Despre ceea ce a am numit „Republica virtuală de la Ploieşti”, în fapt cel mai mare muzeu virtual al celor mai importante personalităţi ale culturii româneşti în reprezentări grafice din întreaga lume, realizat de Nicolae Ioniţă, am mai scris în acest spaţiu (https://vasilegogea.wordpress.com/2010/07/07/un-muzeu-virtual-unic/). Dacă revin acum, o fac pentru a încerca şi pe această cale să sprijin o nouă iniţiativă, aflată însă într-o prelungire selectivă a primeia. N-ar fi prima dată cînd Nicolae Ioniţă procedează la organizarea tematică-monografică a imensului material iconografic de care dispune la capătul a mai mult de zece ani de muncă… voluntară! A mai facut-o, printr-o expoziţie itinerantă, „pe simeze”, cu portrete reprezentîndu-l pe Ion Luca Caragiale şi, recent, integrîndu-se în (destul de săracul, în ţară) „an Cioran”, prin editarea cu sprijinul Muzelui Naţional al Literaturii Române a unui spectaculos album Emil Cioran, conţinînd aproximativ o sută de „chipuri” posibile grafic ale „atletului disperării„.
Fie ca, aşa cum O scrisoare pierdută a făcut definitiv celebru pe Nenea Iancu, şi Scrisoarea deschisă a lui Dom’ Nae Ioniţă să aibă darul a ne putea face cunoscute şi cele peste 1.5oo de feţe-măşti ale acestei celebrităţi!
Deşi mai este destul până atunci, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de 2012, anul care va marca atât centenarul morţii marelui dramaturg, cât şi împlinirea a 160 de ani de la naşterea sa, şi care, desigur, va fi declarat “Anul Caragiale”. În ultimii 10 ani, în cadrul unui proiect cultural de anvergură mondială, unic în istoria culturii române, peste 1.500 de artişti, din 138 de ţări, au realizat CEA MAI MARE COLECŢIE DIN LUME DE PORTRETE ALE UNEI PERSONALITĂŢI A CULTURII UNIVERSALE. Este vorba de COLECŢIA CARAGIALE, care se află la Ploieşti, oraşul lui Caragiale. Părţi ale COLECŢIEI CARAGIALE au fost prezentate, de-a lungul timpului, în expoziţii internaţionale organizate la Sofia, Kiev, Balcic, Ankara, Madrid şi alte locaţii, cu un succes imens. Niciodată la Ploieşti! Nu au fost bani! Niciodată, în ultimii 10 ani, nu au fost bani pentru Caragiale. Pentru o expoziţie CARAGIALE, la Ploieşti, nu au fost niciodată bani! Urmăriţi bugetele municipalităţii pentru sărbătorirea lui Caragiale şi vă veţi convinge. Este momentul ca, în ANUL CARAGIALE, Ploieştiul să se întoarcă spre cel mai celebru fiu al său. Cele peste 2.000 de portrete ale COLECŢIEI CARAGIALE, realizate de mari artişti, reprezentanţi ai întregii planete, trebuie expuse şi în oraşul lui Caragiale. Este încă posibil ca indiferenţa şi ostilitatea pe care Caragiale le-a găsit în Ploieştiul ultimilor ani (distrugerea Casei Ilie Lumânăraru, casă în care a locuit Caragiale, este doar unul dintre exemple) să se diminueze, iar COLECŢIA CARAGIALE, realizată în semn de preţuire pentru marele ploieştean de către artişti din întreaga lume, să poată fi expusă şi la Ploieşti. O prezentare a COLECŢIEI CARAGIALE ar însemna, probabil, cea mai mare expoziţie de artă deschisă vreodată în România. Este nevoie, printre altele, de un proiect tehnic de prezentare în aer liber a celor 2.000 de lucrări (cea mai mare sală de expoziţii din Ploieşti nu permite prezentarea a mai mult de 100 de portrete). Elaborarea unui proiect şi apoi punerea lui în practică necesită timp. De aceea, trebuie început cât mai curând posibil. Caragiale este cel mai ilustru ambasador al Ploieştiului, în cultura universală. Trebuie să-l iubim la fel de mult pe cât ne-a iubit el pe noi. Organizatorii PROIECTULUI CARAGIALE apelează la toate personalităţile şi la toate instituţiile care cred în acest adevăr să sprijine demersul nostru, spre gloria marelui nostru înaintaş şi a Ploieştiului. Nicolae Ioniţă P.S.: Pentru a vedea COLECŢIA CARAGIALE daţi click pe COLECŢIA CARAGIALE |
||
|
Lucian Tanase
mai 16, 2011
Superbe si inedite portretele lui nenea !
N.brasoveanu
mai 17, 2011
Drajilor,
nu stiu daca am inteles bine „mesajul” acesta dar, ca om batran , care a citi mult si multe la viata lui, vreau sa va spun ca, dupa incercarea lui I.C.Bratianu, de a infiinta, tineti-va bine, cu ajutorul lui Eminescu si Teofil Francu, un comando la vama Predeal, nereusit, normal, il trimite pe conu Iancu, proaspat socialist, ca si Eminescu al noastru, de altfel, il trimite zic, finantat , bineinteles, la Berlin….Insa, cum conasul greco-brasovean iubea argintii , a acceptat, si stiti si voi ce a iesit…a cazut rapus de apoplexie pe strada, dar familia , in frunte cu Paul Zarifopol, s-a grabit sa spuna ca a murit subit, singur, in casa lui …nenatala, vezi bine, de aici cu balmajala ce a urmat , cu privire la aducerea raposatului la Bucarest sau nu… etc….Tot Eminescu e de vina?
vasilegogea
mai 17, 2011
@N.brasoveanu
Nu neg faptul ca diferenta de fus orar ne oboseste pe toti la fel. Cu un plus, totusi, pentru cei aflati, prin voia Domnului, mai la Est! Totusi, nu as spune ca Nenea Iancu era arghirofil, altfel cum ar fi dat faliment de atitea ori? Ca a mostenit averea Mamuloaiei din Brasov, asta nu e o urmare a vreunei „afectiuni” speciale a lui. „Balmajala” despre care vorbiti cred ca s-a datorat lui Tache Ionescu, si e mai tirzie, dupa ce „greculusul” de autoexilase deja la Berlin. Cit despre Eminescu… Nimeni, poate nici chiar Calinescu, n-a scris rinduri mai frumoase despre el ca Nenea Iancu: „Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul ce duce la Serban-voda (cimitirul Belu), dupa ce vor fi umplut nimicul lor o vreme, si o bucata din care sa scoti alt Eminescu nu se va mai gasi poate.”`
InimaRea
mai 18, 2011
De iubit arginţii, îi iubea dar era dintre filotimi, nu dintre arghirofiri – îi plăcea să ţină casă deschisă – ca la Gambrinus, unde „era cel mai bun client al lui”.
Cînd vorbim despre „monştri sacri”, avem de ales: ori ne mulţumim cu partea convenavbilă (monstrul sau sacrul) ori ne-ncumtăm a privi „creatura” în toată măreaţa şi terifianta sa complexitate.
Caragiale era versatil – „grecotei autentic”, ar sări unii, de parcă numai grecii ar fi aşa, ori doar neromânii. Să fim noi sănătoşi cîţi alunecoşi a dat neamul nost’ cel românesc”! Odată stabilit în Germania, a devenit mai neamţ ca nemţii de cînd lumea. Am citit scrisori de-ale lui despre vizitele pe care i le făcea Delavrancea – unde se-ngrozea dă „ţărăniile” valahului, care-i cauzau adevărate crize de panică fiindcă primejduindu-i prestigiul de neamţ urban. Nenea Iancu rămăsese tot vesel – dar în varianta „bonom” – fără fervoarea gălăgioasă cu care-l teroriza Delavrancea.
Care era dintre valahii „daţi dracu'”, care rămîn cum sînt şi de-ar merge la Papa de la Roma.
Un unchi al soacră-mi – de prin părţile Slatinii – ajunsese pe la Cluj, în interbelic, la o nepoată acolo stabilită. Vorbea tare – oriunde, nu-i păsa de lume; ca la el, la Potcoava. Şi nu era vreun sărăntoc ci proprietar de pămînturi, păduri, case. L-a suit nepoata-n tamvai dar s-a depărtat de el, ca şi cum n-ar fi fost împreună, să n-o facă unchiul de rîs. Acela a văzut un convoi mortuar şi-a-nceput să-şi facă drum – cu umbrela! – printre ceilalţi călători, strigîndu-şi nepoata: Lenuţă, fa! Ăsta-i ungur?
Lenuţa răspundea cu inima strînsă „Nu ştiu, unchiule, aşa pare”. Apăi – strigă slătineanul de răsună Cluju’ – bine făcu că muri, să mai scăpăm de ei d’aci!
vasilegogea
mai 18, 2011
@InimaRea
Superba, „imbatabila” poveste, George!M-a si binedispus de dimineata!