Un ecou din Maramureşul Voievodal la „atacul la Rege” – dar nu pe tabla de şah – al Preşedintelui

Posted on octombrie 25, 2011

58



Din Nordul extrem al ţării, am primit o luare de atitudine foarte severă faţă de totalmente inadecvatul, chiar indecentul comportament public al Preşedintelui României în legătură cu persoana, personalitatea, rolul şi locul în istoria naţională dar şi europeană, ale Majestăţii Sale Regele Mihai I de România. Nu am vrut să postez această opinie în chiar ziua Regelui, transformată, graţie iniţiativei unei părţi a aleşilor din Parlamentul României, într-o mirabilă zi a memoriei, adevărului, demnităţii şi speranţei dar, cum  grobianismul Preşedintelui şi a „oamenilor” săi îmbracă „forma continuată”, am decis să fac publică această sancţiune morală (desigur, fără nici un fel de urmări – sper de ambele părţi!) pronunţată de un „cerşetor” nobil al Republicii.

 Preşedintele mitocan i-a dat Regelui

un cap în gură

     Lucrurile sunt cunoscute:  dl preşedinte al României Traian Băsescu a făcut despre Regele Mihai nişte afirmaţii, care ne-au făcut pe foarte mulţi dintre noi se ne simţim prost că suntem reprezentaţi, ca naţiune şi ca ţară, de un astfel de individ. Anume, că Regele Mihai, prin abdicarea sa impusă la 30 decembrie 1947, ar fi trădat România, că s-ar fi comportat ca o „slugă a ruşilor” etc.

       Personal, la fel ca o mare parte a istoricilor importanţi de azi, fie din România fie din străinătate, sunt de părere că actul Regelui de la 23 august 1944 nu avea alternativă valabilă şi viabilă pentru România. Dacă Regele Mihai nu l-ar fi arestat pe Antonescu la 23 august 1944 şi nu ar fi ordonat încetarea războiului împotriva URSS şi întoarcerea armelor împotriva lui Hitler, situaţia istorică a României ar fi fost infinit mai tragică.

       Războiul şi-ar fi continuat cursul implacabil. Germania hitleristă ar fi fost în mod sigur până la urmă înfrântă, probabil cu o întârziere de vreo jumătate de an, dar oricum ar fi fost doar o chestiune de timp. Poate că americanii ar fi avut ocazia să experimenteze bomba atomică nu în Japonia, ci în Germania, nu asupra Hiroshimei ci asupra Berlinului. Dacă noi am fi mers alături de Hitler până la capăt, aşa cum de fapt voia mareşalul Antonescu, campania din iarna anilor 1944-1945 nu s-ar mai fi purtat în Cehoslovacia, în Munţii Tatra, ci pe teritoriul României, pe linia de fortificaţii  Focşani – Nămoloasa – Galaţi, realizată la ordinul mareşalului, şi pe Carpaţii Orientali. România ar fi fost pustiită cumplit de război şi ruşii ne-ar fi ocupat oricum. Numai că, în acest caz,  harta României ar fi arătat cu totul altfel. Ruşii nu s-ar fi limitat să ne ia doar Basarabia, adică Moldova dintre Nistru şi Prut, ci şi Moldova de dincoace de Prut, iar Ardealul în mod sigur l-ar fi dat Ungariei. Frontiera dintre URSS şi Ungaria comunistă ar fi trecut pe la Borşa, pe Prislop şi de acolo spre sud, pe culmile munţilor, până la Braşov. Să nu uităm că Stalin a intervenit personal şi a dat Ardealul de Nord înapoi României, cu condiţia ca Regele Mihai să accepte guvernul comunist al lui Petru Groza. Dobrogea ar fi fost dată la bulgari, pentru că unele cercuri comuniste din Bulgaria, la fel ca şi Odoviciuc în Maramureş, îi cereau deja lui Stalin ca această ţară de limbă şi cultură slavă să intre în componenţa URSS, iar pentru aceasta avea nevoie de un „coridor” geografic, adică de Dobrogea. Compensaţia infimă ar fi fost aceea că un individ de neam prost precum Traian Băsescu, născut în Dobrogea, s-ar fi fost născut nu în România, ci…  în Bulgaria!  

       Dacă Regele Mihai nu ar fi făcut actul de la 23 august 1944, România postbelică ar fi fost redusă de către învingători la dimensiunea minusculă a unei ţări aşa cum a fost ea înainte de 1859, cuprinsă între Vrancea – Galaţi,  Mehedinţi, Carpaţi şi Dunăre. Pe Regele Mihai Istoria l-a pus în situaţia tragică de a-l sacrifica pe mareşal şi o parte a Armatei Române, aflată în luptă nemijlocită cu inamicul sovietic, pentru a salva ce se mai putea din teritoriile istorice ale României. Pentru faptul că după război am avut o Românie pe care o avem şi azi, trebuie să fim recunoscători clarviziunii Regelui Mihai. La fel, şi mareşalul a fost pus de către Istorie de asemenea în situaţia tragică de a accepta sacrificiul, respectiv condamnarea sa la moarte, pentru satisfacerea setei de răzbunare şi a urii antiromâneşti a ruşilor învingători. Stenogramele de la procesul lui Antonescu demonstrează că mareşalul era perfect conştient de acest lucru.

      Atunci de ce dl. Băsescu judecă complet greşit istoria noastră recentă şi pe protagoniştii ei? Cu ce scop l-a insultat pe Rege, aparent gratuit?  Explicaţiile ar fi mai multe. In primul rând, dl Băsescu vrea să manipuleze un anumit segment de electorat, oameni cu o anumită vârstă, cu o educaţie mai mult patriotico-militară decât una istorico-ştiinţific-obiectivă, care îl privesc pe mareşalul Antonescu ca pe un om de mare caracter şi un erou tragic, iar pe Rege ca pe unul vinovat de destinul lui Antonescu. Preşedintele Băsescu nu e chiar atât de prost, el vrea să culeagă voturile acestui electorat, insultându-l pe Rege în stilul său, la modul cel mai mitocănesc cu putinţă. Mitocanul ştie că Mareşalul mort valorează, electoral vorbind, mai mult decât Regele aflat în viaţă.

      Apoi este posibil ca în acelaşi timp dl. Băsescu să şi creadă sincer în ceea ce spune despre Regele Mihai. Este de fapt o chestiune de educaţie. Dl Traian Băsescu s-a născut, a crescut şi a fost educat într-o familie de militar, în sensul că tatăl d-sale a fost ofiţer MApN. Dar nu orice fel de ofiţer, să nu vă închipuiţi că ar fi fost ofiţer din vechea Armată Regală Română. Nu. Tatăl d-lui Băsescu, viitorul securist de la Anvers, a fost făcut ofiţer de către comunişti, după epurările din Armată  din anul 1948, a fost făcut ofiţer din simplu soldat, la apelul bocancilor, fără şcoală militară şi fără sentimentul onoarei militare. Tatăl dlui Băsescu a fost în mod sigur o slugă a comuniştilor ruso-români din anii ‘50. Aşa se explică, după părerea mea, faptul că de ziua Regelui, în loc să-i zică în Parlament un „La mulţi ani”, măcar de complezeţă şi dând curs unor minimale uzanţe diplomatice, preşedintele mitocan şi-a luat paraşutele din Camera Deputaţilor şi a plecat furios, vânăt de invidie pe popularitatea uriaşă a Regelui.

      Diferenţa dintre Regele nostru şi Preşedintele nostru este simplă. Este aceea că Regele a fost educat ca să fie Rege, iar Preşedintele a fost educat ca să facă bişniţă prin porturi. Iar situaţiile problematice să le rezolve prin lovit cu  capul în gură şi fugit înapoi pe navă. 

      Prof. Dr. Nicolae IUGA

Posted in: Spune acum!