Cocteil Cărtărescu: Vîntu, Gaga şi… Eminescu!

Posted on August 19, 2011

23



       Voi fi, probabil, din nou „mustrat” cu mai multă ori mai puţină „blîndeţe” (vorba cronicarului) pentru că „îl înjur” pe Mircea Cărtărescu. De aceea, ţin să clarific din capul locului că nu persoana şi nu opera acestuia sunt vizate în rîndurile de mai jos, ci, aşa cum s-a întîmplat şi cu alte ocazii, am în vedere doar un text, o opinie exprimată azi de editorialistul Mircea Cărtărescu. Tocmai datorită admiraţiei pentru omul Cărtărescu şi preţuirii pentru poetul Cărtărescu, citesc cu regularitate editorialele sale (nu mulţi se bucură din parte-mi de această atenţie , dar să spunem că aceasta e o limită a mea). De cele mai multe ori nu împărtăşesc punctul lui de vedere, uneori apreciez stilul – totuşi, al unui mare scriitor -, alteori, ca în cazul editorialului de azi din Evenimentul Zilei  (http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-peisaj-dupa-isterie-942329.html), sunt de-a dreptul intrigat şi simt nevoia să „iau cuvîntul”! Pentru că ceea ce se poate tolera unui veleitar ignar sau unui mercenar de presă (după caz), nu poate fi (decît cu greu şi cu dezordini grave în „peisaj„-ul opiniei publice) acceptat necritic de la un, deja popular, candidat la Premiul Nobel!

        Mai întîi, iată un fapt (grav, aş spune – în deplin acord cu Mircea Cărtărescu – chiar criminal) faţă de care, îndreptăţit şi legitim autorul simte nevoia să ia atitudine:   „Azi am citit o ştire pe care dă-mi voie, drag cititor, s-o consider un simbol al stării noastre actuale. Casa memorială a lui Mihai Eminescu din Ipoteşti a fost jefuită, ani în şir, de obiecte de patrimoniu în valoare de 20.000 de euro. Bijuterii şi alte obiecte preţioase au fost înlocuite cu falsuri. Obiecte care-au aparţinut poetului au dispărut. Oricine-ai fi, de orice parte a baricadei politice te-ai afla, nu mă-ndoiesc că această ştire te-a umplut de deznădejde. Ea arată unde am ajuns şi de ce suntem în stare.” Sunt la fel de indignat şi oripilat de această ştire! Da, pun şi eu întrebarea: ce fel de naţie suntem dacă, nici după mai bine de o sută douăzeci de ani, crima împotriva lui Mihai Eminescu nu încetează!?

       Ceea ce m-a iritat, însă, în această luare de poziţie a congenerului meu – la care m-aş fi alăturat fără rezerve – este „introducerea” pe care o face în textul său, pînă să ne comunice acest fapt. Astfel, în tabloul general al „apocalipsei valorilor în care ne zbatem” (care nu este decît urmarea holocaustului axiologic comis timp de mai bine de patruzeci de ani de regim comunist), „jaful” – se pare, „inteligent”, săvîrşit în timp, de presupus că şi cu complicităţi chiar din „orizontul culturii” – de la Ipoteşti, apare ca efect al unui comportament inconştient indus de consumarea în masă a unui… „cocteil” otrăvit de Lady Gaga cu Sorin Ovidiu Vîntu, „servit”, desigur,  „de televiziuni şi de ziare” – inutil să mai menţionez de care „parte” – care ar fi „pus la cale” şi  „această crimă cu premeditare„! (De ce nu T.O.Bobe, care „s-a săturat de Eminescu”, sau chiar ministrul educaţiei, care declara că a venit timpul ca elevii să nu mai fie „stresaţi cu Eminescu”?)

       Dincolo de toate observaţiile, criticile şi chiar acuzaţiile care se pot aduce, întemeiat, jurnalismului românesc (de toate speciile, culorile şi calibrele), această, mai mult decît o insinuare, este o prostie! N-am citit una asemănătoare decît în editorialul unui alt „jurnalist”, care făcea din Eminescu o sursă de inspiraţie pentru „ideile” terifiante ale… monstrului norveg!

       Mă tem că, tîrîndu-l pe nefericitul Eminescu pe „cîmpul lui de luptă„, Mircea Cărtărescu se face el însuşi vinovat, dacă nu de furt, cel puţin de complicitate la acest act de „crimă absolută împotriva vieţii spirituale româneşti.”

       P.S. Iar în acest timp, ansamblul monumental al regretatului mare artist Alexandru Chira de la Tăuşeni (jud. Cluj) este dezmembrat şi vîndut de ţigani ca fier vechi, sau, în Maramureş, o catedrală care istoric şi de drept aparţine Bisericii Greco-catolice, este resfinţită de Biserica Ortodoxă, ca o confirmare eternă a unei nedreptăţi istorice… Dar, desigur, pe prietenul meu Mircea Cărtărescu, atlet al luptei împotriva „otrăvurilor” din viaţa noastră spirituală: „radicalizarea ideologică la unii, ticăloşirea interesată la alţii„, aceste realităţi „secunde” nu-l mai „umplu de deznădejde„! Pe aceasta din urmă, deznădejdea, ne-o lasă, generos, nouă, „dragii” lui cititori! Mulţumesc, Nu!

Anunțuri
Posted in: Spune acum!