Cabaret Voltaire (XXXI). Cu Dan Puric: Despre INVIDIE

Posted on noiembrie 4, 2011

1



 
   Într-o zi, vecinul nostru de bloc şi-a luat un aparat de aer condiţionat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiţionat şi nici bani ca să ne cumpărăm unul. Sufeream de caldură şi de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea şi am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine şi sensul vieţii şi, deşi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
    Ceva mai tîrziu, vecinul şi-a deschis un butic şi a început să umble îmbrăcat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis liniştiţi, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
   Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am dispreţuit citind din Phaidon al lui Platon.
   Mai tîrziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a păsat, căci şi noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel. 
   Şi-a luat şi un 4×4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zîmbim împăcaţi.

 A mai trecut o vreme şi vecinul şi-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tînără. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan.
   Vecinul şi-a îmbrăcat soaţa cu o garderobă întreagă şi cu blănuri, başca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul citind din Eclesiast
   În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodigarzi şi piscină. Am rezistat şi de data aceasta eroic, citind Richard III.
   A urmat o a doua vilă – la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth.  
   O a treia – la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi şi Declaraţia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simţit cu mult mai bine.
   L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpînit emoţia cu o porţie de Caragiale.
   L-au dat a două oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov şi Cazul Wagner al lui Nietzsche. 
   Aşa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul îşi lua case, maşini, iahturi, femei.  
   Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev.
   Lupta era strînsă, dar echilibrată. 
   În sfîrşit, într-o zi l-au arătat cu cătuşe la mîini, umflat de DNA.
   Am răsfoit atunci fericiţi Apocalipsa. Dar peste vreo două săptămîni, vecinul nostru era eliberat şi chiar şi-a anunţat candidatura pe listele unui partid majoritar.
   Scîrbiţi, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară ne-am uitat cu atenţie.
   Acelaşi rezultat: citiserăm toate cărţile. 
   Şi atunci ne-a cuprins invidia…
   Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tîmpiţii? 
   
   ( Dan Puric )
  
Posted in: Cabaret Voltaire