Troy Davis, un afro-american în vîrstă de 42 de ani, a fost executat, prin injecţie letală, miercuri la un penitenciar din Jackson-Georgia (S.U.A.), fiind găsit vinovat, şi la ultimul recurs înaintat Curţii Supreme a Statelor Unite, de uciderea unui poliţist alb în urmă cu zece ani. Faptul că acesta şi-a susţinut pînă în ultima clipă nevinovăţia a mobilizat la solidaritate militantă în favoarea sa şi a abolirii pedepsei capitale zeci de organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţuionale (în frunte cu Amnesty International), personalităţi ale vieţii publice precum şi reprezentanţi oficiali ai unor guverne. (Vezi aici un dosar-sinteză al cazului: http://recherche.nouvelobs.com/?q=troy+davis .)
Fără a fi nici „procuror”, nici „avocat” în acest caz şi fără să-mi fi propus a deschide o dezbatere despre caracterul pedepsei cu moartea, aduc în atenţie, touşi, acest eveniment, provocat oarecum de un comentariu, cu un tîlc mai adînc, postat de un cititor în ediţia online a cotidianului francez Le Nouvel Observateur: „Americanii au dovedit încă o dată că nu pot face un pas mare pentru umanitate decît pe Lună!”. Chiar aşa ? Să fie, oare, America precum albatrosul lui Baudelaire?
(Foto Le Nouvel Observateur + AFP)
Gogea's Blog 
dinu adam
septembrie 22, 2011
povestea cu pasii epocali am trait-o inca de pe vremea cind capitalismul era pe buza prapastiei, iar noi cu un pas inainte.
America face in continuare pasi (mai mari, mai mici, mai peltici), dar nu neaparat in directia in care ne convine noua.
eu ma dau in vint dupa staruinta de-a orienta cadenta americaneasca intr-o parte sau alta, in vreme ce pasii nostri se impleticesc in cercuri tot mai perverse (ionesco: „un cerc pe care-l mingii devine vicios”).
albatrosilor, calde salutari.
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@dinu adam
Mulţumim, asemenea! (Ne vom strădui să băgăm cercul în… pătrat!)
culai
septembrie 22, 2011
Din elementară prudenţă, aş spune că pedeapsa capitală, conform legii talionului, li se cuvine tuturor cainilor (cainaliilor?): dovediţi sau nu, însă – în absolut, ca şi-n coşmarele lor intime – săvârşitori!
Pe Pământ, ar trebui să primeze prezumpţia de nevinovăţie, până la dovedire ori zdrobitoarea căinţă.
Dar, să ucizi din culpă un om, mai mulţi, o hecatombă să faci şi să minţi cu sfruntare că nu, nu tu eşti acela… E deja ticăloşia atingătoare schizoidiei. Măcar, Balamucul, iar nu Senatul!
Şi aş mai fi de acord cu jupuirea de vii: a celor care ne-au belit, promiţându-ne că o să trăim bine!
Aşa să ne ajute Cel mai Înalt Jude!
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@culai
In general, statisticile istorice, nu ne dau temei sa deducem ca introducerea sau mentinerea pedespsei cu moartea duce la scaderea criminalitatii.
dinu adam
septembrie 22, 2011
@ culai – din aceeasi elementara prudenta, as spune ca nici o pedeapsa nu trebuie aplicata pina la dovedirea fara dubiu a autorului. altfel, in baza unor banuieli mai mult sau mai putin inventate, oricare dintre noi poate deveni culpabil, acreditind astfel suspiciunile maladive ale „serviciilor” de-a ne asculta, urmari, hartui.
altfel, sint perfect de acord cu jupuirea pe indelete a jupuitorilor cu metoda. numai ca asemenea perspectiva n-are cum sa-i ingrijoreze – din cele sapte piei pe care le-au luat de pe noi, si-au confectionat cite saptezeci fiecare. n-or sa pridideasca cu jupuitul nici urmasii urmasilor nostri (daca nu cumva, intre timp, n-o sa li se faca lehamite).
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@dinu adam
Ăsta, da, optimism etic! He,he! Aferim, coane Dinule!
Ion Ionescu
septembrie 22, 2011
Hai sa vedem ce cred altii, „mai civilizati” despre problema: „A majority of British people support the return of the death penalty, a Mail on Sunday poll has found.
As MPs prepare for a likely Commons debate on capital punishment later this year, the first since 1998, the survey shows that 53 per cent of voters back its reintroduction. Just 34 per cent are opposed to the move. ” (vezi: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2023306/More-half-Britons-want-return-death-penalty-reveals-shock-poll.html )
Carevasazica, nu numai „lordul” Urban!
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@Ion Ionescu
Da, cu menţiunea că ultimul lor executat (prin 1964, parcă) nu a fost… şeful statului! (De altfel, nici la francezi, chiar dacă aveau ceva experienţă în domeniu!) Senatu României nu e Camera Lorzilor, sub nici un aspect!
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@All
Pentru cei interesati de chestiune dau un link util: http://translate.google.ro/translate?hl=ro&langpair=en%7Cro&u=http://deathpenalty.procon.org/view.resource.php%3FresourceID%3D003096.
olimpiu nusfelean
septembrie 22, 2011
Nu stiu, acum, daca sunt sau nu de acord cu pedeapsa cu moartea. In urma cu douazaci de ani aveam, pe acest subiect, o gandire mai ferma. Nu stiu ce inseamna victorie pentru omenire – aplicarea acestei pedepse sau renuntarea la ea. Omul este un animal crud. Dar asta este o alta poveste. Omul este un animal politic crud. De aici apar … incurcaturile. Nu toate, desigur. Dar nu e vorba de … politica. Statisticile sunt, si aici, irelevante. Daca aplicarea pedepsei cu moartea nu reduce numarul crimelor, aceasta nici nu-l creste. Am putea spune ca o asemenea pedeapsa mentine un impuls sanogen. De ce sa-i acordam dreptul unui individ sa ia viata unui om nevinovat sau sa necinsteasca o fata?… Problema este stabilirea culpei. Exista cazuri si cazuri, situati sisituatii. Dar, daca Cel de Sus ar mentine doar pentru El exercitiul stabilirii pedepsei si al aplicarii acesteia, atunci ar spulbera toate tribunalele cu o mana de foc. Putem elimina din viata noastra legea talionului, dar, atunci cand institutiile de profil nu functioneaza cum trebuie, societatea produce cai, mijloace si actori ai punitiei. Ce alegi – vina de a ucide sau vina de a pedepsi? Sau te trasnsformi intr-un tribunal, adica intr-un agent al amanarii la nesfarsit a pedepseii. Cazul semnalat in America nu-i foarte relevant pentru esenta dezbaterii pe tema pedepsei capitale.
Filme online subtitrate in limba romana
septembrie 22, 2011
Bun articol, imi place acest blog. Un pic off-topic: va supun atentiei site-ul FILME1.NET – un site gratuit de filme online subtitrate in limba romana, fara reclame (!), rapid si foarte bun. Eventual, poate va intereseaza si un schimb de linkuri. Va multumesc anticipat!
dinu adam
septembrie 22, 2011
eu cred ca e o falsa problema incercarea de a stabili o relatie intre delict si pedepsirea delictului (in ce masura una il tempereaza pe celalalt), pentru ca nu este o relatie cauza-efect, ci o relatie intre efecte de ordinul doi.
principala defectiune a societatii moderne in materie de delicventa se refera la profilaxie: actiunea asupra cauzelor care produc delicventa.
la fel ca si in medicina, este mai ieftin sa previi, decit sa vindeci – dar nu inseamna ca e si mai simplu.
consultarile opiniei publice pe asemenea subiecte mi se par irelevante: la adapostul anonimatului (care obiectualizeaza, nu obiectiveaza) oamenii se simt provocati sa devina inventivi si imagineaza solutii la care n-au acces si pe care nu le pot controla.
sistemul lor de referinta este determinat de stadiul conflictual pe care il dezvolta cel mai recent episod al telenovelei preferate.
daca s-ar face telenovele cu joe hill, sotii rosenberg, julius fucik sau olga bancic, probabil ca o prompta consultare publica ne-ar conduce la abolirea pedepsei cu moartea nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut (sic!).
InimaRea
septembrie 22, 2011
A durat 10 ani pina la aplicarea pedepsei fiindca discutia despre „vinovatia dovedita dincolo de orice dubiu” s-a dus in variante: un negru a-mpuscat un alb (cu circumstanta agravanta, „un politist alb”); un cetatean american a-mpuscat un politist american (cu circumstanta agravanta „a-mpuscat un politist”). La sfirsit, condamnatul a zis „Nu aveam arma”, deci numai Dumnezeu mai poate sti daca el l-a impuscat pe politist. Ce stim sigur este ca politistul a fost impuscat si ca „afro-americanul” era pe-acolo. Ce putem banui este ca, in cei 10 ani de apel, condamnatul n-a reusit sa dovedeasca faptul ca el n-a avut arma – daca asta a cerut in apeluri ori doar comutarea pedepsei.
Cea mai grea pedeapsa nu e cu moartea ci cu detentia pe viata, „fara posibilitatea eliberarii conditionate”. Este pedeapsa de a-ti cunoaste viitorul in amanunt – cum vei trai, cum vei muri, ce va fi dupa aceea. Si de a ti-l putea trai zilnic caci doar sfirsitul lumii ti-l poate schimba in „moartea eliberatoare”.
Este si pedeapsa de a trai mereu la fel, de a te resemna sa vietuiesti, sa-ti astepti obstescul sfirsit. Sperind sa vina cit mai trirziu. De ce?
E locul sa ne-ntrebam cind „are viata rost” si cind n-are. Daca gresit socotim ca n-are, statistica sinuciderilor printre „vietasi” ne da peste nas, imensa lor majoritate nu renunta nici macar la viata fara rost. Altfel ar sta lucrurile daca statistica s-ar inversa. Atunci, am milita si pentru eliminarea pedepsei perpetue – ca fiind inumana caci echivalenta celei cu moartea. Si-am ajunge la discutia pe termene – citi ani de inchisoare sint suportabili? Pe masura ce am avansa in civilizatie, si termenii s-ar tot restringe. Prin anii 3000 – cel mai tirziu – am ajunge la concluzia ca pedeapsa este inutila: nu repara nimic, doar mai strica o viata. Evident, deja prin 2800 ar fi mai multe puscarii decit locuinte, mai multi condmnati decit cetateni fara cazier.
Iata unde sintem noi, romanii, inaintemergatori: la noi, creste-n progresie geometrica numarul penalilor, fiindca totul a devenit infractiune. Mai mult, nici viitor politic n-ai daca nu esti anchetat penal, inseamna ca n-ai presiune in instalatie. Dar ce-ar fi daca s-ar chiar ancheta toate furaciunile – pina la cele marunte, de motorina de la locul de munca, sa zicem; ori la banalele infracituni contabile, economice, politice? Jale ar fi, nu? Asa ca sa multumim lui Dumnezeu ca anchetele penale sint instrumentate politic, iar cele care nu sint „se pot rezolva” pe alte cai. Daca nu aboleam la timp pedeapsa cu moartea, nu mai papam noi atita-ngaduinta si-atita succes penal!
Deci, sint impotriva pedepsei capitale. Nenorocitii de americani poate ca si-au letalizat un viitor presedinte – sigur, un potential valoros om politic, care-ar fi facut fala Casei Poporului, oricarui Consiliu Judetean. Dar am increderea ca, in cel mult 200-300 de ani, le vine si lor mintea la cap. Macar din invidie pe sistemul de justitie romanesc daca nu de nevoie.
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@All
Trebuie sa recunosc ca asteptarile mele au fost „depasite” de interventiile domniilor voastre!
Sigur, pedeapsa cu moartea este cea mai veche forma punitiva din istorie, mai veche decit detentia, iar perspectiva religioasa a abordarii chestiunii, de asemenea cea mai veche. Abordarile umaniste, psihologiste, economiste, preventioniste (!) ramin fatalmente partiale si nerelevante. Motivul e simplu: nimeni nu stie cu precizie si fara nici o urma de dubiu cit valoreaza o viata de om (fie vinovat, fie nevinovat)? Nimeni nu poate stabili, fara a putea fi contestat, cu ce anume se poate echivala viata cutarui om pentru a fi in drept sa i-o iei. („Regresia” creionata abil si aproape convingator de InimaRea are o singura „hiba”: daca nu stim cit valoreaza o viata, stim, in schimb(dupa anumite calcule posibile si acceptabile, la rigoare), cit valoreaza o zi ( de detentie sau de libertate: nu ne fac guvernele „cosul zilnic”?).
Da, dar continuati, va rog! Sunt fascinat de-a dreptul sa va urmaresc!
dinu adam
septembrie 22, 2011
pai inchisoarea perpetua nu-i pedeapsa mai grea decit libertatea perpetua – ca sa parafrazez un clasic in viata, dumnezeu si-a intors fata catre noi si ne-a pedepsit pentru ca ne-am luat ratia de libertate, indesindu-ne-o cu forta pe git.
in fond, am auzit de intreprinderi care dau faliment, banci care dau faliment, chiar si state puse in incapacitate de plata – insa despre inchisori care sa dea faliment n-am auzit. prin grija amnesty international si a comunitatii internationale, condamnatii pe viata n-o duc tocmai rau.
desigur, nu in raport cu nivelul decent de viata umana, ci in raport cu nivelul de viata al celor aflati in (discutabila) libertate.
altfel, americanii sint condamnati sa faca pasi inainte(a lor), schiopatind cu noi agatati de calciiul vulnerabil – Achile ala era si dinsul tot american (macar in nuce)?
Ion Ionescu
septembrie 22, 2011
@dinu adam
Un filosof, nu prea „frecventabil” astazi, vorbea despre om ca fiinta „condamnata la libertate”. Astfel ca, nu prea mai ramine mare diferenta (sau ramine una foarte subtila, de care putini sunt constienti) intre „condamnat PE viata” si „condamnat LA viata”. Ramine, insa, cel putin deocamdata universal si fundamental, Dreptul La Viata al oricarui om. Adica, atit al victimei, cit si al criminalului. Daca nu in ambele cazuri este la fel de multa dreptate, asta e deja alta problema.
Iancu Motu
septembrie 22, 2011
Vasile,
nu răspund la provocări! Chiar dacă cei care au scris au făcut-o în mod exemplar. Nu eu! Dânşii! Reţin o formulare care-mi place la nebunie: condamnaţi la viaţă! Asta în opoziţie la folosirea „libertăţii” prin intermediul ghilotinei.
vasilegogea
septembrie 22, 2011
@Iancu Motu
Onorabilii „cetateni” ai primei Republici nu inventasera inca (asa cum o vor face „nepotii” lor, bolsevicii) „reeducarea”!
Daniel StPaul
septembrie 23, 2011
” nimeni nu stie cu precizie si fara nici o urma de dubiu cit valoreaza o viata de om”
Daca n-ar fi contextul, elaborat, totusi, in care apare „evaluarea”, ai crede ca „oarescine” a incercat sa extemporizeze/impromptuizeze (ce de zeze!) pe tema asta .Daca va amintiti, suna asa: „Une vie ne vaut rien, mais rien ne vaut une vie…”
vasilegogea
septembrie 23, 2011
@Daniel StPaul
Caracterul oarecum improvizat al postarii este marturisit. Ecouri involuntare ale unei memorii culturale se produc mereu, atunci cind „ratiunea critica” mai picoteste… (Malraux a fost o „obsesie” de tinerete!)
Daniel StPaul
septembrie 23, 2011
Cred ca am pacatuit prin nelimpezime: decupajul din Malraux , luat ca adagiu, pare sa aiba lejeritatea gaselnitii impromptuistice; romanul lui, ca si tema postarii, ramin „”cu greutate”.
vasilegogea
septembrie 23, 2011
@Daniel StPaul
Am avut si eu „senzatia” asta, la un moment dat, in legatura cu logo-ul precedent al blog-ului („Que m’importe ce que n’importe qu’a moi.”), astfel ca l-am schimbat, punind in loc ceva din „Trupul stie mai mult” al regretatului meu prieten Gheorghe Craciun. Oricum, in preajma „conditiei umane” numai „lejer” nu te prea poti simti! Altfel, gindul (livresc, si acesta), m-ar fi dus catre Camus, probabil…
InimaRea
septembrie 23, 2011
Veni in minte O zi din viata lui Ivan Denisovici. Sclavi in Gulag, oamenii aia supravietuiau de-ai dracu’ – parca. Ba-si mai si creau „facilitati” de genul scutirii medicale. Daca-i impusca, in loc sa-i adune-n Siberia, ar fi fost Stalin mai ciinos? Dupa cum stim, supravietuitori ai gulagului au fost, dar ai executiilor – nu. Indiferent de cultura locala, executarea condamnatului este suprema pedeapsa. E nerelevant faptul ca abolirea ori intetirea pedepsei capitale nu influenteaza rata infractiunilor pasibile de aceasta condamnare. Relevant este ca pedeapsa este individuala, ne obliga sa ne asumam conditia umana, ceea ce nu s-ar intimpla in cazul executiilor in massa. Astfel ca dilema devine ceva personal, de trait dupa cum ii e fiecaruia felul (ori dupa cum isi inchipuie a-i fi).
Eu sint impotriva pedepsei capitale din simplul motiv ca-i ineficienta ca ameninare. Dupa condamanare – da – criminalul ii simte suflul ucigator. Inainte de asta, insa, parca nici n-ar exista, parc-ar fi un risc ca oricare altul. Or, cum a trai e un obicei mortal – devreme ce nimeni n-a scapat – infractiunea pasibila de pedeapsa capitala devine un calcul risc/beneficiu.
Parca si condamnarea – de orice fel – e forma a resemnarii, „un gest”. Lumea penitenciara e de-o asemenea vitalitate incit acolo chiar are loc o reeducare, dupa care criminalul intimplator devine profesionist.
Resemnarea ar veni de acolo ca, pentru a eradica infractionalitatea criminala, ar trebui executati absolut toti infractorii – pina si gainarii. Ceea ce e inimaginabil. Alternativa este sa nu mai fie nimeni executat, dar sa fie-ngropat in lumea aceea pe tot timpul vietii. Iarasi nu e posibil decit pentru crime deosebit de grave, nu pentru gainarii.
Asa cum orice votcar inrait a pornit de la o bere, tot asa – orice criminal a fost un mic infractor, la-nceput. Iluzia actiunii restauratoare-moral a sistemului penitneciar ne face sa ajungem in situatia de a nu mai putea controla fenomenul infractional. Mai bine-am recunoaste ca e un sistem punitiv si le-am face viata atit de grea, incit sa ajunga a-si dori moartea, Poate asa n-ar mai reveni „in sistem” ca din vacanta.
vasilegogea
septembrie 23, 2011
@InimaRea
Desigur, poate fi si o astfel de abordare: din perspectiva literaturii, si anume a esteticii absurdului. Dar aceasta nu ajuta cu nimic sistemul juridic real, in exercitiul sau concret, social. L-ar fi „incalzit” oare pe Troy Davis daca, in loc de Biblie, i s-ar fi dat sa citeasca, inainte de executie, „Procesul” de Kafka? Sau, ca sa raminem la Soljenitsin, „Intr-o gara” ?