Recitiri din Eminescu (VII). Estivală

Posted on iunie 17, 2011

8



            

    M-am gîndit să închei această săptămînă de lectură din Mihai Eminescu aducînd în memorie o scrisoare, să-i spunem estivală, singulară prin tonul ei şi tonusul expeditorului. Departe de agitaţia din redacţia Timpului, dintr-un „colţ de pădure” care-i dă „toane bune şi sănătate”, (cum nu va mai avea niciodată pînă la moarte!), Poetul scrie amicilor săi Caragiale şi Ronetti Roman, cerîndu-le să-l ţină la curent cu noutăţile din „lume şi din ţară”:

        „Mă oameni buni, Caraiali şi Ronetti Roman,

         mai întîi mă lipsesc a vă mulţumi pentru multele scrisori ce mi le-aţi trimis, puindu-mă pururea în curent cu ceea ce se întîmplă în lume şi în ţară. De la voi am aflat de exemplu îmbucurătoarele ştiri cumcă muscalul nu ne ia Basarabia, ci încă ne cedează şi pe cea care o avea el, că Vodă Carol e ales rege al bulgarilor şi împărat al turcilor, că se va muta în curînd la împărăţie la Ţarigrad şi Caraiale va fi numit acolo ministru al tuturor mascaralelor din Ţara turcească.”

         (…)

        „Tu, Ranetti Roman, s-o scrii (scrisoarea, pentru expedierea căreia Eminescu trimite o „mărcuţă” de cincisprezece bani, n.m.),că eşti mai priceput şi tu Caraiale să pui degetul în loc de iscălitură şi să se spuie acolo în scrisoare cum vă mai merge, cum stă ţara, lumea şi politica, şi despre iubitul meu Rosetache Alias Berlicoco să-mi scrieţi dacă tot mai e mare şi tare în satul lui Cremine şi alte chiţibuşuri asemene. Apoi să-mi mai trimiteţi „Timpul”, ca să fac şi eu haz, iar dacă nu-mi veţi scrie să ştiţi că avem aici în sat un popă şi de necaz îşi f… baba în c… „(!)

          „Bre! nu fiţi pezevenghi şi scrieţi-mi… orice, numai scrieţi, să văd că trăiesc în lume.”

           (OPERE, XVI, 348-349)

[Scrisoarea se păstreazã în manuscris într-o copie, nu ştim cât de fidelă.

Eminescu petrece în vara anului 1878 câteva luni la moşia lui Nicolae Mandrea, Floreşti, din judeþul Dolj. Poetul pleacă „la ţară” la sfatul medicului Wilhelm Kremnitz, soţul Mitei Kremnitz. „A rămas ca el să plece la ţară — scrie I. Slavici —, şi răposatul (sic!) N. Mandrea i-a făcut rost să steie un timp oarecare la moşia Floreşti din Valea Gilortului, unde avea şi aer curat şi apă bună. Pentru ca să nu steie de pomană, ceea ce el n-ar fi primit, comisiunea însărcinată cu publicarea documentelor rămase de la baronul Hurmuzaki i-a dat în urma stăruinţelor lui Teodor Rosetti un onorar de câteva mii de lei pentru traducerea în româneşte a unui volum din Fragmente. A rămas însă ca aceasta să fie singura carte pe care o ia cu dânsul, cărţile pe care le citea erau duşmanii lui” .(144, p. 122 — 123).

Eminescu traduce la Floreşti, în vara anului 1878, primul volum din Fragmente zur Geschichte der Rumänen, care se tipăreşte în 1879 (OPERE, XIV, 75-208, 981-988).

Slavici îl vizitează la Floreşti, probabil să preia o parte din manuscrisul traducerii. „Am trecut peste câteva săptămâni — scrie Slavici — şi eu pe la Floreşti şi l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adică în foarte bună societate”. (144. p. 123).

Eminescu este trimis la Floreşti în vara anului 1878 şi ca o măsură de prevedere din partea conducerii „Timpului”, alarmată de atacurile poetului la adresa politicii interne şi externe a guvernului liberal. Rosettache este C. A Rosetti, cu care polemiza în coloanele cotidianului bucureştean. (Curînd, Poetul nu va mai fi trimis „în tabere de creaţie” şi plătit pe deasupra, ci internat forţat în tot felul de „stabilimente” şi supus unor „tratamente” criminale.n.m.)

Scrisoarea reflectă starea de bună dispoziţie, împinsă foarte departe, cum n-o întâlnim nicăieri aiurea în corespondenţa sa. (OPERE, XVI, 764)]

               (În medalion,  doar o lucrare din zecile care pot fi vizionate în această galerie virtuală : http://www.personality.com.ro/eminescu_2.htm )

Reclame