Gheorghe Săsărman: un arhitect al memoriei şi al imaginarului, din nou la Cluj!

Posted on Octombrie 18, 2011

0



Născut la Bucureşti în 1941 (intr-o familie de clujeni aflaţi în refugiu) este absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu şi doctor în Teoria Arhitecturii, Gheorghe Săsărman s-a stabilit în Germania în 1983. Este autorul mai multor volume de proză (printre ele: Cuadratura cercului2000Cupa de cucutăSud contra nord) şi piese de teatru (FarulDeus ex machina). Laureat a două premii internaţionale, Gheorghe Săsărman este Preşedinte de Onoare al  Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania. Va fi prezent, miercuri 19 octombrie, împreună cu cea mai recentă carte a domniei sale la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

 

                Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan şi ale dosarului său aduce în prim-plan soarta unui intelectual care parcurge drumul sinuos de la credinţa senină în idealurile comuniste la recunoaşterea amară a situaţiei reale dintr-o ţară încremenită sub teroarea dictaturii. Înrudit prin substanţă cu proza memorialistică, romanul istoriseşte firesc un destin autentic: victoria eroului în confruntarea cu iscoadele, şicanele şi capcanele Securităţii este obţinută cu preţul dureros al dezrădăcinării. Protagonistul, la care se recunosc elemente biografice ale autorului, nu se lasă recrutat de Securitate, îşi pierde locul de muncă şi părăseşte ţara, devenind obiectul unui dosar de urmărire informativă din care volumul reproduce textual documente. Fără să alunece în patetic, scriitura densă a lui Gheorghe Săsărman îmbină descrierea calmă cu ironia duioasă şi cu sarcasmul.

Gheorghe Săsărman: „Clujul e pentru mine oraşul copilăriei şi al adolescenţei, al vacanţelor studenţeşti, al revederii periodice cu colegii de clasă (…), este locul odihnei de veci a părinţilor, dar şi oraşul prietenilor mei cei mai buni.”  Prin urmare, adăugăm noi, nu e o geoficţiune!  (Extras dintr-un interviu acordat revistei Tribuna, în 1999. Vezi un dosar special Gheorghe Săsărman, realizat de revista Helion, aici: http://www.helionsf.ro/images/stories/download/rev_helion_3-4_2011.pdf )