Top 10 – cei mai bine vînduţi, cumpăraţi şi plătiţi scriitori români!

       Nu mai pot să spun/scriu „vechiul”, „bunul”, „bătrînul”,  atunci cînd urmează să mă refer la un prieten atît de apropiat încît uneori nu ne mai putem împărţi tocmai frăţeşte momente din biografie. Aşa a fost azi, într-o convorbire nu tocmai privată, întrucît înconjuraţi eram de alţi poeţi şi critici şi prozatori,  purtată (realmente, „pe umeri”) cu marele nostru poet, Ion Mureşan. Am, şi, am fost – provocat. Răspunsul meu, pe care Ion era convins că nu-l voi da, se află „afişat” în continuare. Nu e nevoie să fac eu nici un comentariu. Priviţi, citiţi pînă la capăt. Merită!  Întrebările, dacă se vor ivi, le aştept aici şi promit să încercăm să răspundem împreună. Eventual, şi cu Ion Mureşan!

LOCUL 1: MIRCEA CĂRTĂRESCU

Poate că nici nu l-am fi cunoscut, astăzi, pe Mircea Cărtărescu (54 de ani), dacă nu ar fi decis acest lucru o… monedă.

Liderul generaţiei ’80, autorul voluminoasei cărţi „cu mustaţă” („Postmodernismul românesc”), profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, romancierul fantast al întortocheatelor labirinturi din trilogia „Orbitor” şi, uneori, chiar pretextul unor discuţii despre cultură ale unor personaje publice dezorientate, scriitorul Mircea Cărtărescu nu ar fi reprezentat nimic din toate acestea dacă destinul său nu ar fi fost jucat pe o monedă.

În 1990, Cărtărescu pleca în SUA, în Iowa City, invitat al programului pentru scriitori International Writers Program. „Am fost uluit de America. Am trăit, atunci, ca Alice în Ţara Minunilor”, îşi aminteşte scriitorul. După două luni şi jumătate, lumea nouă în care păşise îi punea la picioare posibilitatea unei alte vieţi: „Mi-am pus întrebarea dacă are rost să trăiesc mai departe în România sau dacă să rămân acolo”. Astfel că, pe aeroportul John F. Kennedy, românul Mircea Cărtărescu a scos o monedă din buzunar şi, mai în glumă, mai în serios, a dat cu banul. Banul a căzut pentru România. „Nu îmi pare rău. Eu cred că toate lucrurile vin când trebuie să vină în viaţă. Mă întreb, uneori, cum aş fi fost dacă nu m-aş fi întors. Şi îmi este imposibil să răspund”, spune el. 

Lui Mircea Cărtărescu nu-i face nicio plăcere să vorbească despre banii câştigaţi din scris, dar nici nu le neagă importanţa în construirea unui trai decent, în acea pătură socială tot mai subţiată în România, numită clasa de mijloc. „Eu cred că un scriitor trebuie răsplătit după valoarea muncii lui, şi chiar după cantitatea muncii sale”, afirmă Cărtărescu.

Pentru „Faruri, vitrine, fotografii” (1980), primul volum de versuri, editat într-un tiraj de 1.000 de exemplare, tânărul Cărtărescu a primit „o sumă frumoasă”, adică „de trei ori cât un salariu normal pe-atunci”. (Ca profesor la o şcoală din Bucureşti, Mircea Cărtărescu avea atunci un salariu de 1.780 de lei.) Pentru volumul colectiv „Aer cu diamante” (1982), lucrurile n-au mai stat la fel, şi cei cinci autori (patru poeţi şi desenatorul) au trebuit să aducă, fiecare, 3.000 de lei de-acasă.

După 1990, norocul i-a surâs repede lui Mircea Cărtărescu şi a venit (când trebuia) sub forma unui plic mare, alb („ca un Cadillac”) de la Editura Humanitas, semnat de chiar editorul Gabriel Liiceanu. Din 1993, Mircea Cărtărescu a devenit autor al Humanitas şi 429.000 de exemplare (peste 20 de titluri) i-au fost editate aici. Pentru apariţiile în străinătate (are peste 35 de titluri apărute în alte limbi), scriitorul lucrează cu două edituri germane – Suhrkamp şi Paul Zsolnay – cu care are un contract de cesiune a drepturilor de autor pentru întreaga lume. Subliniind faptul că traducerile „se vând decent şi aduc un succes de stimă şi de critică, fără a avea şi un succes comercial”, Cărtărescu spune că îi revin aproximativ 70% din vânzările pe alte pieţe. Din vânzările la Humanitas, procentul este de 10%.

Nu a negociat niciodată. „Nu mă consider un negustor al operei mele”, explică scriitorul. Banii din scris nu i-au îmbunătăţit viaţa peste noapte. „Eu numai în ultimii cinci ani am început să simt că se schimbă ceva în statusul meu social. Până atunci, am fost doar unul din majoritatea scriitorilor şi nu am câştigat aproape nimic din scrisul meu”, spune Cărtărescu. Nici acum nu câştigă din scris mai mult de jumătate din veniturile completate de salariul de profesor şi de colaborările în presă.

Aşezat pe fotoliul din living, în mijlocul lucrurilor familiare, dar stânjenit de ipostaza de intervievat, Mircea Cărtărescu recunoaşte că singura extravaganţă împlinită cu banii din scris este chiar casa în care locuieşte acum, împreună cu familia. Casa, deloc extravagantă însă, a fost cumpărată, în urmă cu trei ani (spre finalul boom-ului imobiliar), pe credit. „Când depăşisem 50 de ani, m-am gândit că meritam să am această casă, o curticică în care să pot pune un măr şi un cireş, aşa cum mi-am dorit întotdeauna”, explică el. A plătit, deja, anticipat, o bună parte din împrumutul în franci elveţieni.

Cărtărescu se descrie drept un om drămuit, raţional când vine vorba de bani, în general. Iar când vine vorba de banii din scris, admite că, dincolo de valoarea intrinsecă, dincolo de simboluri, o carte nu este decât un produs. „Ce câştig nu este de pe urma talentului, ci de pe urma vânzărilor.” Vânzări care – pe mica piaţă editorială românească hărăzită de o monedă, pe un aeroport american, în urmă cu 20 de ani – îi asigură primul loc în topul celor mai bine plătiţi scriitori români în viaţă.

LOCUL 2: GABRIEL LIICEANU

Cea mai vândută carte a scriitorului Gabriel Liiceanu (69 de ani) este „Jurnalul de la Păltiniş”. Volumul a apărut în 1983, la Editura Cartea Românească, şi a devenit fulgerător un best-seller în anii de întuneric ai dictaturii ceauşiste. Potrivit calculelor „Forbes”, onorariul autorului ar fi fost de 36.000 lei, reprezentând la acea vreme în jur de 2.500 de dolari americani. Cifra n-a fost confirmată de autor. Gabriel Liiceanu a refuzat interviul solicitat de „Forbes”, răspunzând că „nu merită să vă pierdeţi timpul cu interviul cu mine. V-ar plictisi îngrozitor”.

A doua ediţie a „Jurnalului de la Păltiniş” a apărut în 1991, la Humanitas, editura lui Gabriel Liiceanu, înfiinţată pe infrastructura fostei Edituri Politice (care a funcţionat până în 1990). Această ediţie a fost vândută în 60.000 de exemplare. Au urmat alte trei ediţii (1996, 2004 şi 2005). De pe urma vânzărilor de până acum ale „Jurnalului de la Păltiniş”, scriitorul Gabriel Liiceanu ar fi câştigat 50.000 de dolari, dacă directorul editurii, Gabriel Liiceanu, i-ar fi oferit ca drepturi de autor un procent de 12% per exemplar vândut.

Sunt destul de greu de evaluat veniturile din scris ale scriitorului Gabriel Liiceanu, de vreme ce este şi patronul Editurii Humanitas. El este acţionarul majoritar al Editurii Humanitas (88,1%), care a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro şi un profit la sfârşitului anului de 162.000 de euro.

Vezi mai departe, Top 10 cei mai bine vînduţi scriitori români:   http://www.adevarul.ro/forbes/Cartarescu-cel_mai_bine_vandut_scriitor_0_472753008.html .

Publicitate

Posted in: Ipote(nu)ze