Europa obosită. O lectură din Husserl

Posted on iulie 10, 2011

20



        Mai mult ca oricînd, în plin sezon de vacanţă, lumea întreagă pare bîntuită de oboseală. Crize: politice, economice, culturale, spirituale, identitare, ecologice; revolte, revoluţii, războaie: paşnice, violente, legitime sau nu, genocidare, clasice şi ultramoderne; cataclisme naturale, tehnologice, terestre sau cosmice – toate acestea pot fi surse ale acumulării unei oboseli globale a societăţii omeneşti, a omului însuşi, prins, aproape sufocat, într-o definiţie ce se dovedeşte tot mai incompletă, mai infirmă.

                 Întrebarea care se pune, simplificînd pînă la limita vulgarizării, este cum va depăşi lumea această oboseală: va apela din nou la… opiu, sau va găsi o cale… naturistă?

                  Am găsit sugerat (în fapt, formulat destul de ferm, dacă nu chiar ultimativ dar relativizat, oarecum vinovat, doar de distanţa în timp acumulată de la momentul redactării lui) un răspuns posibil într-o pagină memorabilă a celui care a fost maitre a panser (din păcate, nu şi maitre de conscience!) al lui Martin Heidegger, marele fenomenolog Edmund Husserl. (Rînduri de o intensitate filosofică-etică echivalentă se pot citi şi în finalul condensatei sinteze Existenţa tragică, a filosofului român D. D. Roşca.) Vă invit s-o citiţi şi, aşa obosiţi cum sunteţi în vacanţă, poate chiar acolo unde oboseala aceasta pare să cuprindă însuşi locul de naştere al spiritului european, să meditaţi o clipă la ceea ce Husserl a numit, după Heinrich Heine, Lebenswelt.

                  „Să rezumăm ideea fundamentală a dezvoltărilor noastre: „Criza existenţei umane europene” (des europaischen Daseins), atît de mult blamată astăzi, şi care se manifestă în nenumărate simptome de decădere a vieţii, nu reprezintă un destin sumbru, o fatalitate impenetrabilă, ci devine inteligibilă şi penetrantă privirii din planul-fundal al teleologiei istoriei europene sesizabilă în mod filosofic. Presupoziţia acestei inteligibilităţi o constituie însă faptul că a fost sesizat, în esenţa sa veritabilă, fenomenul „Europa”. Pentru a putea face inteligibil caracterul inesenţial al „crizei” contemporane, trebuia să se fi degajat conceptul de Europa ca fiind teleologia istorică a scopurilor raţiunii infinite; trebuia să se arate cum „lumea” europeană s-a născut din ideile raţiunii, adică din spiritul filosofiei. „Criza” putea să se clarifice atunci ca eşecul aparent al raţionalismului. Temeiul refuzului unei culturi raţionale constă însă – cum s-a spus – nu în esenţa raţionalismului însuşi, ci numai în alienarea sa, în cufundarea sa în „naturalism” şi „obiectivism”.

                  Criza existenţei umane europene are numai două ieşiri: sau declinul Europei în înstrăinare faţă de propriul său sens raţional de viaţă, căderea în duşmănie faţă de spirit şi în barbarie, sau renaşterea Europei din spiritul filosofiei printr-un eroism al raţiunii, care va depăşi definitiv raţionalismul. Pericolul cel mai mare care ameninţă Europa îl constituie oboseala. Să luptăm împotriva acestui pericol al pericolelor ca „buni europeni”, animaţi de curajul pe care nici chiar o luptă fără de sfîrşit nu-l sperie. Din flama nimicitoare de incredulitate, din focul în care se consumă orice disperare privind misiunea umană a Occidentului, din cenuşa oboselii apăsătoare va învia atunci Phoenix-ul unei noi vieţi interioare şi al unei noi spiritualităţi, constituind astfel garanţia trainică a unui mare şi durabil viitor al omului, căci numai spiritul este nemuritor.”

                  (Text reprodus din volumul Edmund Husserl, Criza umanităţii europene şi filosofia (şi alte scrieri), traducere, note, comentarii şi postfaţă de Alexandru Boboc, apărut în colecţia „Mica bibliotecă de filosofie germană„, coordonată de Vasile Muscă, la Editura Grinta, în 2009.)

Posted in: Ipote(nu)ze