Ion Diaconescu. In Memoriam

Posted on octombrie 12, 2011

6



                S-a mai  dus un înger la Cer!

               Posturile de televiziune au titrat, în plină activitate de discuţii despre vorbe, pe englezeşte ( breaking news!!) că  Ion Diaconescu a trecut la cele veşnice. Mă aşteptam la acest moment trist, nu atât pentru că era un OM la 94 de ani ci mai ales pentru că ştiam că era bolnav. Bolnav precum fusese şi prietenul său de o viaţă Corneliu Coposu.  Bolnav, după ce regimul criminal communist   l-a prins şi l-a obligat la 17 ani de temniţă grea. În acei ani, cumpliţi, a trecut prin chinuri greu de imaginat, chinuri care l-au transformat nu într-un răzbunător ci într-un om mai aproape de Dumnezeire prin iertare şi blândeţe, prin înţelepciune şi atitudine. L-au transformat dintr-o victimă inocentă, aidoma sutelor de mii de români care au înfruntat ciuma roşie, într-o suflare de Înger. Un Înger capabil să ne facă să tăcem în zavistiile noastre mărunte, să plecăm capul în faţa unei înţelepciuni născute din suferinţă şi iertare. Nu şi din uitare! Ion Diaconescu se alătură Tatălui Ceresc cred eu pe post de Înger al Iubirii de neam, de Dreptate, de Oameni. Oameni care, întâmplător sunt români. Puteau fi de oriunde din lume. Avem privilegiul de a fi din acelaşi neam cu Ion Diaconescu. Nu cred că i-ar fi plăcut să-l bocim în mod ipocrit, nu cred că i-ar fi plăcut vorbele mari. Nu cred că ar fi acceptat cu inima deschisă nici ceea ce am scris eu. Îi cer iertare. Nu pot scrie altfel. Dar mă rog Tatălui Ceresc să-l primească aşa cum a fost: un OM care a crezut în El , l-a iubit şi ne-a transmis şi nouă ceea ce uităm, din păcate, de prea multe ori în fiecare zi. Să-l primească, să-l odihnească iar dacă a greşit neamului său, ţării sale şi Lui însuşi să-l ierte. Sit Tibi Terra Levis Ion Diaconescu !

(Prof. Iancu Moţu)

            (Nu am nimic de adăugat la cele scrise de prietenul şi fratele meu Iancu. Totuşi, sper că nu va trebui să înghiţim, în zilele ce urmează, rîndurile săltăreţe şi neobrăzate ale unora, precum cel care de şase săptămîni ne povesteşte cît de bun băiat era, pentru că se scobea în nas şi îşi sugea degetul, unul dintre cei care „se plimbau cu bicicleta” pe spinarea ruptă, dar nu îndoită, a lui Ion Diaconescu, Corneliu Coposu sau mulţi alţii…  Cel puţin acum, după douăzeci de ani, aceşti nemernici ar putea să tacă o clipă. Oricum, ceea ce au jefuit deja nu le mai ia nimeni înapoi!)

            (În foto: îl vedeţi pe Ion Diaconescu privind la un ziar care a sfîrşit prin a concentra în titlu ceea ce a pierdut în conţinut!)

Posted in: In Memoriam