Memoria „zen” a domnului Cărtărescu

Posted on noiembrie 18, 2011

25



       Certitudinile par să-l părăsească şi pe Mircea Cărtărescu. În editorialul semnat de acesta în Evenimentul zilei de azi, ajunge să(-şi) pună şi el unele întrebări pe care societatea românească le tot repetă cu disperare de cîţiva ani:
 
      „…sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, vă puneţi de câteva luni bune, dacă nu de un an încoace, întrebarea: oare a folosit la ceva politica de tăieri bugetare şi economii la sânge prin care se caracterizează guvernarea Boc? Oare nu cumva, în loc de, sau măcar alături de această mare suferinţă provocată omului de rând, ar fi fost mai necesară pentru evitarea crizei o politică de rentabilizare economică, de eficientizare a muncii, de reducere a birocraţiei, de normalizare a regiilor, de ţinere în frâu a corupţiei, de reglare a vieţii politice, de simplificare a fiscalităţii? Până la urmă, a fost atât de necesară reducerea, practic, la jumătate a veniturilor bugetarilor, şi nu numai ale lor, în condiţiile în care împrumuturile externe ale României au crescut, oricum, exorbitant, la un ordin de mărime mult superior, ajungând, după estimări recente, la aproape o sută de miliarde de euro? Oare contau cu adevărat, faţă de această cifră inimaginabilă, leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni plătiţi cu o sută cincizeci sau două sute de euro pe lună? Întotdeauna m-am întrebat de ce întotdeauna încercăm să ieşim din nenorocirile provocate de soartă, de istorie, de politicieni, de bănci sau de orice altceva tot pe spinarea celor mai săraci, a celor mai fără şanse, retezându-le şi rudimentul de viitor pe care-l mai au. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi de criză, sunt singurii, de fapt, nevinovaţi, de ce trebuie ei să plătească pentru inepţia clasei noastre politice? Am fost de la-nceput împotriva acestei politici de austeritate, citeşte de pauperizare a populaţiei. Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html )       
 
       Ar putea fi un semn că poetul nostru se mai şi trezeşte din „vis”. Aş fi fost, de această dată, gata să subscriu la (auto)interogaţiile sale. Dacă n-ar fi dat dovadă de o gravă amnezie, cel puţin în ultima propoziţie din citatul de mai sus: „Am crezut mereu că s-a exagerat, că s-a întins coarda prea tare.” Pentru că, iată ce scria, în 28 mai 2010, în acelaşi loc: “Asta e tot ce se poate face acum: să cumpărăm speranţă la un preţ colosal.”  Să i se fi terminat banii de… speranţă celui mai bine vîndut, cumpărat şi plătit scriitor român contemporan? Sau ne vinde, din nou, iluzii?
Posted in: Spune acum!