Gogea’s Blog Express of Books. Al doilea vagon

Posted on noiembrie 5, 2011

7



Scrum e ceea ce rămîne după o ardere. O luare în posesie de către foc. Poate fi un foc devastator, sau poate fi un foc purificator. Un „grefier” inspirat al celui de-al doilea e Ştefan Doru Dăncuş, care alcătuieşte din imponderabilele acestui cuvînt de origine albaneză, substanţa poetică a unui volum bilingv, româno-francez (cu „complicitatea” Herminei Cîmpean), fereastră prin care suntem invitaţi să privim cum „a luat foc şi restul lumii”. „Să ne revoltăm”, strigă poetul incendiator: „qu’on se revolte j’ai dit en jettant les cigarettes/qu’on devienne des constructeurs de roués/qu’on commence avec baia mare ou copsa mica/qu’on devienne des mistiques credibles/.

 Viorel Mureşan, marele vrăjitor al pendulelor şi, în această ipostază, un risipitor fără discernămînt de metafore, se dovedeşte acum şi un alchimist al contemplaţiei: cele mai “sărace” viziuni şi sentimente sunt prelucrate cu migală de orfevru şi aduse la valoarea platinei. În acest, chiar mai preţios element decît aurul, bate monede doar pentru a tezauriza în memorie efigia cîte unui prieten: “avînd nume de pîntece/şi încovoiat pe o vale/pare satul lui augustin pop în bătaia soarelui/o arzătoare sabie cu mînerul într-o ruină de biserică-iar vîrful înfipt în uşa unui spital/”. (Panticeu)

 

 Mainimicul pe care îl inventariză, surprins şi detaşat totodată, Ioan Moldovan, nu este decît expresia autoironică a preaplinului de care nu e chip să scăpăm. “Facem ce facem şi pierim”, spune poetul, amintindu-mi de o replică a unui personaj dintr-un roman de Mircea Ciobanu: “aşa-i omul ca tîmplarul, face ce face şi pe urmă moare” – trimitere fină, tradusă în umilă vorbire păgînă, la Cuvîntul Evangheliei. Cum, de altfel, şi acest atît de bine (în)tors fir: “Firul subţire şi negru mulţumitor/venind din viitor/peste glezne bezne lesne trecînd/”. În felul acesta auster, poetul oficiază cu falsă modestie o liturghie a lucrurilor minore. Dar grave.

 

 Liniştea lui Mircea Petean nu e tăcere, nu e golul ce rămîne după ce vorbirea a incetat. E “zarva lumii”, ne asigură poetul de la Jucul Nobil, vibrînd delicat şi discret, de această dată, doar pe trei strune, limită impusă de exigenţele haiku-ului, pe care le amplifică în cutia de rezonanţă a trei limbi: română, franceză şi engleză (autorul a găsit “lutieri” iscusiţi în Yvone et Mircea Goga, Letiţia Ilea şi Cristina Tătaru). Iată un exemplu: “repaos total-/rod pietre doar/cicadele în frunziş/”; “total repose-/only the cicadas/still chew stones in the foliage/”; “repos total-/seules rongent des pierres/les cigales dans le feuillage/”. Exerciţii ale spiritului, nu gesticulaţii sonore!

 

 Inspiraţii minore pun în mişcare strategii poetice recuperatoare de Mitologii amînate, de Lucruri simple, culori ale unui cinism tandru, developat poetic în Fotografii primite în dar de la un vameş Din anii cu secetă,  umplu pînă la limită Viaţa fără urmări a lui Adrian Suciu. În această fastuoasă suspendare a reponsabilităţii, a unei ordini a lucrurilor bine definite, poetului îi rămîne cunoaşterea “lucrurilor vagi”, precum şi ducerea la îndeplinire a unui proiect imposibil: “voi scrie din memorie biografia morţii”! Un pseudo-Villon, în măsura în care publică „poeme subscrise”, spre deosebire primul, care era autor de „poeme proscrise”, Adrian Suciu este un colecţionar de non-prezenţe.

 Un răvrătit decent, un rebel avînd în sac rezerve de respect este Ştefan Manasia. Arhaicul şi postmodernul se întîlnesc deja din titlul recentului său volum: motocicleta de lemn .  Roata de lemn şi motorul Harley-Davidson! Cum să citim, altfel, acest superb poem, din care citez un fragment: „am plecat, mama,/să duc rudelor/sacii cu mei/la Kinshasa: roagă-te/pentru cît mai puţine/baraje rutiere şi adolescenţi/cu machete.am pornit,/mama, ca o gorilă de munte/sub ploile reci,/am plecat, mama, ţinîndu-mă/de coarnele de lemn/ şi rugîndu-mă:/vruum-vruum-vrruuuuum/…”. Un anarhist disciplinat! De poezie…

 Universul din cuşcă va fi totdeauna mai larg decît cuşca din univers! În conformitate cu cel mai nou model matematic al Universului nostru: infinit dar limitat! Căci, ne lămureşte Pavel Şuşară, “Titlul pare a trimite la o metaforă cu pîntecul deschis, cu sensul la vedere, aceea a lumii închise, în care omului nu-i rămîne decît să se complacă în ipostaza de prizonier. Numai că textul propriu-zis, savant stratificat, neagă o astfel de facilă interpretare. Universul este unul livresc, oniric, ficţional, iar cuşca este textul care îl cuprinde.” Iar textul lui Pavel Şuşară despre el însuşi va fi totdeauna mai inspirat decît al meu… Adică, un poem infinit „închis” într-o carte (frumos!) finită!

Dublul semantism al titlului acestei excepţionale antologii de bilanţ (sperăm, intermediar) – Areal – semnată de Mariana Codruţ ne proiectează într-un spaţiu poetic situat între teritoriul real, agresiv al cotidianului şi unul al ficţiunii defensive,  imaginare. „Agorafobă” (după aprecierea unui valoros, tînăr critic), doar în sensul în care un melc este, poeta aşteaptă, cu stoicism (vibraţia morală a versurilor acompaniază în surdină poemele sale) vizita poemului: „lovindu-mi obrajii,/poemul îşi încălzeşte palmele.//venirea sa /mă găseşte/cătun izolat de zăpezi.//pînă tîrziu dansează,/ de neatins/– flacără albastră a febrei.//”. Tăcerile din această atît de puternică poezie nu sunt decît stări de tranziţie de la un poem la altul. Dar, totdeauna în interiorul unei stări de poeticitate irepresibilă.

 

Posted in: Ex libris