Boierul Ceauşescu. La 1848!

Posted on iulie 17, 2011

11



 

      În scurtul răstimp în care a funcţionat Guvernul provizoriu instituit de revoluţionarii paşoptişti la Bucureşti, una dintre problemele cele mai spinoase pe care s-a străduit să le rezolve a fost „chestia ţărănească„: „cea mai grea, cea mai delicată şi totodată aceea care a iscat mai multe patimi în ţară„, cum se scria într-un articol din ziarul Populul suveran, în epocă. În faţa unei asemenea sarcini, care s-a dovedit pînă la urmă, (din mai multe cauze, pe care nu le mai enumerăm acum), de nesoluţionat, în încercarea de a armoniza toate interesele, pe cele ale ţăranilor dar şi ale proprietarilor de pămînt, Guvernul provizoriu a decis prin Decret să instituie „o comisie mixtă compusă din atîţia delegaţi ţărani şi de proprietari pe cîte judeţe erau în Muntenia, care comisie trebuia să desbată cu maturitate proiectul proprietăţei, pentru ca prin o înţelegere lămurită să se dee acestei grele chestii o soluţie frăţească„. Dar, după numai şapte „seanţe„, din ce în ce mai „tempestuoase„, Guvernul hotărăşte suspendarea comisiei.

       Dar, ceea ce mi-a atras atenţia acum, la o recitire relaxată a acestei „istorii”, sunt intervenţiile din şedinţele a III-a, a IV-a şi a V-a ale comisiei, ale „deputatului proprietarilor„, boierul Ceauşescu, aparent „un împărtăşitor al ideilor liberale„. Astfel, în şedinţa a IV-a, acesta surprinde pe membrii comisiei declarînd patetic:

                       „Şi eu v-am robit fraţilor, v-am bătut, v-am dezbrăcat; de 36 de ani de cînd mă blestemaţi. Iertaţi-mă, mă rog, fraţilor săteni, luaţi-vă înapoi ceea ce v-am răpit! Iată-mă, vă dau părticica de pămînt”. Numerosul public ce umpluse sala, încît acum nu mai încăpea, isbucni într-o detunătură de aplauze, de strigări de ura! iar deputaţii săteni în exaltaţia lor, care de care striga: „Dumnezeu să te ierte frate; să fim fraţi, să trăim în pace! Ura! Vivat, să trăiască Constituţia!”

        În şedinţa a V-a, Ceauşescu îşi repetă declaraţiile, producînd o dezordine şi mai mare, astfel că devenise „de temut o ciocnire între proprietari şi ţărani„, cum comenta în epocă Le Constitutionnel. Le National, (mai „protocronic”, am spune azi!), susţinea că „Ruşii vîrîse intrigi în Comisia proprietăţei, ceea ce nu se prea înţelege”!  (Semper Rusia!) În felul acesta, comisia „ieşise acolo unde trebuia să iasă, adică la nici un rezultat„. (Tactica înfiinţării unei comisii atunci cînd vrei ca o problemă importantă să nu se rezolve are, iată, tradiţie lungă!)

         (Extrase din A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, volumul XII, Revoluţia din 1848, ediţia III-a, revăzută de autor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, f.a.)

         Orice asemănare cu prezentul sau cu persoane de azi e întîmplătoare. Oare? Chiar dacă istoria nu se repetă, „viclenia raţiunii” ei e mereu aceeaşi, chiar dacă îmbracă un şir nesfîrşit de chipuri. Chiar l-am împuşcat pe „Ceauşescu”?

Etichetat: , ,