Mihai Şora 95. O clipă solară într-un timp întunecat

Posted on Noiembrie 7, 2011

13



     În rîndurile ce urmează încerc să depun mărturie, în acest moment aniversar, despre cum l-am „citit” eu pe Domnul Mihai Şora prin grila unei „lecturi” aplicate de Domnia Sa lui Mircea Eliade. Sau despre o „trecere”, şi anume una care ar accepta adjectivul blagian fără nici o sfială.

De la solilocviu la dialog. Douăzeci şi cinci de ani mi-au fost necesari să  „văd” această „relaţie”, acest „pasaj” – cînd subteran, în operă, cînd suspendat, în actul de viaţă – de la raţionalismul magic al lui Mircea Eliade la umanismul secular al lui Mihai Şora. Sau, de la iniţiat la iniţiator. Sau, mai simplu, de la cel care primeşte la cel care dă.

Nu cărţile Domnului Şora – pe care le-am citit şi le recitesc, la intervale de timp inegale, în dispoziţii ale spiritului mereu schimbate – m-au ajutat să înţeleg. Nu despre acestea va fi vorba în rîndurile ce urmează, deşi fără lectura lor ele n-ar fi fost posibile. Ci, despre  întîlnirile cu Domnia Sa, mai exact două anume, dăruite de cartea vieţii, la o distanţă de douăzeci şi cinci de ani una de cealaltă. Fără aceste întîlniri, aş fi scis, poate, despre cărţi dar, atunci, rîndurile acelea n-ar fi fost, probabil, cele mai potrivite.

Prima întîlnire (din cele două „admirabile” pe care le evoc), s-a petrecut în toamna anului 1986, la Bistriţa, cu prilejul unei ediţii a „subversivelor” Saloane Rebreanu, organizate de gruparea de tineri literaţi, artişti plastici şi muzicieni care gravitau, ca într-un sistem planetar paralel, în jurul persoanei, ideilor şi energiei lui Oliv Mircea. Cei trei F (frigul, foamea şi frica) păreau să cîştige iremediabil răboiul cu celelalte litere ale alfabetului condiţiei umane în România. Dar era şi anul în care murea Mircea Eliade, şi printr-un „puci tematic”, una dintre sesiunile de comunicări despre opera rebreniană s-a transformat într-o sesiune de evocări a autorului Nopţilor de sînziene! Au luat parte la acest act insurgent Mihai Şora, Andrei Cornea, Virgil Ciomoş, subsemnatul, la îndemnul, se înţelege, al lui Oliv Mircea. Mi-a rămas definitiv în memorie felul în care, plecînd de la două fotografii – una din tinereţe, în anii iniţierilor fundamentale, din India, şi a doua, la senectute, nu cu mult înainte de sfîrşitul consumat ritualic, în biblioteca sa de la Chicago – Mai Ştiutorul Mihai Şora ne-a developat fenomenul mirabil al rechemării, la capătul vieţii, a energiei formidabile din tinereţe, Mircea Eliade închizînd astfel un cerc energetic spiritual de o mare şi magică tensiune iluminatoare. Prezenţa acestei energii subtile a fost pusă în evidenţă de privitorul Mihai Şora prin observaţia, atît de banală, că Mircea Eliade nu a purtat barbă decît de două ori în viaţă: în Himalaya şi la Chicago! Acceptarea bărbii în actul ultim al vieţii semnifica, în lectura Domnului Şora, o invocare a primelor energii vitale, dar şi spirituale, la care istoricul religiilor se întorcea acum, liniştit şi încrezător: nu mărturisise el, cu o maximă generozitate, scopul final al acţiunii sale, în tulburătorul film realizat de Paul Barbăneagră: „ Acest aport, sau acest ajutor, încurajează la tînăra generaţie (ca o reacţie împotriva nihilismului, sînt sigur de asta) nu un optimism naiv de tip burghez sau romantic, ci credinţa într-o lume care abia începe să fie cunoscută în valorile sale ultime.”

Dar, vorbind despre această întoarcere, prin sinea sa cea mai virilă, totuşi atît de fragilă şi efemeră, în Sinele Universal, ascuns, sensibil dar indestructibil, Domnul Mihai Şora, în fapt – în faptul gîndului rostit, împărtăşit Mai Tinerilor Prieteni – pe sine se expunea!  Chiar înainte de a fi venit momentul care i-a prilejuit lui Mircea Eliade o asemenea procedură. Am înţeles această expunere abia acum, după douăzeci şi cinci de ani, (am găsit, adică, „cheile” pentru „interiorul” acestui act), rememorînd o altă toamnă, tensionată şi ea de mari speranţe şi deziluzii, cu energii nebănuite şi speranţe nemairostite ce se scurgeau în rigola istoriei, cînd la Braşov, din iniţiativa Asociaţiei 15 noiembrie 1987 şi a Sindicatului independent Mişcarea 15 Noiembrie, se întîmpla, în martelatul an 1990, Prima întrunire a Rezistenţei române anticomuniste!

Şi iată-l pe filosoful Mihai Şora, înţeleptul care şi-a cîştigat un loc binemeritat în cultura română, rechemînd şi el energiile din tinereţe – din tinereţea sa în Rezistenţa franceză – şi neezitînd să se alăture energiilor pozitive ale Cetăţii! Din interiorul translucid de cristal îndelung şlefuit al operei sale (Despre dialogul interior, Sarea pămîntului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa şi timpul sau Firul ierbii), Mihai Şora iese curajos în vacarmul asurzitor din Cetate pentru a instaura Dialogul întru speranţă şi bucurie! Rămîn pentru mine de neuitat clipele acelea în care, după ce s-a adresat unei adunări populare de peste 30.000 de oameni în Piaţa Sfatului (ce loc, cu nume parcă predestinat unei asemenea aventuri a spiritului!), a fost purtat în triumf, aproape pe braţe, de-a lungul întregii Străzi a Mureşenilor, pînă la hotel! Şi nu le vorbise oamenilor decît  despre… Adevăr! Adică, despre una dintre valorile cardinale ale acestei lumi care trebuie reconstruită. Aşa cum scrie undeva, în Sarea pămîntului, „…deschidem ochii (din prima oară cînd îi deschidem; şi poate că tocmai asta înseamnă: a-i deschide) asupra unei lumi de cuvinte. Între aceste cuvinte, separate unele de altele, unele mai mult, altele mai puţin, unele complet, altele deloc, aşa cum se întîmplă cu miile şi cu zecile de mii de cuvinte de tot soiul din care e alcătuit limbajul nostru cel de toate zilele; între toate aceste cuvinte şi fiinţa nerostită (prezentă – în datul Întîlnirii – la lumina, la nimicul care, nu ştiu cum să spun, o absoarbe, sau mai degrabă care se mulează pe ea ca s-o pună în evidenţă), potrivirea e destul de laxă: parcă unele cuvinte i s-ar potrivi totuşi; unele mai mult, altele mai puţin, altele chiar complet.” „Fiinţa rostită” a Domnului Mihai Şora se face prezentă „în datul Întîlnirii” asumate în Agora, sub semnul acestui cuvînt: Adevărul. Căruia i se redă demnitatea umilită de o întreagă epocă a domniei minciunii dar şi forţa regeneratoare de noi energii morale. Înţeleptul nu spune altceva Cetăţenilor decît că dintre toate cuvintele, Adevărul este singurul care nu poate exista decît în Dialog. Prin urmare, are o consubstanţială dimensiune democratică, spre deosebire de Minciună, care autistă fiind, tinde totdeauna să devină despotică. Chiar dacă Minciuna se bucură uneori de durata unor epoci întregi, îngheţate şi întunecate, momentul Adevărului triumfă, în cele din urmă, aproape orbitor.

În confruntare cu Timpul, adesea neprietenos, cînd nu chiar opresiv duşmănos pentru cugetarea românească, Domnul Mihai Şora întrupează o clipă solară  (cum ar fi spus Virgil Ierunca), îndrăznesc să spun unică, pe cerul înstelat al filosofiei româneşti. Cînd, în cultura română, o asemenea clipă a mai durat – individual – nouă zeci şi cinci de ani?

Iată de ce am fost privilegiat nu în a mă adăuga celorlalţi – mai ştiutori decît mine – în această laudatio colectivă, ci în a mă lăsa absorbit total de măreţia acestui ceas fast al spiritului românesc.

Nimic în plus de adăugat la ceea ce chiar Înţeleptul Mihai Şora a ales pentru a-l însoţi în acest punct al vieţii: „Lumină, bucurie, expansiune, regăsire, pace – dar o pace activă, iradiantă, într-un cuvînt: viaţă.”

Mihai Şora (filosof, GDS), între participanţii la prima Întrunire a Rezistenţei Române (7-9 septembrie 1990, Braşov): Doru Mihiţ (“Societatea Timişoara“), Dumitru Iuga (liderul Sindicatului liber din Televiziunea română), Mircea Brenciu (revista ASTRA), Vasile Gogea (Mişcarea 15 Noiembrie, revista ASTRA), Stelian Tănase (revista 22), Marian Muntenu (Liga studenţilor Bucureşti), Mirela Roznoveanu (reporter special România liberă), Smaranda Enache (Liga Pro Europa – Tîrgu Mureş), Ana Şincai (Grupul pentru dialog social – GDS), Mircea Sevaciuc (Liderul Mişcării 15 Noiembrie), Constantin-Ticu Dumitrescu (AFDPR), Mihai Gheorghiu (Liga studenţilor), Adrian Moruzi (Pro Democraţia), Vasile Anghel (preşedinte Asociaţia 15 Noiembrie 1987), Gavrilă Filichi, Dănuţ Iacob, Voinea Stan (Asociaţia 15 Noiembrie 1987).

Anunțuri
Posted in: Anamnesis