Recitiri necesare. Panait Istrati: „Concluzii pentru luptători”

Posted on septembrie 7, 2011

10



               Prin nu se ştie ce legături subtile, ultimele postări pe acest blog m-au condus către Panait Istrati. Nu voi repeta acum, aici, toate clişeele din care mulţi şi-au cîştigat un loc în bibliografia „critică” a marelui „vagabond”. Am să transcriu, fără însoţitoare şi inteligente „note”, o pagină testamentară, anume din finalul volumului Spovedanie pentru învinşi, ediţia de la Editura Dacia, 1991, în traducerea şi cu un cuvînt înainte de Alexandru Talex.

                                    CONCLUZII  PENTRU  LUPTĂTORI

                 Nu este luptător, în ochii mei, decît cel care îşi subordonează interesele individuale intereselor omenirii mai bune, care trebuie să vină.

                 Cred în această omenire. Ea există astăzi, ca şi soarele în timpul nopţii. Nu numai o dată am atins-o. Nu numai o dată, mîna ei m-a ridicat de la pămînt, în nenumăratele mele ceasuri de tristeţe.

                 Tot ce am făcut bine şi frumos, ei îi datorez. Dar n-am făcut numai bine şi frumos, am avut şi eu partea mea de noroi; o am încă şi o voi avea mereu. Dar sunt nenorocit cînd noroiul mă năpădeşte şi fericit, să-mi dau duhul, cînd înhaţ o rază de la omenirea frumoasă.

                 Iată pentru ce vreau să-i consacru toate forţele mele, să ajut pe toţi cei care luptă pentru ea.

                 Nu cred în nici un „crez”. Nu mai vreau să ascult la ceea ce oamenii spun, ci la ceea ce fac ei:

                 „Arătaţi-mi ceea ce puteţi sacrifica din viaţa voastră şi vă voi spune cu ce preţ stimaţi viaţa altora.”

                 Nu scăpăm de înjosire decît sudînd existenţa noastră la tot ceea ce e viu. Numai aşa, liberi, simţind tot ceea ce face binele şi răul în jurul nostru.

                 O flacără, după altele mii, vine să se stingă pe un vast pămînt, bogat în speranţe. Pe acest pămînt, nu mai suflă astăzi decît vîntul rece al egoismului, care îngheaţă viaţa.

                Dar, pămîntul rămîne mereu acela de unde ţîşnesc cele mai frumoase flăcări cari încălzesc omenirea. Prin asta, el este sfînt şi plin de viitor.

                Să-l ajutăm a-şi deschide măruntaiele generoase sufletelor noastre însetate de bine şi de frumos.

               Haideţi spre altă flacără!