Monica Lovinescu scria undeva ( nu-mi mai amintesc locul exact, dar nu e absolut necesar) că „plagiatul e o intrare prin efracţie în Parnasul literar„. Îndraznesc să spun că în cazul pe care vreau să-l prezint – şi care mă priveşte direct, deoarece în discuţie e o carte scrisă, semnată şi publicată de mine – plagiatul nu pare să aivă această funcţie. Nu insinuarea ilicită în „Parnas” pare scopul ignobilului procedeu şi al măgarului care ar fi tînjit după iarba de pe păşunile acestuia, ci chiar compromiterea acestuia, ori, cel puţin, a celui care se presupune că se bucură deja de vecinătatea plină de graţie a muzelor. Dar, oare, doar atît?
În anul de graţie d.H. 2004, am publicat, datorită înţelegerii de care au dat dovadă, asumîndu-şi oarece riscuri economice, două edituri, o carte mai ciudată, greu încadrabilă într-o formulă, mai ales din punctul de vedere al tehnoredactării. Cartea se numeşte Tratat despre înfrînt iar editurile (şi editorii) Charmides (Gavril Ţărmure) şi Eikon (Valentin Ajder şi Vasile G. Dâncu). În format de buzunar, cartea are 110 pagini, pe fiecare pagină fiind tipărită o singură „meditaţie” din cele dedicate temei anunţate în titlu şi care fac substanţa cărţii. Astfel că, paginile volumului par mai degrabă albe, decît tipărite. (Îmi amintesc o replică maliţioasă, rostită de un economist, în redacţia uneia dintre cele două edituri, în legătură cu stabilirea preţului cărţii: :”mai bine îi punem preţ de bloc notes, că altfel ne mai reclamă cineva că vindem cărţi incomplet imprimate!”) Desigur, această tehnoredactare atipică, ne-economică avea (şi are) în intenţia autorului o anumită funcţie semnificantă. Dar, nu despre asta vreau să scriu acum. De reţinut sunt caracteristicile esenţiale care individualizau, chiar accentuat, cartea atît prin conţinut, cît şi prin aspect, ca obiect. O făceau (şi, îndrăznesc să spun, o fac şi acum) memorabilă, (adică uşor de memorat). Volumul s-a bucurat de cronici mai mult decît pozitive, chiar de premii. Aceste fapte se întîmplau, cum am menţionat deja, în anul 2004.
După doi ani, în anul, se vede că mai puţin dăruit cu graţie (în ceea ce mă priveşte pe mine personal), 2006, mi se semnalează (uneori chiar cu oarecare mirare suspicioasă, gen: „ştim noi, tu ţi-ai făcut asta…”) apariţia unei „copii în oglindă” a cărţii mele, cu titlul „întors” la 180 de grade: Tratat despre învingător. „Obiectul” prelua de la model formatul, paginaţia, numărul de pagini, structura internă a materialului. Chiar şi grafica copertei, în esenţă. În conţinut, însă, deşi a preluat 90% din vocabularul şi construcţiile sintactice ale modelului, a înlocuit peste tot înfrînt cu învingător. Acolo unde simpla înlocuire nu era posibilă fără prea mari deranjamente sintactice, autorul s-a străduit şi a contribuit şi el cu ce şi cum s-a (mai mult nu s-a) priceput mai bine, obţinînd de multe ori efecte de-a dreptul absurde, dacă nu chiar inepte. „Gîndirea” autorului nostru însoţeşte atît de îndeaproape inspiraţia autorului parazitat încît, în partea a doua a volumului, alcătuită din referinţe livreşti prelucrate din perspectiva temei, se adapă (mai corect ar fi suge) în mod miraculos de la exact aceleaşi surse, aceleaşi texte, aceiaşi autori! Aceleaşi pagini!
Facsimilele pe care le reproduc mă scutesc să mai continui descrierea acestui plagiat atît de evident şi, în acelşi timp, atît de greu (aproape imposibil) de dovedit, din cauza textelor imprecise, aproape idioate, ale Codurilor Civil şi Penal, în speţă. (De altfel, aud că însuşi textul Codului Civil este subiectul unui proces în care este acuzat că ar fi el însuşi „copilul” unui plagiat! http://www.juridice.ro/156954/noul-cod-civil-acuzatie-de-plagiat-guvernul-este-dat-in-judecata-update.html ) În librărie, bibliotecă, pentru orice cititor cît de cît alfabetizat este limpede că avem de-a face cu un plagiat cras. Cu un furt calificat. Pentru justiţie, însă, se poate să fie doar o „prelucrare”, o „replică”, o „variaţiune originală pe aceeaşi temă”! Adică, un furt cinstit! (Dacă aş rescrie, notă cu notă, o partitură întreagă, schimbînd doar bemolul de la cheie cu un diez, cum s-ar numi rezultatul transcrierii?)
Dar, cine e autorul plagiatului? Bună întrebare, la care n-am răspuns, nici acum după cinci ani. „Clona” este semnată Alexandru Moscopole, dar acesta pare a fi un pseudonim, iar identitatea reală a semnatarului este strajnic protejată de editor: un anume Petru Vintilă Jr., proprietar presupus al Editurii Heliopolis, din Bucureşti. În această situţie, întrebarea care se pune este: la ce bun să rişti un „jaf la drumul mare”, dacă tot nu te alegi cu nimic? Nu cumva („hermeneutizînd” puţin şi semnificaţiile posibil încifrate în alegerea pseudonimului), autorului autentic, proprietar de drept al lucrării sale, i se transmite un „mesaj”? Să fie el conţinut în textul de „prezentare” semnat de editor pe coperta IV ?
În cazul acesta nu mai avem de-a face doar cu un furt ordinar, ci cu o ameninţare destul de subtil ascunsă, venită dintr-o anumită zonă a culturii în care şi-au găsit găzduire toate reziduurile unei pseudoculturi pseudonaţionaliste şi triumfaliste pe care o credeam epuizată. În această situaţie, oare n-ar fi mai indicat să mă adresez, nu justiţiei, ci Serviciului Român de Informaţii? Căci, din această perspectivă, nu mai avem de-a face cu un ordinar hoţ de buzunare, ci cu un potenţial terorist cultural.
(Pentru a citi şi confrunta cele două coloane ilustratitve, pe care aş fi putut afişa toată cartea, pagină cu pagină, daţi click pe imagini.)
Au mai scris despre acest ciudat, mizerabil şi misterios caz de plagiat:
Claudiu Groza:
http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/cnfrcntul-plagiat-de-cnvingctor/15217/0/print/
Ioan Groşan:
http://stiri.kappa.ro/magazin/17-09-2007/gogeamite-plagiatul-150400.html
Ion Mureşan:
http://www.revistaverso.ro/images/reviste/Verso_14_15.pdf
Florin Iaru
august 5, 2011
He he, parc-a fost ieri…
vasilegogea
august 5, 2011
@Florin Iaru
Pai, nici n-a trecut o saptamina!
Sare'n Ochi
august 6, 2011
da in judecata editura. este responsabilul legal, in lipsa autorului, al plagiatului. obliga-i sa retraga cartea de pe piata, sa-l demaste pe plagiator samd.
vasilegogea
august 6, 2011
@Sare’n Ochi
Da, ar putea fi o optiune. Nu se pune problema „prescrierii” deoarece „clona” continua sa fie difuzata (cel putin prin librariile online). Dar, ma intereseaza, realmente, aspectul de „joc secund” al faptei. Pentru ca, in acest caz eu nu am fost „victima”, ci „tinta”!
culai
august 6, 2011
Ştiu, că am mai cetit despre această „copiuţă-n oglinduţă” pe când încă nu vă ştiam (de, parcă acuma v-aş şti). Şi nu m-a mai indignat, ci doar resemnat. Hoţia într-ale scrisului (nu doar cel literar) nu piere, ci se tot diversifică. Internautizarea publicaţiilor pot produce din orice hahaleră care ştie ce-i aia copy-paste&suprascriere, un geniu în orice domeniu. Nu avem patente cazuri în inginerie, medicină, şt.juridice etc.?
Da, avem!
Fiindcă justiţia e cu ei, puterea e cu ei, chiar dacă nu şi puterea bunului-simţ.
Veţi ajunge să vă fie d-voastră jenă că aţi îndrăznit să scrieţi ce alţii copiază „pe dos”…
Sper, să nu vă de-curajaţi!
culai
august 6, 2011
Internautizarea … poate produce…
Scuze!
vasilegogea
august 6, 2011
@culai
Nu pierderea curajului e problema, ci acumularea scirbei! (cum bine intuiti)
Iancu Motu
august 6, 2011
Mă mir că te miri! Că acumularea de scârbă este mare e o poveste atât de veche încât tinde să dea afara. Nu doar la tine. Că un oarecare „anonim” face o copiuţă e ceva aproape banal. Te-ai întrebat vreodată câţi dintre marii noştri „telectuali” şi universitari trăiesc, bine merci, pe plagiat la greu? Cu datul în judecată e o altă treabă. Altfel spus dacă ai bani, nervi şi timp de pierdut desigur. După ce depui plângerea şansele să ajungi în faţa judecătorului sunt ceva la genul peste 2-3 ani. Că nu e cauză urgentă. Da e bine că ai scris, ca semnalarea ta va pune ceva sare pe o anume rană.
vasilegogea
august 6, 2011
@Iancu Motu
Nu ma mir,ci ma… cutremur (vorba poetului)! Nu vreau sa par „paranoic”, dar am convingerea (intre timp, in anii care au trecut, am mai facut si eu „sapaturi”) ca in cazul acesta nu e vorba de un furt intelectual in scopul promovarii, ci de o „efractie” cu valoare de „avertisment”! (Salinele n-au fost concesionate inca?)
Iancu Motu
august 6, 2011
Cu mare mândrie patriotică, răspunsul e NU! Dar sarea o cumpărăm din alte părţi. De pildă, ultima oară când am cumpărat sare era din… Ungaria! Sare românească ( gemă) „exportată”, rafinată de unguri şi vândută în România!
vasilegogea
august 6, 2011
@Iancu Motu
Asta e o alta „buna’ gluma… nesarata a privatizarilor din economia romaneasca de dupa ’90! Macar „Sarea’n bucate” daca o citeau bine!
Ion Ionescu
august 6, 2011
@D.l Gogea
Este halucinant! Sa plagiezi ca sa semnezi cu un pseudonim! Este ca si cum ai da o spargere cu o cagula pe cap! Da, mi se pare si mie ca nu e un simplu furt material, e o agresiune intelectuala. Ar merita identificat si tras la raspundere.
vasilegogea
august 6, 2011
@Ion Ionescu
Tare n-as vrea sa va raspund asa: „usor de spus, greu de facut”. Dar avind in vedere ce se intimpla cu justitia romana, chiar nu stiu ce sa raspund.
Liviu Antonesei
august 6, 2011
@) Vasile Gogea
Eu am mai auzit de plagiatul asta absolut extraterestru! Nu m ai stiu daca ai mai amintit undeva de el ori mi-ai povestit asta-iarna, cind ai venit la Iasi. Insa faci foarte bine ca prezinti acum pe larg cazul. Nici eu nu reusesc sa inteleg nimic. De ce naiba plagiaza cineva o carte ca apoi sa semneze cu pseudonim… Doar daca e vreun autor „multiplu”, un fel de Pesoa al plagiatului…
vasilegogea
august 6, 2011
@Liviu Antonesei
Am povestit despre el in iarna.
„Pesoa”? La ce stil are „fantoma” asta…
radu tuculescu
august 7, 2011
…o mizerie care, asa cum banuiesti, are alte „substraturi”, semanind
cu un soi de amenintare la persoana ta care nu pricepe ca pe plaiurile mioritice se nasc doar invingatori…desigur, editura ar trebui s-o dai in judecata….dar citi ani si citi bani vei pierde pentru asta?
vasilegogea
august 7, 2011
@radu tuculescu
Dragă Radu, hai să-ţi răspund „ca din carte” (adica, din… carti!): la p.65, în „Tratat despre înfrînt”: „Trădătorul este un delapidator grăbit: fură din tabăra înfrînţilor înainte de a fi numit „administrator” al victoriei.” Şi, acum, tot la p.65, din „Tratat despre învingător”: „Trădătorul trebuie eliminat. Furtul din tabăra de luptă, poate fi fatal.”
Din păcate, furtul din „tabăra literaturii” nu este „fatal”!
Viorel
august 7, 2011
Dacã este un plagiat este cel mai bizar caz despre care am auzit vreodatã. Insã am impresia cã este altceva: este posibil sa fie o tentativa de anulare a „originalului”, prin crearea unei contraponderi. Ce resorturi psihice au determinat o asemenea atitudine imi este greu sa inteleg ºi probabil cã situatia este mai degrabã de competenþa unui psiholog sau psihiatru. Cã nu este vorba despre un banal plagiat indicã ºi textul de pe coperta a patra, text care mã face ºi sã bãnui cã editorul este una si aceeaºi persoanã cu misteriosul Alexandru Moscopole.
Aºa cã, poate, meritã aflat cite ceva despre Petru Vintilã jr – editorul care a scos pe piaþã alcãtuirea cu pricina. Domnia sa nu este chiar un necunoscut. Este artist plastic ºi a semnat, impreunã cu tatãl sãu – Petru Vintilã -, citeva romane istorice. Petru Vintilã este, cu sigurantã, un nume mult mai cunoscut: scriitor cu oarecare succes in perioada comunistã, este autorul a numeroase nuvele, romane ºi piese de teatru, din care mãcar douã nu sunt tocmai rele: Hiena ºi Numãrãtoare inversã. Si Petru Vintilã a avut preocupãri de naturã plasticã: a fost un pictor naivi relativ cunoscut in þarã.
vasilegogea
august 7, 2011
@Viorel
Multumesc pentru precizari. Ar putea fi importante.
sergiu vâlcu
august 7, 2011
http://dmax.ro/2011/06/doi-moldoveni-dicteaza-un-numar-de-telefon/
vasilegogea
august 7, 2011
@sergiu vâlcu
Multam, maghidule Sergiu! Acuma, cam cit imi ia sa scriu cum am ascultat „convorbirea” asta telefonica „multilingva”?
sergiu vâlcu
august 8, 2011
Mult, foarte mult. E o felie babană de viaţă, eu parcă l-am ascultat pe Ştefan cel Mare vorbind la telefon cu amanta sa de origine rusă. Cred că este un excelent material didactic pentru studenţii de la teatru ori de la scenaristică. Ministrul de externe ar trebui să pună întregistrarea în şedinţă de guvern pentru a arăta unde se situează Republica Moldova, răstignită între Romania şi Rusia, între sec 21 şi Evul Mediu.
vasilegogea
august 8, 2011
@sergiu vâlcu
Da, am reascultat de cîteva ori imposibilul dialog şi am devenit tot mai serios. Şi m-am gîndit că are, pînă la urmă, legătură şi cu topicul în discuţie: sugerează, într-un fel inedit, diferenţa dintre textul matrice şi textul copiat. Stilistic vorbind, e cam aceeaşi.
Ion Ionescu
august 19, 2011
D.le Gogea,
nu vreau sa pun sare pe rana, cum se zice, dar ati citit asta: http://www.ziarulfaclia.ro/SCRIITORUL-AL-FLORIN-ŢENE-A-DEVENIT-MEMBRU-CORESPONDENT-AL-ACADEMIEI-ROMÂNO-AMERICANE-A-R-A-+57410.
Or, este de notorietate ca Al. Florin Tene a fost exclus din USR pentru… plagiat! O fi asta vreun merit deosebit sau conditie pentru a deveni membru in Academea Romano-Americana?
vasilegogea
august 19, 2011
@Ion Ionescu
O fi, d-le Ionescu, nu pot… „pentru ca sa stiu”!
Vlad
decembrie 3, 2012
Creatura şi-a luat numele oraşului-martir Moscopole. Se întâmplă. Vlahii care se declară greci în Albania primesc pensii. Adevarate averi in sate pietroase cu o saracie aproape lucie unde turmele au murit de mult. La fel ca satele, sute! Extremiştii maghiari vor cu orice preţ să colaboreze cu organizaţiile aromâneşti, mai ales cu cele din Romania! – unde unii alţii încearcă să-i convingă pe cei 200 000 de aromâni să se declare minoritate fiindcă, nu-i aşa, sunt altceva, cel mai des greci romanizaţi. Şi aş mai continua şi cu alte multe întâmplări, dar sunt doar nişte machidoni, nişte intelectuali subţiri nu trebuie deranjaţi cu asemenea prostii! – si cu multe altele