Mirela Roznoveanu: un interviu realizat în 1990 cu Majestatea Sa, Regele Mihai I al României

       Fac parte dintre aceia, mai mulţi ori mai puţini, care continuă să creadă că atît răspunsurile la întrebările, cît şi soluţiile la problemele care ne cotropesc viaţa şi astăzi, se găsesc ori s-au rostit în acel an decisiv, atît de plin de evenimente dintre cele mai dramatice şi controversate, în care au fost luate opţiuni şi decizii fundamentale, ce marchează încă viaţa socială şi scena politică a României: anul 1990. De aceea, ori de cîte ori am ocazia, aduc în prezent, făcînd auzit cel puţin ecoul lor, voci care au sunat limpede, lucid şi demn în vacarmul acelui timp. Este cazul, de această dată, cu acest interviu pe care Majestatea Sa Regele Mihai i l-a acordat jurnalistei şi scriitoarei Mirela Roznoveanu, la reşedinţa sa de la Versoix, cu mai puţin de două săptămîni înainte de primele alegeri libere din România de după Revoluţia din decembrie 1989. Interviul a fost publicat la vremea aceea într-un supliment săptămînal al revistei braşovene ASTRA (ASTRA de Joi, nr. 13, iunie, 1990). Îl reiau acum aici, cu acordul doamnei Mirela Roznoveanu avînd convingerea că ideile conţinute în răspunsurile Majestăţii Sale nu şi-au epuizat actualitatea. Totodată, exprim toată gratitudinea mea pentru sprijinul continuu şi generos pe care doamna Roznoveanu îl oferă, mereu dezinteresat şi curajos, nu numai încercărilor mele de a recupera sensuri şi de a extrage învăţăminte din faptele istorice ale ultimilor douăzeci de ani.

Mirela Roznoveanu s-a născut la Tulcea, în familia medicului stomatolog Iancu Roznovschi. Şcoala elementară o urmează în comuna Baia şi la Constanţa. Absolvă liceul „Mircea cel Batrân” din Constanţa şi apoi Facultatea de Limba si Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1970). Obţine licenţa în Informatică şi biblioteconomie cu specializare în online databases şi cercetare legală la Pratt Institute din New York (1996).
Prin activitatea şi poziţia sa Mirela Roznoveanu, devine treptat o scriitoare incomodă societăţii acelor timpuri, de tristă amintire.
Are funcţia de redactor şi cronicar literar (1971-1974) al revistei „Tomis”, de unde este concediată. Pentru următorii doi ani ocupă poziţia de bibliograf la Biblioteca Judeţeană Constanţa, de unde demisionează. Este colaboratoare permanentă şi realizatoare de emisini culturale la Televiziunea Română (1976-1980), apoi redactor principal la revista „Magazin” (1979-1989). Pierde această ultimă poziţie, deoarece grupul format din P. M. Băcanu, Anton Uncu, Tia Şerbănescu din care făcea parte şi ea, ce avea drept scop editarea unei publicaţii clandestine anticomuniste este descoperit.
În zilele lui Decembrie ’89, preia funcţia de comentator şi membru în Consiliul de conducere al ziarului „România Liberă”. Este membru fondator al „Alianţei Civice”.
Părăseşte România în anul 1991, stabilindu-se în Statele Unite. Aici îndeplineşte pe rând funcţiile: translator la biroul de avocatură „Salzman, Ingber & Winer”, asistentă la New York University School of Law Library, cercetător în domeniul dreptului internaţional şi comparat. Este invitată să predea cercetare în dreptul internaţional, străin şi comparat la Facultatea de Drept din Yerevan, Armenia, la Constitutional and Legal Policy Institute of the Open Society Institute în Budapesta; la Moscova, la Riga Graduate School of Law într-un program oraganizat de Constitutional and Legal Policy Institute din Budapesta, la International Legal Institute/The Open Society Justice Initiative în Budapesta, în Brazilia la Federal Senate Legal Information Services.
În anul 2005 devine redactor şef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program şi cercetător cu rangul de profesor asociat.
Trăieşte la New York, Statele Unite. (Citeşte toată bibliografia literară  aici:  http://www.alternativaonline.ca/MirelaRoznoveanu.html )

  Un cuvînt înainte al autoarei

        Se apropiau alegerile prezidenţiale şi legislative din 20 mai 1990. Ion Iliescu îşi bătătorise cu grijă calea spre victorie. Ziarul România Liberă, angajat în lupta cu nomenklatura de rangul doi care preluase puterea după Revoluţia din decembrie 1989, devenise un inamic direct al celor ce se pregăteau să îşi adjudece ţara în mod oficial după victoria FSN şi nu numai în alegeri. Şantajul politic şi economic exercitat de cei aflaţi la putere  asupra ziarului se resimţea tot mai intens. Speriaţi că interviul ar putea provoca noi şicane ale establishment-ului  asupra ziarului, Consiliul Director al României Libere a decis să nu îl publice. Atunci am realizat greutatea forţelor oportuniste şi sabotoare din redacţie, care în final şi-au adjudecat ziarul. Pentru mine acel moment a fost consternant. Interviul aducea un punct de vedere echilibrat, prezenta o evaluare la rece a ceea ce se petrecea în România înainte de alegerile din 20 mai. Poate provocator era numele Majestăţii Sale Regele Mihai? Aflat în acele zile în redacţia ziarului România Liberă unde lucram în calitate de publicist comentator, Vasile Gogea mi-a propus să îi dau interviul spre publicare în revista Astra de la Braşov unde a şi apărut. (sîmbătă, 6 august 2011, New York)

           Interviu cu Majestatea Sa, Regele Mihai I:  SPRE  O  LINIŞTE  CIVILĂ

  – Majestate, preşedintele unei Românii care a scăpat de comunism ar trebui să fie o efigie, o emblemă a unui stat eliberat de comunism. Credeţi că că în această situaţie politică un preşedinte care a făcut parte din vechea nomenclatură de partid ar putea să reprezinte, cel puţin pentru viitorii 2 ani, simbolul României moderne?

– Din cîte aud eu de la cei tineri, nu ar putea să reprezinte. Dacă tinerii nu vor să accepte, înseamnă că un asemenea preşedinte nu are prea multe şanse.

– Majestate, teoria tinerilor din România este că, de fapt, vor avea loc mai multe revoluţii. Dumneavoastră ce părere aveţi despre această idee?

– Trebuie continuat cît se poate de mult pentru a se ajunge la o adevărată democraţie. Oamenii trebuie să ştie despre ce este vorba. Ce înseamnă democraţia. Dacă li se taie mereu posibilitatea de a învăţa în acest sens, nu este prea încurajator.

  – Cum consideraţi procesul de democratizare şi liberalizare care se desfăşoară acum în România?

– În prima lună şi în a doua lună existau mari speranţe. Dar acum este evident că este vorba de o manipulare a maselor, de o cenzură, în sensul că, oficial, deşi ea nu este afirmată, la televiziune, de pildă, se pare că oamenii nu au voie să spună tot ce vor.

   – Se simte, deci, în acest moment o stopare a procesului de democratizare?

– A început, aş putea spune, să fie foarte vizibil. În ce mă priveşte, am înţeles-o deja mai demult. Pentru că eu am trăit asta. Dar, acum este foarte vizibil faţă de străini. Şi asta nu este un lucru încurajator pentru mine.

  – Credeţi că se poate începe un proces de democratizare cu acei oameni care au slujit o dictatură şi care au fost cei mai servili servitori ai dictaturii?

– Eu nu vreau să pomenesc numele acestor persoane. Dar pentru mine ei reprezintă sistemul care ne-a distrus ţara timp de 40 şi ceva de ani şi nu aş vrea să văd deloc acest lucru continuînd. Că nu se pot schimba lucrurile peste noapte este clar, toată lumea acceptă asta, dar cel puţin anumite semne ar trebui să se vadă. Nu prea le văd nici eu pentru moment.

– Care credeţi că ar trebui să fie începutul începutului în procesul democratizării?

– Asta este foarte greu de spus.

  – Din punctul dumneavoastră de vedere, cu ce aţi începe?

– Ar trebui, întîi de toate, ca oamenii care sunt la conducerea ţării să fie complet neutri. Cred că dacă unul sau altul aparţine unui partid, nu se poate crea cadrul democratic şi nu poate fi vorba de o gîndire complet liberă. Este complicat. Eu, însă, sunt convins că avem elemente extrem de bune în ţară – şi tineri şi oameni în vîrstă – dar care acum nu vor să iasă la suprafaţă.

     – Într-adevăr, în România sunt oameni remarcabili, care au rezistat în aceşti 40 de ani. Unii s-au format în cei 40 de ani, în condiţiile acelea grele, dar s-au format în cinste şi demnitate intelectuală. Aceşti oameni ar putea să dea României de astăzi o faţă cu adevărat modernă. Şi, încă o dată vreau să precizaţi, de unde s-ar putea începe? Deci cu ce instituţie?

– În situaţia gravă în care se găseşte România, a ne ocupa de partide, de politică, nu înseamnă că ne este îngăduit să uităm ce anume trebuie să facem din punct de vedere tehnic. Ţara a fost dusă de rîpă. Ţăranilor le este frică. Nu mai există demnitate omenească. Putem să le dăm oamenilor încredere pentru că, mi se pare că acum le este frică.

  – Da, încă le este frică.

– Mi-au spus şi fetele noastre care au fost în ţară, ca şi alţii, care s-au întors. Cîteodată, oamenii cînd încep să vorbească, se uită încă peste umăr. Ori, asta nu are nici o legătură, nu poate să ducă la procesul de democraţie. Să nu se confunde democraţia cu nihilismul şi anarhia. Să nu se întîmple cum s-a întîmplat în 45 şi 46, cînd oricine nu accepta anumite lucruri era fascist. Democraţia pentru aceştia din urmă înseamnă că pot să-şi facă orice poftă au în ţară. Democraţia înseamnă însă anumite reguli. Nişte regului din punct de vedere social şi moral. Din păcate, în ultimii 40 şi ceva de ani morala a alunecat puţin, pentru că oamenii au trebuit să trăiască.

  – Ce părere aveţi despre partidele politice care s-au înfiripat acum în România?

– Calitatea lor nu o ştiu exact. Acele partide pe care le cunoşteam s-au schimbat între timp. Dar cantitatea mare mi se pare că duce la o diluare a forţei politice. Trebuie să ne aducem mereu aminte de trecut. Mi s-a spus că nu putem merge înapoi. Pentru mine, însă, dacă nu ai un trecut, nu poţi să ai un viitor. Pentru că trebuie să ştii de unde vii. Ori, o ţară fără un trecut este ca o ţară fără suflet. Eu am văzut ce s-a întîmplat în 45-46, cînd au ieşit, ca ciupercile, toate micile partide! Nu erau atîtea ca acum, dar erau totuşi foarte multe partide! Să veden apoi şi un alt lucru, anume că în ţările din vestul Europei cel puţin jumătate sunt monarhii constituţionale. Treburile merg bine, este libertate. Şi în aceste ţări sunt 2, 3, 4 partide maximum, dar ele au o oarecare greutate. Dacă avem însă peste 80 de partide…

– Ce ar putea reflecta acest fenomen?

– Mi se pare că sunt fabricate artificial. Sper să greşesc, dar mi se pare puţin exagerat numărul lor.

– Ar putea ele să acorde României o stabilitate?

– Numărul acesta nu. Pentru a avea o stabilitate în ţară trebuie să fie cineva în capul lucrurilor, care să nu aibă legături cu toate astea.

– Dar o coaliţie a acestor partide?

– Coaliţie poate, dar o coaliţie a 80 de partide mi se pare cam complicat, dacă nu chiar imposibil. Dintr-un număr mai restrîns, poate 5, care sunt solid aşezate în ţară.

– Poate aveţi o idee, un gînd pe care doriţi să-l exprimaţi cititorilor.

– Ţara trebuie să se întoarcă la o linişte şi civilă, şi politică. Fără asta nu putem merge înainte, începem toţi să ne ciorovăim. Forma de guvernămînt trebuie hotărîtă de cetăţenii din România, însă în completă cunoştinţă de cauză. Or, ei acum nu ştiu ce este democraţia. Să le ceri să voteze pentru anumite probleme de care nu sunt informaţi, cred că nu este bine nici pentru ei şi nici pentru ţară.

  – Consideraţi alegerile de la 20 mai drept pripite?

– Văzînd ceea ce se întîmplă acum, da.

( Luni, 7 mai 1990, Versoix, Elveţia.)

Etichetat: 1990, ASTRA, interviu, Mirela Roznoveanu, Regele Mihai

Posted in: Anamnesis, Pavilionul de oaspeţi