Fac parte dintre aceia, mai mulţi ori mai puţini, care continuă să creadă că atît răspunsurile la întrebările, cît şi soluţiile la problemele care ne cotropesc viaţa şi astăzi, se găsesc ori s-au rostit în acel an decisiv, atît de plin de evenimente dintre cele mai dramatice şi controversate, în care au fost luate opţiuni şi decizii fundamentale, ce marchează încă viaţa socială şi scena politică a României: anul 1990. De aceea, ori de cîte ori am ocazia, aduc în prezent, făcînd auzit cel puţin ecoul lor, voci care au sunat limpede, lucid şi demn în vacarmul acelui timp. Este cazul, de această dată, cu acest interviu pe care Majestatea Sa Regele Mihai i l-a acordat jurnalistei şi scriitoarei Mirela Roznoveanu, la reşedinţa sa de la Versoix, cu mai puţin de două săptămîni înainte de primele alegeri libere din România de după Revoluţia din decembrie 1989. Interviul a fost publicat la vremea aceea într-un supliment săptămînal al revistei braşovene ASTRA (ASTRA de Joi, nr. 13, iunie, 1990). Îl reiau acum aici, cu acordul doamnei Mirela Roznoveanu avînd convingerea că ideile conţinute în răspunsurile Majestăţii Sale nu şi-au epuizat actualitatea. Totodată, exprim toată gratitudinea mea pentru sprijinul continuu şi generos pe care doamna Roznoveanu îl oferă, mereu dezinteresat şi curajos, nu numai încercărilor mele de a recupera sensuri şi de a extrage învăţăminte din faptele istorice ale ultimilor douăzeci de ani.
Mirela Roznoveanu s-a născut la Tulcea, în familia medicului stomatolog Iancu Roznovschi. Şcoala elementară o urmează în comuna Baia şi la Constanţa. Absolvă liceul „Mircea cel Batrân” din Constanţa şi apoi Facultatea de Limba si Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1970). Obţine licenţa în Informatică şi biblioteconomie cu specializare în online databases şi cercetare legală la Pratt Institute din New York (1996).
Prin activitatea şi poziţia sa Mirela Roznoveanu, devine treptat o scriitoare incomodă societăţii acelor timpuri, de tristă amintire.
Are funcţia de redactor şi cronicar literar (1971-1974) al revistei „Tomis”, de unde este concediată. Pentru următorii doi ani ocupă poziţia de bibliograf la Biblioteca Judeţeană Constanţa, de unde demisionează. Este colaboratoare permanentă şi realizatoare de emisini culturale la Televiziunea Română (1976-1980), apoi redactor principal la revista „Magazin” (1979-1989). Pierde această ultimă poziţie, deoarece grupul format din P. M. Băcanu, Anton Uncu, Tia Şerbănescu din care făcea parte şi ea, ce avea drept scop editarea unei publicaţii clandestine anticomuniste este descoperit.
În zilele lui Decembrie ’89, preia funcţia de comentator şi membru în Consiliul de conducere al ziarului „România Liberă”. Este membru fondator al „Alianţei Civice”.
Părăseşte România în anul 1991, stabilindu-se în Statele Unite. Aici îndeplineşte pe rând funcţiile: translator la biroul de avocatură „Salzman, Ingber & Winer”, asistentă la New York University School of Law Library, cercetător în domeniul dreptului internaţional şi comparat. Este invitată să predea cercetare în dreptul internaţional, străin şi comparat la Facultatea de Drept din Yerevan, Armenia, la Constitutional and Legal Policy Institute of the Open Society Institute în Budapesta; la Moscova, la Riga Graduate School of Law într-un program oraganizat de Constitutional and Legal Policy Institute din Budapesta, la International Legal Institute/The Open Society Justice Initiative în Budapesta, în Brazilia la Federal Senate Legal Information Services.
În anul 2005 devine redactor şef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program şi cercetător cu rangul de profesor asociat.
Trăieşte la New York, Statele Unite. (Citeşte toată bibliografia literară aici: http://www.alternativaonline.ca/MirelaRoznoveanu.html )
Un cuvînt înainte al autoarei
Se apropiau alegerile prezidenţiale şi legislative din 20 mai 1990. Ion Iliescu îşi bătătorise cu grijă calea spre victorie. Ziarul România Liberă, angajat în lupta cu nomenklatura de rangul doi care preluase puterea după Revoluţia din decembrie 1989, devenise un inamic direct al celor ce se pregăteau să îşi adjudece ţara în mod oficial după victoria FSN şi nu numai în alegeri. Şantajul politic şi economic exercitat de cei aflaţi la putere asupra ziarului se resimţea tot mai intens. Speriaţi că interviul ar putea provoca noi şicane ale establishment-ului asupra ziarului, Consiliul Director al României Libere a decis să nu îl publice. Atunci am realizat greutatea forţelor oportuniste şi sabotoare din redacţie, care în final şi-au adjudecat ziarul. Pentru mine acel moment a fost consternant. Interviul aducea un punct de vedere echilibrat, prezenta o evaluare la rece a ceea ce se petrecea în România înainte de alegerile din 20 mai. Poate provocator era numele Majestăţii Sale Regele Mihai? Aflat în acele zile în redacţia ziarului România Liberă unde lucram în calitate de publicist comentator, Vasile Gogea mi-a propus să îi dau interviul spre publicare în revista Astra de la Braşov unde a şi apărut. (sîmbătă, 6 august 2011, New York)
Interviu cu Majestatea Sa, Regele Mihai I: SPRE O LINIŞTE CIVILĂ
– Majestate, preşedintele unei Românii care a scăpat de comunism ar trebui să fie o efigie, o emblemă a unui stat eliberat de comunism. Credeţi că că în această situaţie politică un preşedinte care a făcut parte din vechea nomenclatură de partid ar putea să reprezinte, cel puţin pentru viitorii 2 ani, simbolul României moderne?
– Din cîte aud eu de la cei tineri, nu ar putea să reprezinte. Dacă tinerii nu vor să accepte, înseamnă că un asemenea preşedinte nu are prea multe şanse.
– Majestate, teoria tinerilor din România este că, de fapt, vor avea loc mai multe revoluţii. Dumneavoastră ce părere aveţi despre această idee?
– Trebuie continuat cît se poate de mult pentru a se ajunge la o adevărată democraţie. Oamenii trebuie să ştie despre ce este vorba. Ce înseamnă democraţia. Dacă li se taie mereu posibilitatea de a învăţa în acest sens, nu este prea încurajator.
– Cum consideraţi procesul de democratizare şi liberalizare care se desfăşoară acum în România?
– În prima lună şi în a doua lună existau mari speranţe. Dar acum este evident că este vorba de o manipulare a maselor, de o cenzură, în sensul că, oficial, deşi ea nu este afirmată, la televiziune, de pildă, se pare că oamenii nu au voie să spună tot ce vor.
– Se simte, deci, în acest moment o stopare a procesului de democratizare?
– A început, aş putea spune, să fie foarte vizibil. În ce mă priveşte, am înţeles-o deja mai demult. Pentru că eu am trăit asta. Dar, acum este foarte vizibil faţă de străini. Şi asta nu este un lucru încurajator pentru mine.
– Credeţi că se poate începe un proces de democratizare cu acei oameni care au slujit o dictatură şi care au fost cei mai servili servitori ai dictaturii?
– Eu nu vreau să pomenesc numele acestor persoane. Dar pentru mine ei reprezintă sistemul care ne-a distrus ţara timp de 40 şi ceva de ani şi nu aş vrea să văd deloc acest lucru continuînd. Că nu se pot schimba lucrurile peste noapte este clar, toată lumea acceptă asta, dar cel puţin anumite semne ar trebui să se vadă. Nu prea le văd nici eu pentru moment.
– Care credeţi că ar trebui să fie începutul începutului în procesul democratizării?
– Asta este foarte greu de spus.
– Din punctul dumneavoastră de vedere, cu ce aţi începe?
– Ar trebui, întîi de toate, ca oamenii care sunt la conducerea ţării să fie complet neutri. Cred că dacă unul sau altul aparţine unui partid, nu se poate crea cadrul democratic şi nu poate fi vorba de o gîndire complet liberă. Este complicat. Eu, însă, sunt convins că avem elemente extrem de bune în ţară – şi tineri şi oameni în vîrstă – dar care acum nu vor să iasă la suprafaţă.
– Într-adevăr, în România sunt oameni remarcabili, care au rezistat în aceşti 40 de ani. Unii s-au format în cei 40 de ani, în condiţiile acelea grele, dar s-au format în cinste şi demnitate intelectuală. Aceşti oameni ar putea să dea României de astăzi o faţă cu adevărat modernă. Şi, încă o dată vreau să precizaţi, de unde s-ar putea începe? Deci cu ce instituţie?
– În situaţia gravă în care se găseşte România, a ne ocupa de partide, de politică, nu înseamnă că ne este îngăduit să uităm ce anume trebuie să facem din punct de vedere tehnic. Ţara a fost dusă de rîpă. Ţăranilor le este frică. Nu mai există demnitate omenească. Putem să le dăm oamenilor încredere pentru că, mi se pare că acum le este frică.
– Da, încă le este frică.
– Mi-au spus şi fetele noastre care au fost în ţară, ca şi alţii, care s-au întors. Cîteodată, oamenii cînd încep să vorbească, se uită încă peste umăr. Ori, asta nu are nici o legătură, nu poate să ducă la procesul de democraţie. Să nu se confunde democraţia cu nihilismul şi anarhia. Să nu se întîmple cum s-a întîmplat în 45 şi 46, cînd oricine nu accepta anumite lucruri era fascist. Democraţia pentru aceştia din urmă înseamnă că pot să-şi facă orice poftă au în ţară. Democraţia înseamnă însă anumite reguli. Nişte regului din punct de vedere social şi moral. Din păcate, în ultimii 40 şi ceva de ani morala a alunecat puţin, pentru că oamenii au trebuit să trăiască.
– Ce părere aveţi despre partidele politice care s-au înfiripat acum în România?
– Calitatea lor nu o ştiu exact. Acele partide pe care le cunoşteam s-au schimbat între timp. Dar cantitatea mare mi se pare că duce la o diluare a forţei politice. Trebuie să ne aducem mereu aminte de trecut. Mi s-a spus că nu putem merge înapoi. Pentru mine, însă, dacă nu ai un trecut, nu poţi să ai un viitor. Pentru că trebuie să ştii de unde vii. Ori, o ţară fără un trecut este ca o ţară fără suflet. Eu am văzut ce s-a întîmplat în 45-46, cînd au ieşit, ca ciupercile, toate micile partide! Nu erau atîtea ca acum, dar erau totuşi foarte multe partide! Să veden apoi şi un alt lucru, anume că în ţările din vestul Europei cel puţin jumătate sunt monarhii constituţionale. Treburile merg bine, este libertate. Şi în aceste ţări sunt 2, 3, 4 partide maximum, dar ele au o oarecare greutate. Dacă avem însă peste 80 de partide…
– Ce ar putea reflecta acest fenomen?
– Mi se pare că sunt fabricate artificial. Sper să greşesc, dar mi se pare puţin exagerat numărul lor.
– Ar putea ele să acorde României o stabilitate?
– Numărul acesta nu. Pentru a avea o stabilitate în ţară trebuie să fie cineva în capul lucrurilor, care să nu aibă legături cu toate astea.
– Dar o coaliţie a acestor partide?
– Coaliţie poate, dar o coaliţie a 80 de partide mi se pare cam complicat, dacă nu chiar imposibil. Dintr-un număr mai restrîns, poate 5, care sunt solid aşezate în ţară.
– Poate aveţi o idee, un gînd pe care doriţi să-l exprimaţi cititorilor.
– Ţara trebuie să se întoarcă la o linişte şi civilă, şi politică. Fără asta nu putem merge înainte, începem toţi să ne ciorovăim. Forma de guvernămînt trebuie hotărîtă de cetăţenii din România, însă în completă cunoştinţă de cauză. Or, ei acum nu ştiu ce este democraţia. Să le ceri să voteze pentru anumite probleme de care nu sunt informaţi, cred că nu este bine nici pentru ei şi nici pentru ţară.
– Consideraţi alegerile de la 20 mai drept pripite?
– Văzînd ceea ce se întîmplă acum, da.
( Luni, 7 mai 1990, Versoix, Elveţia.)
Liviu Antonesei
august 6, 2011
@) Vasile Gogea, Autoare
Excelent interviul! Ma bucur ca a fost readus acum la lumina! Multumesc amindurora.
vasilegogea
august 6, 2011
@Liviu Antonesei
Draga Liviu,
au trecut mai bine de douazeci de ani, si exact ca 1990, dar cu referire la anii dinainte, aud tot mai des, despre anii imediat de dupa: „n-am stiut”, „nu puteam intelege”… Dar iata ca au fost voci cu autoritate, clare, lucide, ferme, demne care „ne-au vorbit” chiar atunci! Nu le-am ascultat! Poate ca ma simt si eu un pic vinovat si de aceea le mai „captez” ecoul…
culai
august 6, 2011
O Seară Bună, Tuturor!
Nu ştiu în ce limbă s-a purtat interviul, nici dacă întrebările au decurs firesc, nu după un tipic prestabilit.
Câteva anomalii lingvistice, din conţinut şi unele aprecieri mă derutează şi mai mult. Mă raportez doar la acesta: în nici 4-5 luni ar fi apărut vreo 80 de partide. Failibila mea amintire, parcă-mi şopteşte de peste suta; şi că vor trece la peste 250 în lunile următoare. Până şi Verdeaţă pusese de un partid, secondat de ştim cine, dar ce rost are a-l mai pomeni. RIP, chiar de a fost – zice-se – orthodox!
Tonul reţinut, prudent al Majestăţii Sale, bănuiesc a fi fost motivat de dorinţa de a reveni în ţară fără de antrave. Când n-a fost lăsat să se dea jos din avion: înainte ori după interviu?
Deşi nu s-ar lega direct de subiect, rog să-mi fie permisă o remarcă (legată de insulta tot mai insistentă la adresa ţării, cum că mămăliga nu explodează):
Nu consider că poporul, populaţia poate fi tras(ă) la răspundere pentru ce a urmat, unde am ajuns… Sistemul din umbră (comanditari şi mercenari, plus oamenii lor de mână), după o strategie ca de stat major, a făcut ce-a vrut în – spun elegant – bulibăşeala de după’89. Mai ţineţi minte, cum oamenii cu demnitate, cinste, conştiinţă civică s-au retras ori au fost obligaţi să plece din tot mai ticăloşitul FSN ?…
Cu toţii am asistat neputincioşi cum cei de teapa celor care şi acum conduc discreţionar s-au instaurat şi consolidat la putere cu bâta şi cu insulta, ba chiar cu crima. Sunt pline Camerele, Consiliile judeţene, primăriile şi comunele de emanaţii de-atunci. Alegerile – pretins libere – le-au permis să-şi legalizeze nelegitimitatea morală. Din păcate, justiţia terestră nu s-a ocupat – nici nu sunt speranţe că o va face vreodată – de procese de conştiinţă. Abia prin ele s-ar percepe câţi n-ar trebui să doarmă nesimţitori pe saltelele lor bucşite cu funcţii, imunităţi şi nemeritate averi. Şi, totuşi, în pofida votului pretins democratic şi liber la orice mârşăvie şi aranjament, tot ei între ei se aleg ciclic…
Şi sunt aproape sigur că nici un monarh, de oriunde-ar veni, nu va mai redresa ţara. Destinul ei e pecetluit de două ori: dinafară şi dinlăuntru. Şi nici ţăranul, nici muncitorul, nici medicul, profesorul, inginerul nu vor avea vreo vină în asta.
vasilegogea
august 6, 2011
@culai
Sunteti pus pe harta, badie!
Interviul s-a purtat in limba tarii suveranului! Intrebarile au fost si ele „romanesti”, si, desi prudente si pline de respectul cuvenit, insistente. Atit cit protocolul o permitea. Doar nu credeti ca cei doi au stat la taclale o zi intreaga? A fost o „audienta” scurta si cit de eficienta s-a putut.
Regele era destul de bine (ca sa nu spun foarte bine0 informat cu situatia din tara. Poate chiar mai bine decit noi, cei din tara. Se referea la numarul de partide oficial inregistrate, ca „fantome” or fi fost mai multe.
Cronologia evenimentelor la care va referiti o puteti face si dumneavoastra foarte usor: interviul e datat foarte exact!
Da, cred si eu ca retragerea unor membri din primul CPUN a fost o eroare. Dar, numai retrospectiv privind lucrurile. Atunci se punea tocmai problema de a nu legitima in nici un fel (pina la alegeri) „uzurpatorii” (cum ii numiti d-voastra) care incepeau deja sa umble la „butoane”. A fost o decizie care trebuie inteleasa in context.
Cine „trage la raspundere populatia” in acest text? Dimpotriva, MSR, isi exprima increderea in fondul bun al poporului si indeamna la a intarirea increderii acestuia (in cunostinta de cauza, desigur) in valorile democratiei. Limbajul regelui nu putea fi decit echidistant, desi – daca cititi atent – neutru n-a fost!
Inca ceva: nimeni n-a afirmat ca regele ar fi scos tara din mocirla. Altceva era in discutie (si este, dupa parerea mea, chiar daca tardiv), anume daca monarhia constitutionala nu ar fi asigurat o stabilitate politica mai mare, adica: forma de guvernamint a statului roman, care nu a fost stabilita, pina la urma, prin exprimarea explicita a vointei populare ci indirect, prin efectele constitutiei plebiscitate in intregul ei.
Fara a fi neaparat un monarhist, nu se poate sa nu recunoastem atit virtutile si meritele istorice ale MS Regelui Mihai, cit si posibilele avantaje ale regimurilor monarhice constitutionale.
In fine, v-as fi recunoscator, iubite d-le Culai, daca ati mai etufa oleaca tonul acesta de „rasculat” de la 1907, ori de „grevist” de la Grivita ’33.
On se calme quand on a raison! (sper ca n-am gresit!)
Ion Ionescu
august 6, 2011
Sint totalmente in acord cu d.l Antonesei. Amintiti-va numai, in comparatie cu aceasta evaluare calma, lucida si responsabila a situatiei, de „linistea” violenta, zgomotoasa si tot timpul panicata a presedintelui Iliescu.
Toata admiratia mea pentru d.na Mirela Roznoveanu, pentru curajul dumneaei dar si pentru fermitatea retinuta, sustinuta cu argumente clar formulate, a d.lui Gogea.
vasilegogea
august 6, 2011
@Ion Ionescu
Prea indatorat pentru aprecieri!
culai
august 6, 2011
M-am calmat!
vasilegogea
august 7, 2011
@culai
Va multumesc frumos! Uneori aveti o expresie care ma sperie: pareti elefantul din magazinul de portelanuri! Si imi spun (ca sa-mi reglez respiratia): Dar, de unde elefanti la poalele pietricicai? Doar n-a ajuns nici un Hanibal pe-acolo!
Iancu Motu
august 7, 2011
Binevenită reluarea interviului. Păcat doar că nu îl citeşte ( că de recitit nici vorbă!) cine trebuie! Din păcate nu avem mijloacele să-i obligăm pe aşa-zişii noştri oameni politici să citească, să înţeleagă cele afirmate de către M.S. Regele Mihai I.( Şi nu doar în acest interviu) Şi mai cred că este o adevărată fatalitate faptul că în peste 20 de ani foarte puţini au fost cei care s-au gândit la o soluţie monarhică pentru România. De altfel nu-mi aduc aminte ca marele democrat care a fost Ion Iliescu să ne fi întrebat dacă vrem un regim republican sau unul monarhic atunci când ne-a chemat la acel referendum pentru Constituţie. Nici dl. Constantinescu n-a deschis subiectul. Au greşit? Poate că nu. Adică au luăsat (??) o portiţă deschisă către o evntuală revenire? Mă tem că nu. Pentru că după zeci de ani de anatemizare a dinastiei, de minciuni programate şi repetate la saţietate prea puţini dintre concetăţenii noştri mai au o reprezentare corectă a monarhiei. În plus, din păcate, populaţia nu are nici proprietatea termenilor. Cândva scriam că proprietara Coroanei este însăşi România. Deci, logic, când România doreşte să ofere o maximă responsabilitate ( cu tot ceea ce decurge din aceasta) se va deştepta şi va oferi această podoabă a suveranităţii, demnităţii şi seriozităţii celor care au adus-o şi pe la noi.
vasilegogea
august 7, 2011
@Iancu Motu
Scrii: „…proprietara Coroanei este însăşi România.” Frumos. Spre deosebire de situatia din Republica: Romania devine proprietatea „republicanilor” (ar trebui sa scriu „publicanii”, folosind un cuvint care imi place mie, din Noul Testament de la Balgrad – 1648, dar ma tem ca nu m-ar mai intelege nimeni).
Iancu Motu
august 7, 2011
Nu ştiu dacă sensul „publicanii” din Noul Testament de la Bălgrad este cel pe care-l cunosc eu. În antichiatea romană ( aia după care sunt eu topit!), publicanii erau un gen de „băieţii” deştepţi din energie, asfalt, marmură etc. din fastuoasa noastră Republică! Altfel spus erau „jmecherii” care, mână-n mână cu unii dintre marii republicani au cam dus, spre slava celor care au avut cât de cât minte, la regimul zis imperial. Dar să nu zgândărim, prea tare, răni care s-ar putea să… ne vindece!
vasilegogea
august 7, 2011
@Iancu Motu
Cam stii, dom’ profesor! Iata sensurile date pentru „publican” in Glosarul atasat editiei din 1988: 1. „om rău şi răpitor”; 2. „ce era atuncii vameş”; 3. „mitarnici”. (mitarnic, tot vameş) Nu strică (ori, e periculos?) să mai citim şi… Cartea!
InimaRea
august 7, 2011
În perioada mea psihanalitică, am dat şi peste cărţulia unei americance, care m-a uns la inimă. Era din Şcoala lui Adler şi afirma că reveria e bună. Cum am înclinaţia spre reverie – pe care mi-am reprimat-o cînd era mai neindicat, cam între 20 şi 30 de ani – vestea psihanalitică m-a împăcat cu mine, definitiv. Deci, era un soi de autoterapie.
Aşa o văd şi-aici, unde se apelează contrafactualul sub irepresibilul (cred) imbold de „a trăi” ceea ce ar fi putut fi. Dar ar fi putut?
Sigur că, pentru cel dedat reveriei, nu contează de-ar fi putut fi ori ba. Vorba lui Eminescu „Cînd ochiul se închide înafară/ El înlăuntru se deşteaptă” (deşi Culianu „vede” cu totul şi cu totul altceva aici – ecouri mistice şi daimonice – din demonologie nu din demonism, sper să mă scuzaţi de precizare).
Totuşi, reveria nu-i neapărat euforică, poate fi şi prăpăstioasă, la depresivi. Mi-e uşor în ipostază depresivă (anii, deh!) aşa că vă conjur să nu-mi luaţi în nume de rău „antireveria”.
Zicem că „Malta” ar fi tolerat schimbarea rapidă a cursului, aşa cum fusese trasat pentru Europa Centrală şi de Est. Şi mai zicem că – absolut inexplicabil spre miraculos – trei generaţii postbelice ar fi spus DA, la referendumul propunînd regalitatea. Ar fi urmat restauraţia – normal. După cum au făcut politica seniorii supravieţuitori ai Regatului România, în cîţiva ani – tot ce fusese confiscat, naţionalizat şi expropiat de comunişti s-ar fi întors la proprietarii de drept. Tot în acei ipotetici cîţiva ani, s-ar fi produs Marea Răfuială cu comunismul (activiştii, comuniştii de rînd – peste 3 mil. – securiştii etc). Nu merg pînă acolo unde s-ar fi ajuns la război civil dar agitaţie de massă, în masse, ar fi fost – cît să nu mai funcţioneze cam nimic pe-aici. Urmarea – ruină economică. Ca şi acum.
Apoi, beneficiarii restitutio in integrum ar fi scăpat rapid de restituiri, dîndu-le la promoţie – cui? Capitalului străin, căci altuia n-aveau cum. Ca şi acum. Diferenţa ar fi fost că, în loc să avem miliardari şi milionari dubioşi pe-aici, n-am fi avut decît multinaţionale. Colonizare în toată regula – ca şi acum.
Dar politica? Cum ar fi fost ea – iertată de prezenţa „publicanilor”? Specia profitoare, oportunistă şi imorală e nu doar ubicuuă ci şi eternă. Deci, ca şi acum, „clasa politică” ar fi fost la fel rapace şi indiferentă la „soarta celor mulţi”.
O diferenţă – poate că notabilă, depinde de cît simţ al ironiei există – ar fi fost că-n loc de a fi fost preşedinţii ţinta tuturor sarcasmelor sau a injuriilor, această nobilă misiune i-ar fi revenit MS Mihai I şi celorlalţi membri ai Casei Sale Regale. Dacă s-a-ntîmplat înainte de comunism – aproape imediat după aducerea principelui străin – cum nu s-ar fi şi-n zilele noastre, trăite de trei generaţii postbelice?
PS: Apropo de reproşul făcut lui Emil Constantinescu, care a mai şi promis – în campanie – că-şi va depune mandatul la picioarele Tronului. S-o fi răzgîndit ori o fi fost răzgîndit? Antireveria zice că a fost, şi nu de PNT-cd ori de PNL Cîmpeanu.
PPS: Apropo de înţelepciunea politică a lui Corneliu Coposu, pusă în operă de continuatorul său, Ion Diaconescu: Dacă exact în scopul reinstaurării regalităţii l-a ales pe Constantinescu pentru preşedinţie, nu s-a potrivit defel cu necruţătoarea realitate (geo)politică.
vasilegogea
august 7, 2011
@InimaRea
Da, George, s-ar fi putut sa fie si asa. (Eventualele corectii la scenariu n-au nici o importanta.)
Dar, ce-ti spune tie Adler (sau Freud, sau Young): intre un rau posibil sa se fi intimplat si un rau care deja s-a intimplat si continua sa se intimple, ce alegi? (Observi ca ramin in termenii propusi de tine si nu spun „un bine posibil”!) Ca terapie, desigur!
InimaRea
august 7, 2011
Sigur c-as alege raul care nu s-a-ntimplat. Dar la ce mi-ar folosi?
vasilegogea
august 8, 2011
@InimaRea
Cel putin la sanatate!
Ion Ionescu
august 8, 2011
@InimaRea
Apreciez in mod deosebit interventiile d.lui @InimaRea. Uneori le astept cu narabdare pentru a gasi unghiuri noi din care poate fi privita o tema. Fara a fi in contradictie cu d.lui, as adauga de aceasta data citeva cuvinte. In „Iliada”, la un moment dat (nu mai gasesc in care cint), Homer ne spune ca Zeus este suparat pe muritori pentru ca dau mereu vina pentru esecurile lor pe zei, in special pe el. Or, spune Zeus, ei, zeii nu fac decit sa-i avertizeze, lasindu-le libertatea de a alege, chiar de a se opune. Ceea ce muritorii nu fac, spre enervarea lui Zeus.
Sigur, revenind la timpurile noastre, noi nu suntem „eroi” in sensul grec al cuvintului, dar nici la Malta nu s-au intrunit zei!
InimaRea
august 8, 2011
Ion Ionescu: Profund recunoscător pentru vorbele de bine! Înţeleg că vă gîndiţi că soarta ne-o facem singuri cîtă vreme s-a golit Olimpul. De acord, în principiu. În fapt, sîntem martorii propriei noastre vieţi, în mai mare măsură decît îi sîntem arhitecţi. Chiar şi cei ambiţioşi, voluntari, determinaţi cîştigă lupta – cînd şi dacă o – în condiţiile gate prestabilite, sînt campioni ai Jocului, repede încununaţi ca eroi.
Fiindcă mă simt printre prieteni, aici – şi dincolo, la Antonesei şi Tudoran – nu mă feresc nici de vorbe, nici de idei – cît ar părea de insolite, ca să nu zic „ciudate”. Simt că, uneori, pun la grea încercare şi răbdarea, şi convingerile oaspeţilor lui Vasile Gogea dar, dacă n-aş spune ceea ce cred, n-aş mai spune nimic. Am o viaţă de spus nimic, în spate.
Astfel, gîndindu-mă la uşurinţa cu care am ratat trecerea de la totalitarism la democraţie – potrivit indicatorilor de calitate a vieţii, deocamdată – nu pot uita uşurinţa cu care am trecut de la democraţie la comunism, începînd cu 23 august 1944. Ştiu că mulţi au suferit, că au fost victime dar cele mai multe dintre ele nu fiindcă au rezistat ci „doar” pentru că erau teoretic „duşmănoase” (reţeta bolşevică). Metaforizînd un pic, copacului i s-au tăiat crengile pentru a creşte altele, „mai sănătoase”. Şi au ieşit mai noduroase, mai strîmbe – şi-au dat şi poame mai mult pădureţe. Au ieşit şi din cele drepte, cu poame dulci, dar au fost repede înlăturate, să nu schimbe reprezentativitatea stabilită din burtă, de „concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă”.
În 1989, nu s-a mai tăiat nimic – „copacul” a rămas netoaletat, să crescă-n voia lui. Şi nu ne place deloc ce vedem. Şi nici ce se vede crescînd – un fel de spori, în loc de fructe, să se-mprăştie în toată lumea.
Na, c-am metaforizat atît de puţin, c-aproape am alegorizat!
Cînd am ratat momentul augural? Oricîte variante ar exista despre, cîteva se impun „democratic”. „Duminica orbului”, bunăoară – la care se face referire şi-n interviul MR.
A fost mult prea repede, pentru români, să poată gîndi clar ce Dumnezeu putea însemna libertatea, cînd ei n-o vedeau decît ca pe o izbăvire de Ceauşescu, deja realizată de jumătate de an. De ce atîta grabă?
Îmi amintesc că-n primele săptămîni ale „revoluţiei”, au început să apară ştiri despre apelul Vestului, către „noile autorităţi de la Bucureşti”, de a organiza alegeri democratice în cel mai scurt timp, şi de a vota o constituţie democratică tot aşa. Erau false ştiri, manipulate de Iliescu pentru a forţa instalarea FSN la putere? Dacă erau reale, de ce s-ar fi grăbit aşa Vestul, se ştia acolo că trecerea de la un sistem politic la altul e doar o problemă de timp, iar time is money?
Eu de la lămurirea acestor două apecte aş porni, oarecum împăcat, la înţelegerea ratării noastre – fie ea „istorică”, fie ca vocaţie.
vasilegogea
august 8, 2011
@InimaRea & @Ion Ionescu
Nu este chiar un raspuns la intrebarile pe care (si si ni) le pune prietenul nostru George, in tot cazul nu pentru anul 1990, dar, oricum un inceput de raspuns posibil s-ar gasi si aici: http://idolii.com/2011/07/telegrama-diplomatica-wikileaks-dezvaluie-imaginea-diplomatiei-americane-despre-ion-iliescu-in-1995-alternativ-politica-cea-mai-viabila/ . In ciuda „alternativei celei mai viabile”, a cistigat Emil Constantinescu! Chiar daca Olimpul nu s-a golit de zei, mai „atipesc” si ei!
Ion Ionescu
august 8, 2011
@InimaRea
Admir sinceritatea d.voastra !
Dar, preluind metafora centrala a raspunsului d.voastra, as spune ca nu „toaletarea’ sau „netoaletarea” copacului e problema, ci „altoirea” lui!
Dupa 1990, am vazut cum ne-a „altoit” regimul lui Iliescu!
In ce priveste restul interventiei d.vostra, ramine si pentru mine, din pacate, doar o interogatie nesfirsita.
(In paranteza doar: cred ca noi, toti, punem la incercare rabdarea d.lui Gogea, ca intre noi putem sa ne „rabdam” sau ne ignoram unii pe altii.)
vasilegogea
august 8, 2011
@Ion Ionescu & @InimaRea
Domnilor,
singur, nesilit si nerecompensat de nimeni am deschis „pravalia” asta, in care nu se vinde nimic, doar se schimba. Anume, idei. Atitea cite vom fi in stare sa aducem fiecare. Nu rabdarea se poate „toci”, altu-i riscul: disparitia interesului (asa, dezinteresat cum il proclamam!). Interesul meu, interesul domniilor voastre…
culai
august 8, 2011
Nu mă exprim, doar citez, actualizând fin o prea uşor uitată anecdotă, pentru care se făceau ani grei de puşcărie:
„La Radio Erevan, un ascultator intreba: – Cum se trece de la capitalism la socialism ?… Si, mai ales, cum se poate trece de la socialism la capitalism ?
Radio Erevan raspunde: – De la capitalism la socialism se poate trece prin revolutie ; iar – de la socialism la capitalism -, cel mai bine se poate trece prin
agentiile de turism… D-voastră, încercaţi cu firmele desprinse şi înmulţite din fostul ONT Carpaţi. Că au rămas aceiaşi fârtaţi, restul fiind din familie.”
Eu rămân cu ale mele, deci (mă) tac.
Sau, cel mult (şi bine) mă desfăşor aici: http://vineri-ca-post.ucoz.ro/publ/vineri_ca_post_6_capita_intai/1-1-0-20 …
InimaRea
august 8, 2011
Ca simplă opinie, Iliescu „a fost convenabil” pentru SUA fiindcă americanii nu erau (încă) interesaţi în zonă. Planul 1 fusese îndeplinit – Ţările Vişegrad şi Ţările Baltice creau „cordonul sanitar” pentru izolarea URSS (Federaţiei Ruse), după ce Germania se unificase, iar Armata Roşie dispăruse din Europa.
Planul 2 a-nceput cu Yugoslavia. Putem avansa ipoteza că, după Yugoslavia, urma România dacă Iliescu ar fi fost preşedinte şi-n perioada 1996-2000 şi n-ar fi acceptat ca americanii să folosească spaţiul aerian românesc, împotriva sîrbilor.
Ideea că unele ţări foste comuniste trebuiau „sparte” îmi vine de la divorţul ceho-slovac. E un scenariu care putea fi aplicat şi unui ipotetic divorţ între Ardeal şi „Regat”. Nu pentru „întregirea” Ungariei, cred. Cum nu se-ntregeşte Albania Mare – ipoteză foarte plauzibilă la vremea războiului din Kosovo.
În perioada aceea, am scris o chestie – pe care o păstrez deşi n-am avut vreodată intenţia de a o publica fiindcă-mi părea fantastică, aşa doar intuitivă cum era. Prin septembrie, după ce-mi pun sculele la punct, poate reuşesc s-o trec pe computer.
Acel text pleca de la zicala „Nu poţi face omletă fără să spargi ouăle” – respectiv, de la ideea Europei Unite . Încă din primii ani ‘990 se vorbea depre extinderea UE şi se vehiculau tot felul de scenarii despre „viitoarea Uniune Europeană”.
Sare'n Ochi
august 8, 2011
in afara subiectului (si-mi cer scuze) dar am nevoie de o mana de ajutor. ma plang de un plagiat marca Evenimentul Zilei.
acuma ca mi s-a inrosit firul telefonic 🙂 constat ca materialul din EvZ pe tema legaturilor lui Umilica cu Vintu SO este copiat cu tot cu greselile facute de co-partenerul meu de blog dintr-un material publicat in 22 aprilie anul curent. materialul este aici:
http://sareinochi.wordpress.com/2011/04/22/la-inceput-a-fost-cuvantu%E2%80%99/
copy-paste-ul (ca ne-a fost lene sa corectam): Bacauan din text este de fapt Barcauan (cu un r in plus).
ma duc sa fac scandal in blogosfera 🙂
vasilegogea
august 8, 2011
@Sare’ Ochi
Draga Victor,
intrebi tu pe Stan Patitu’, dar nici eu nu prea m-am descurcat ideal.
dar iti sugerez sa-i scrii lui Marius mioc – el a trecut, cu blogul lui, prin asa ceva. Adica, exista un „birou” totusi unde se „raporteaza un abuz”. Succes, si arde-i pe nesimtiti!
vasilegogea
august 8, 2011
@InimaRea
„E un scenariu care putea fi aplicat şi unui ipotetic divorţ între Ardeal şi “Regat”. Nu pentru “întregirea” Ungariei, cred. Cum nu se-ntregeşte Albania Mare – ipoteză foarte plauzibilă la vremea războiului din Kosovo.”
In acest punct sunt de acord. Am fost chiar in „acele zile” la Tg.Mures. Stiu ce-am vazut! A fost un test. Nu mi-am dat seama imediat, nu stiu nici acum de ce. Dar, daca va mai amintiti, dupa Lituania (cind tancurile lui Gorbaciov au intrat in Vilnius), a doua tara care a avut „probleme” a fost Romania. In ianuarie , in martie 1990, Yugoslavia nu avea „probleme”!
Dan Danila
august 9, 2011
Cred că toţi preşedinţii pe care i-a avut România după 1990 au ceva comun: nici unul dintre ei nu-şi recunoaşte vreo greşeală, toţi spun că ar face exact la fel daca ar mai fi odată la Cotroceni… asta spune ceva despre maturitatea politică de la noi, despre nivelul diplomaţiei româneşti… mai ales Emil Constantinescu e un om fericit… a făcut totul perfect în viaţa lui… cred că e dintre puţinii oameni din lume care pot afirma asta… fără comentarii….
vasilegogea
august 9, 2011
@Dan Danila
…ar fi, totusi, un comentariu (cel putin aici, fiind vorba de MS Regele Mihai): „abdicarea” neserioasa a Presedintelui Constantinescu si abdicarea dramatica a MSR.
InimaRea
august 9, 2011
Ei, fiindcă v-am avertizat şi nu v-aţi speriat, să avansez cu teoria conspiraţiei universale împotriva românilor (şansa noastră de mîntuire, căreia tre’ să-i închinăm o catedrală, cred că înţelegeţi imperativul).
În lagărul socialist, erau trei ţări atipice pentru „comunismul european” – Yugoslavia, Albania şi RSR. Prin „comunism european”, înţeleg bolşevism – marxism-leninism teoretic, cu practică stalinistă. Dintre „atipice”, RSR era „asiatic-atipică” – după vizita lui Ceau’ în RPD Coreeană (de unde a adus şi modelul Casei Poporului, nu doar dragostea fierbinte faţă de Conducător). Nu cultul personalităţii o făcea atipică – deşi sovieticii se cam vindecaseră de asta, mai ales după experimentul Hruşciov (unde-au aflat ei adevărul dictonului Non licet bovis quod licet Jovis) – ci naţionalism-comunismul. În viziunea integratoare a Moscovei, Internaţionala rămînea imnul comunismului. Astfel că, în URSS, toţi erau sovietski celovec – nu ruşi, azeri, moldoveni etc. Republicile erau Socialistă Gruzină, Moldovenească, Armeană etc dar asta era, de fapt, o împărţire administrativă – mai ales, luînd în calcul deplasarea masivă de populaţii dintr-o parte în alta a Uniunii.
Mult mai mult decît cultul personalităţii – faţă de care, în principiu, CPUS n-avea de obiectat – iritau pretenţiile de independenţă, integritate naţională şi inviolabilitate a teritoriului, cum şi propunerile de coexistenţă paşnică – ceva greu de înghiţit cînd era vorba de „ţările frăţeşti”. Una peste alta, Ceauşescu tot bătea apropoul la Praga 1968. Mai mult, implementase şi o doctrină militară – Războiul Întregului Popor – practic, menită să apere împotriva „oricărui atac extern”, inclusiv al URSS – adică. O pretenţie ridicolă, în ochii Kremlinului, care avea programate fix 48 de ore pentru ocuparea României, dacă socotea că era cazul.
Nu cred că mai trebuie demonstrat că – din punctul de vedere sovietic, impecabil exprimat de Ilici al nostru – Ceauşescu întina idealurile comuniste. După ce Gorbaciov a dat mîna cu Bush, s-a stabilit (poate tacit, după compararea analizelor celor două staffuri) că încheierea Războiului Rece merita un sacrificiu ritual – eliminarea violentă a bastionului fundamentalist asiatic, din Europa.
O digresiune, nu mă pot abţine: Ironia istoriei a făcut ca sîrbii să juiseze la aceast tragic eveniment. Ei îşi rezolvaseră demult problema – Tito al lor devenind, cu mult înainte de a muri, Deus otiosus. Iar modul lor de viaţă îi recomanda pentru o rapidă adaptare la realităţile Noii Europe. Poate că zei nu mai sînt dar hibrisul a rămas – fie şi sub forma păcatului trufiei oarbe. Căci, dacă RSR îi repugna URSS, Yugosalvia îi repugna Germaniei „cea iute de picior”.
Înainte de a merge mai departe (dar în alt text) trebuie stabilit un lucru: În Europa, sînt două superputeri – Germania, puterea economică („locomotiva UE”) şi Rusia, puterea militară. Într-un anatagonism cînd belicos, cînd prietenos, cele două supraforţe continentale sînt fatalmente dependente reciproc. După ce s-au liniştit apele la Berlin şi Moscova – anii ‘993-994 – pare-se că nemţii şi ruşii şi-au amintit că-şi dăduseră întîlnire pe Dunăre. Numai că fiecare avea probleme imense „acasă”, aşa că nu s-a putut (atunci). În plus, dezastrul din ExYugoslavia a evidenţiat limitele managementului german al conflictului. Nemţii îşi ieşiseră din mînă, a fost nevoie tot de americani să vină să repare oalele sparte.
Dan Danila
august 9, 2011
Să îl întrebăm pe domnul profesor care ne învaţă istoria României, Tismaneanu, cum a fost cu 23 august… când a fost întrebat ce părere are despre declaraţia lui Băsescu (atacul la rege în varianta dâmboviţeană), a băgat capul în nisip, a făcut pe niznaiul… acum, că şi-a primit decoraţia, poate că îşi reaminteşte…
vasilegogea
august 9, 2011
@InimaRea
Draga George,
„teoria conspiratiei universale” are o singura „hiba”: se dovedeste, de cele mai multe ori, adevarata. dar, eu cred, ca tocami acest adevar „intirziat” al ei e marea minciuna. Pe care o luam, azi, drept adevar!
vasilegogea
august 9, 2011
@Dan Danila
Intrabarile adresate altor „destinatari” rog sa fie expediate „destinatarilor”. Aici nu e „tranzit”!
Dan Danila
august 9, 2011
Intrebarea mea era retorica dar se referea la abdicarea regelui… de ce v-ati crispat asa, va deranjeaza un adevar? ma dezamagiti, domnule Gogea!
Dl.Goe
august 9, 2011
Intotdeauna superbi, visatorii. Cu ei nu te plictisesti niciodata. Comentariile subsidiare interviului (un vis) nu sunt doar retorice si atemporale exercitii literare la sezatoarea lui Vasile, ci continuarea visului cel ireal, tesut pe urzeala oricarui pretext cat de cat in armonie de faza cu visul visat si neintamplat. Pana si Einstein si-a risipit a doua jumatate de viata cu iluzii si visuri naive… Si atunci? De ce n-ar fi scuzate ne-geniile de aceasta dulce povara a risipirii? Sa ne intoarcem mereu in vis (sau in vise) la anul 1990 si la rege si la… Intotdeauna superbi, visatorii. Cu ei nu te plictisesti niciodata.
Visul, spre deosebire de realitate, n-are constrangeri. Sau are? Nu in visurile marca Gogea, atat de fragile, atat de fine, de gingase, de imateriale incat o vorba straina le poate destrama, le poate sparge in cioburi. Trezit din somn si din vise dl. Gogea face foarte urat. Mai bine decat sa-l trezim fara rost din singurul somn care-i poate livra visele potrivite, lui si celorlalti participanti la sezatoare, mai bine sa cantam in cor un cantec de leagana, in pace si onor. In mi minor:
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!
vasilegogea
august 10, 2011
@Dan Danila
Unde „vedeti” d-voastra „crispare”?
Nu e nici un secret ca subsemnatul a avut/are o relatie, in primul rind intelectuala, speciala cu Vladimir Tismaneanu. In virtutea acesteia, mi se pare corect sa nu agreez modul cum sunt formulate anumite opinii. Nu cred ca „adevarul” e atit de fragil incit sa fie in pericol atunci cind nu el e pus intr-o oarecare „restrictie”, ci modul de apropriere al acestuia. Regret ca va dezamagesc: ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit este sa amagesc pe cineva.
vasilegogea
august 10, 2011
@Dl.Goe
Cred ca ati gresit „cuibul” (fara aluzii…). Oricum e doar un „ciripit”, si nu un „croncanit”, ceea ce e totusi de apreciat!
Dan Danila
august 10, 2011
Vă înţeleg şi vă respect sentimentele, prietenia şi solidaritatea pentru prieteni sunt sacre; nu ştiam de relaţia Dvs. speciala cu V.T…. totusi, pentru mine adevărul (sau evidenţa unor fapte) sunt mai presus de prietenie… astfel ar însemna că un prieten al meu are voie să facă orice porcărie, fără să-l muştruluiesc… că nu e om fără greşeală… sfinţi, mai puţini pe lume…. am prieteni pe care-i iubesc mai mult pentru inima lor, pe alţii mai mult pentru intelect…
vasilegogea
august 10, 2011
@Dan Danila
Multumesc pentru revenire. De acord cu nuantarile aduse. De altfel, daca veti cauta putin prin arhiva acestui blog, veti putea constata ca eu insumi fac, atunci cind consider necesar, diferenta intre loialitatea fata de un prieten si fidelitatea fata de optiunile lui la un moment dat.
Dl.Goe
august 10, 2011
Vai d-le Vasile, n-aveam de unde sa stiu ca s-a revenit in mod oficial la organizarea pe „cuiburi” (fara iluzii) si ca prin statut acestea sunt cluburi exclusiviste. Cum adica ca l-am gresit? Vreti sa ziceti ca sunt agreate numai privighetorile si turturicile, iar alte oratanii nu?
„Croncanit”??? Eu cioara? Nu d-le Vasile, nu. Nu sunt negru. Nici macar gri. Sunt alb. Alb ca un porumbel. Si parea mea sincera este aceea ca era Iliescu nu avea alternativa. Pur si simplu. Indiferent cate vise/visuri retroactive ar visa in cuburile lor somnoroasele pasarele monarhiste. Cip-cip-cipcirip.
vasilegogea
august 10, 2011
@Dl.Goe
Sa va citez ce ati citat d-voastra:
„Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!”
prin urmare, d-voastra ati adus „cuibul” in discutie. „Va lucreaza” subconstientul?
Dl.Goe
august 10, 2011
Sugerati ca as partaja subconstientul cu al lui Eminescu? 🙂 Acuma pentru a abate discutia d-voastra puteti extrage orice din poezia citata. De exepmplu lebada, despre care se stie ca e muta.
As dori insa sa va pun o intrebare serioasa. Chiar credeti ca ar fi util ca pe blogul d-voastra pasarile sa ciripeasca la unison?
vasilegogea
august 10, 2011
@Dl.Goe
Stimabile, am impresia ca acest „dialog” este pe cale sa devina unul privat. Si acesta este, sigur, unul dintre lucrurile pe care nu le consider utile acestui blog. Prin urmare, cel putin din partea mea, il consider incheiat.
Dl.Goe
august 10, 2011
@Dl. Vasile – Aveti umor. Ati deturnat cu fiecare comentariu „dialogul” catre detaliile „private” al vorbitorlui „Dl.Goe”, evitand de fiecare data fondul, iar acum gasiti in asta motivul potrivit pentru a-i pune punctul. Pe i. N-ar fi fost mai firesc sa nu-mi raspundeti? Eventual inca de la prima mea replica? Altminteri este ca si cum v-as injura de mama, iar apoi as pune punct discutiei pretextand ca dialogul nu poate continua pe un ton injurios. Desigur insa ca orice dialog voluntar poate fi considerat oricand incheiat. Dupa cum poate fi redeschis oricand fara preaviz. Ce adoram noi in blogosfera? Ce aclamam noi? Libertatea deplina. Inclusiv aceea de a incheia si descheia fara constrangeri orice „dialog”. Va multumesc pentru rabdare.
vasilegogea
august 10, 2011
@Dl.Goe
Ei bine, pentru a muta din sfera privata acest „dialog”, va recomand (ca de altfel si celorlalti onorabili cititori ai acestui blog) un text „de sprijin”: http://sergiusimion.blogspot.com/2011/08/pariul-cu-istoria.html .
Dl.Goe
august 10, 2011
Multumesc pentru recomandarea de lectura. Am retinut ca: „…De aceea, singura strategie valida pentru construirea unui viitor colectiv este implicarea individuala a cetatenilor in proiecte sociale dar pentru stadiul in care ne aflam acum ca societate, aceasta implicare constituie deocamdata o utopie si o contradictie in termeni…” – deci…
vasilegogea
august 10, 2011
@Dl.Goe
…deci, se pot formula si alte opinii, chair daca nu acceptate in totalitate, dar respectabile. Iata, pot retine si eu, tot de a colo: „daca romanii vor mai avea un viitor comun , generatia care se va naste peste inca 20 de ani de acum incolo , va beneficia cu adevarat in copilarie , adolescenta si la maturitate de sacrificiile generatiilor anterioare , le va implini sperantele si poate visul imposibil al lui Mihai Eminescu, daca si acesta va mai ramane pana atunci o valoare nationala si daca vom mai exista ca natiune.” Vreau, adica sa spun, ca nu e chiar o „crima” sa visezi!
Dan Danila
august 12, 2011
Poezia
Cu cât trece viaţa, se face tot mai uşoară,
un balon încălzit de soare. Se dezbară
de panglici colorate, lesturi şi plumb
şi urcă spre stratosferă, cât o ţine aerul.
Când cerul se face aproape negru, o mare
tristeţe o apasă iar către pământ, o trage
în jos înspre zona norilor. Dar nu scapă
de fulgere, dintr-o formă perfectă pe care
vântul vibra îndrăgostit, rămâne un biet
cimpoi spart, o piele udă de capră atârnată
pe cel mai înalt vârf de munte. Nimeni
nu-i mai aruncă acum nici o privire deşi
din materia ei s-ar putea reface zborul
sau manuscrisele de la marea moartă,
o mare pictură sau un steag. Aproape
totul se poate rescrie din memorie.
Restul rămâne un alt fel de istorie.
princesturdzass
mai 12, 2012
am urmarit si discursul din parlament, intradevar figura aparte printre dinamovistii din brigada parlamentara.