Cu Radu G. Ţeposu şi, încă, alţii – la Şirnea. In Memoriam

Posted on noiembrie 3, 2011

16



       Primesc, nu multe, dar regulat (e de vină vîrsta!), invitaţii la felurite şi cinstite adunări. Invitaţia aceasta, însă, are un rang special. Mai întîi, nu m-a luat chiar pe nepregătite. „Complotasem” ceva împreună cu cine trebuia pentru desfăşurarea la care acum sunt invitat. Surpriza, chiar dacă o aşteptam într-un anume fel, constă în felul în care e redactată invitaţia: aproape am recunoscut în stil şi în curentul semantic subteran al textului spiritul celui la a cărui comemorare sunt chemat. Cum invitaţia este deja semi-obştească, o voi reproduce în continuare:
 
 
                          „Dragi prieteni ai tatălui meu,
                           acesta, deşi este un mail de grup, nu este un mail trimis la întâmplare. Doar nerăbdarea, nu lipsa de respect, mă împiedică să vă trimit o scrisoare personală…
                           …în care să vă spun cât de mare bucurie mi-aţi face dacă aţi accepta invitaţia familiei Ţeposu de a veni la Şirnea, satul în care s-a născut tatăl meu. Pe data de 5  noiembrie, când se împlinesc, de altfel, 12 ani de când ne-a fentat şi a dispărut dintre noi, Primăria comunei Fundata va dezveli o plăcuţă comemorativă pe peretele căminului cultural, care va deveni de azi înainte “Centrul Cultural Radu G. Țeposu”. De acum încolo vom organiza  aici tot felul de activităţi literare.
                           Anul acesta dăm tonul.
                           Aşa că vă aşteptăm pe data de 5 noiembrie la Şirnea, jud Brașov, la poalele Pietrii Craiului. În jurul orei 16 ne ocupăm să vă dăm în primire camerele. Pe la 17.00 va avea loc dezvelirea plăcii, apoi va fi o masă rotundă cu scriitori (goală!) şi, ulterior, o altă masă (plină!) cu bunătăţuri de hrănit oamenii sosiţi de la drum şi apă vie pentru cei însetaţi. Seara veţi avea ocazia să-i vedeţi într-un concert rarissim pe moroşenii din ansamblul Iza ( adică ăștia http://www.youtube.com/watch?v=5Pv8N7VtxrU&feature=related ), nişte muzicanţi teribili care au apărut în spectacolul Electra, al lui Mihai Măniuţiu, care vor cânta frumos pe scenă, dar dacă le-om da horincă, or mai cânta şi printre noi şi or ţâpuri cât îi noaptea de lungă.
                           A doua zi e program de voie, cu mic dejun, plimbări prin sat pentru doritori şi o masă mare de prânz de luat rămas bun şi pornit la drum.
                           Sunt sigură că Ţepi s-ar bucura mult să vă vadă pe toţi laolaltă! Vă aştept din toată inima să-l pomenim împreună în spiritul prieteniei de altădată!”
 
         Ce aş putea să mai scriu acum, eu, despre cel  care îmi mărturisea în noiembrie 1993, în dedicaţia pe Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă,  că „trebuie să suport(e) o tandră umilinţă„.  Pentru a mă feri de o „tandră” trufie, voi cita, mai întîi, acest credo mărturisit de Geco, într-un interviu realizat de ANGELA BACIU (publicat în vol.”Mărturii la sfârşit de veac„, publicistică, Editura Arionda şi în  vol.”Mărturii dintre milenii” publicistică, Editura Limes ):
 
        Angela BACIU: Cum ar trebui să sune, în opinia Dumneavoastră, crezul unui critic literar al zilelor noastre? 

        Radu G.ŢEPOSU (rîde !) :
« Tatăl nostru care ne citeşti,
Învaţă-ne să-i judecăm drept pe cei
Care scriu
Şi nu ne duce în ispita laudelor deşarte,
Nici în cea a hulei nemeritate,
Ci ajută-ne să vedem în fiecare carte
Adevărul estetic, dîra de existenţă, freamătul fiinţei,
Iluminarea lăuntrică
Şi ne iartă erorile noastre de judecată
Şi fă-ne culţi, că suntem mulţi !… »
(Interviul integral poate fi citit aici: http://negrupealb.ning.com/group/youtube/forum/topics/interviu-cu-radu-g-teposu-in-memoriam?xg_source=activity )
 
           Şi, în continuare (spre deosebire de Geco, eu mai am acces la acest prezent continuu!), îl voi lăsa pe el să vorbească despre sine şi despre cîţiva prieteni care, vorba  de mai sus, „ne-au fentat” şi ei, luîndu-şi pe ascuns bilete spre o altă lume. Este un mare avantaj pentru mine şi un mare merit pentru ei: cei plecaţi nu-l mai pot contrazice pe critic, dar nici criticul nu are de ce să revizuiască ceva. Cred că se înţeleg bine acolo unde, nu mă îndoiesc, pun la cale alte „vieţi inventate”. Într-o epocă în care alţi critici, mai mult sau mai puţin „canonici”, visau la istorii „polemice”, „critice”, „estetice”  sau „exacte” ale literaturii române, Radu G. Ţeposu era pus pe treabă la o istorie etică a literaturii române. Iată nişte fragmente din acest proiect:
 
            Despre sine
            „Tu mai ai totuşi puterea să mai scrii şi să citeşti, căci, dacă tot simţi că viaţa ta e un text, care şi acela e un fragment din textul destinului, măcar să ai curiozitatea de a vedea ce ţi-e prescris. Deschizi o carte chiar despre soarele negru al melancoliei, ca şi cînd ai răsfoi cu înfrigurare un catalog al bolilor, şi începi să citeşti din Soleil noir. Depression et melancolie (1987) de Julia Kristeva (…)”
             „Melancolia autorului acestei cărţi e o ficţiune. Poate chiar o perfidie, căci el se lasă sedus de suavitatea limbajului pentru a stoarce lacrimi cititorului. Vrea să cucerească cu orice preţ, e dornic de glorie şi onoruri, de popularitate, e vanitos şi vrea să fie iubit de toată lumea. Scrie din cochetărie şi fiindcă n-are altceva mai bun de făcut, scrie aşa, fiindcă a deprins cîte ceva din retorica adulaţiei şi-i place să stea la masă, cu foile albe în faţă, înconjurat de cărţi şi de creioane ascuţite. Asta îi dă orgoliu şi demnitate. Îl face să se simtă important, scrisul e o artă, nu-i aşa?, iar chinurile creaţiei sunt sublime.”
               „Lene şi melancolie, vis perfid şi contemplaţie ironică, ficţiuni duminicale aţîţate de închipuiri maliţioase, vorbe, vorbe, vorbe.”
 
              … şi nişte „vorbe” despre cei cu care, probabil, continuă să citească din Soleil noir:
 
             Gabriel Stănescu: „Un bun simţ al observaţiei cotidiene, cu percepţii plastice ale secvenţelor abstruse, educat prin exerciţiul îndelung al lucidităţii treze… ” „…cotidianul e mai mult un pretext pentru reflecţia melancolică, lapidară, concisă, din care ia naştere un univers al himerei delicate.”
              Ion Zubaşcu: „…descoperă urmele epifanice ale unui om arhetipal, model ontic şi nostalgie pierdută totodată. Imaginaţia prinde în secvenţe expresive, puternice, explozive pînă la tensiunea delirantă conturul visceral al unei fiinţe abstracte, care nu e decît modelul închipuit al unui om holografic…”
              Ion Stratan:  „Elanul purificării, voluptatea autocontemplării în ipostaza de arheu, totul proiectat pe fondul unui vizionarism fantast, sunt notele cele mai personale ale lui Ion Stratan, poet bîntuit de himera esenţelor corupte de semnele derizoriului.”
              Augustin Pop: „…proiectează o metamorfoză magică a lumii, imaginînd o fizionomie abstrusă, spiritualizată, de extracţie solară. Ermetismul versurilor e îmblînzit prin infuzia discretă de senzualism, prin sugestii ale materialităţii incandescente. Senzaţia e de halucinaţie, de experienţă iniţiatică, esoterică, ridicată la dimensiuni cosmice.”
              Mariana Marin: „Tot ce aminteşte de biografia lăuntrică e îndepărtat prin extirpări cinice ale afectivităţii, exhibat cu violenţă în viziuni încrîncenate, ce se încheagă într-un spectacol al exorcismului demonic. Cruzimea imaginaţiei, hrănită de ironii tăioase, produce contemplaţii reci ale alterităţii, încremeniri extatice ale sufletului.”
               Aurel Dumitraşcu: „Elanul confesiunii e cenzurat mereu de mitologia cărţii, viaţa şi textul se află în veşnică înfruntare, încît versurile construiesc, simultan, o biografie şi o poetică. Efortul de cristalizare a trăirii în cuvînt se bizuie pe o dramă reală, care e aceea a căutării unei noi autenticităţi…”
                Mircea Nedelciu: „…scrie cu ochii dilataţi de starea de veghe şi cu inteligenţa inflamată de efortul înţelegerii amănunţite a ceea ce face. Literatura e text, mai precis o „practică semnificantă”, cum spun semiologii, proces nesfîrşit de producere a sensului, mecanism observabil îndeaproape la microscopul inteligenţei.”
               Gheorghe Crăciun: „…romanul nu este altceva decît o relatare despre ideea de carte, despre propriile ei intenţii, o încercare prelungită de a prinde autenticitatea actului scrierii în chiar protocolul textuării.”
„A recunoaşte nu înseamnă numaidecît a crea, chiar dacă suprimarea iluziilor face din textul romanului un mod de a privi cu alţi ochi literatura.”
                Constantin Stan: „Textul e cel care dă substanţă calitativă vieţii, tot astfel cum timpul omogen dă o imagine fluidă asupra eului. Realitatea povestită nu poate fi perceptibilă, cu adevărat, decît în măsura în care povestirea însăşi devine sct pur de trăire. Eşantioanele de viaţă se vor intersecta, prin urmare, prin chiar mişcarea pulsativă a naraţiunii, fuzionînd într-un punct fragil şi ambiguu ori, dimpotrivă, inversîndu-şi ponderea.”
                Ioan Lăcustă: „Destinul naraţiunii atîrnă de capriciul povestitorului, textul se construieşte pe măsură ce se naşte, însoţindu-se de autocomentariu precum melcul de cochilie, proza însăşi fiind un text în oglindă: imaginea vaporoasă şi abstractivă a realităţii e chiar proza, cu tot ce înseamnă mecanism al scriiturii.”
                Tudor Dumitru Savu: „Miraculosul, fabulosul halucinant, amestecul de paradis fastuos şi de infern terifiant trebuie citite însă şi în latura lor parabolică, fiind, aproape mereu, semne ale unei lumi răvăşite, întoarse pe dos, simptomele uni convulsii universale.”
                 Mircea Scarlat: „Istoria poeziei româneşti, aşa cum ne-a lăsat-o autorul, dispărînd în chip dureros, în plină tinereţe creatoare, e o carte temeinică şi folositoare din care vom învăţa nu atît cum să-i citim pe poeţi, cît cum a evoluat poezia noastră de-a lungul vremii. Spiritul teoretic al autorului se hrăneşte din claritatea judecăţilor precum o nimfă din propriu-i înveliş.”
                  Val Condurache: „…impresia de recital, de mărturisire continuă e foarte puternică în critica lui Val Condurache. Nota apăsat subiectivă, cu rapeluri ale memoriei şi racorduri la viaţa obişnuită, produce, prin acumulări bine dizate, o adevărată epică a comentariului, un scenariu chiar al relatării, sprijinit pe referinţe livreşti şi elemente de biografie.”
 
                  Un om de o arhitectură interioară severă, bine camuflată cu o exterioritate „ludică” şi echilibrată într-o mare disponibilitate sentimentală, Radu G. Ţeposu a avut carisma unui lider. Critic cu „opera” şi „soră de caritate” cu autorul, un leneş productiv dar neîndurător cu trîndăvia, ţăran şi aristocrat în acelaşi timp, degustător de largi contemplaţii dar degrabă mobilizat la acţiune, nerefuzînd excesele momentelor de „pace” dar neplîngîndu-se de privaţiunile „campaniilor”, semnalînd, nu atît „direcţii”, cît mai ales „orizonturi”, Radu nu numai că ne lipseşte acum, dar ne semnalează prin absenţa lui prezenţe abuzive, parazitare şi toxice. „Tragic, grotesc şi întunecat” – sunt convins că tocmai aceste atribute ale timpului care i-a fost dat pe acest pămînt, Radu nu le-a putut accepta.
                   Şi, ca să închid „cercul”, nu cred că întîlnirea ce se va întîmpla la Şirnea e o … întîmplare! 
                   ” …e un text, care şi acela e un fragment din textul destinului… „
Etichetat: , , , , , , , , , ,
Posted in: In Memoriam