rînduri mi-au declanşat un declic şi gîndul care a urmat n-a mai putut fi ascuns. Spune prietenul meu, scriitorul: „Deocamdată mă pregătesc însă pentru voiajul norvegian. Mi-a cam ajuns: Copenhaga, Cordoba, Budapesta, New York şi Oslo în numai trei săptămâni.”  ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-intalniri-de-gradul-trei-928267.html ). Ei, grea viaţă, chiar şi pentru un „levantin”!

       În estimp, eu „mă pregătesc” – după Iaşi, Galaţi, Braşov şi Bistriţa – doar pentru Alba-Iulia. Ce-i drept, însă, în trei luni! Şi aştept, cu puţină speranţă şi mai mult pregătit pentru „indignare” (cum ar spune Stephane Hessel), să văd dacă „edilii” bătrînei cetăţi i-au „tuns” parcul din centru  ( http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/proiectul-de-reamenajare-a-cetatii-alba-iulia-va-distruge-un-parc-de-15-hectare-145148.html ), ori li s-a făcut milă (că ruşine e prea mult să sper) între timp! Şi visez, o clipă, că va veni şi Mircea la Alba, avînd, în sfîrşit ocazia să semnăm şi noi doi, împreună, un protest! Pentru că „vocile” Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca nu se mai aud decît în memorie!

Anunțuri