„Populaţia indecentă” şi… cel mai „vîndut” scriitor – „decent”?

Posted on octombrie 14, 2011

36



                În editorialul său „senatorial” de astăzi (http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-vremea-utopiilor-949659.html), cel mai bine „vîndut, cumpărat şi plătit” scriitor român din zilele (şi, mai ales, nopţile) noastre, Mircea Cărtărescu, îşi încheie, pur şi simplu „orbitor” meditaţiile melancolice, aşternute sub un titlu parcă rătăcit din alt „vis”, astfel: „Nu poţi avea o clasă politică decentă aleasă de o populaţie indecentă.”

                 Eram pe punctul de a mă declara de acord cu constatarea marelui nostru scriitor (chiar dacă nu şi cu „calculul propoziţional” flagrant sofistic prin care ajunge la ea), dar mi-am amintit „pe dată” (vorba lui Alecsandri) de faptul că autorul este cel mai bine „vîndut, cumpărat şi plătit” scriitor român în viaţă. Ceea ce înseamnă că această „populaţie indecentă” ori suferă de „sindromul Stockholm”, ori se recunoaşte în autorul pe care îl venerează.

                  Întrebarea care se naşte, cu necesitate cel puţin logică dacă nu şi etică, este: poţi avea scriitori decenţi îmbogăţiţi de cititori indecenţi? Sau şi răspunsul la această întrebare ţine de… „vremea utopiilor”?

                 

Posted in: Spune acum!