Îl rog pe prietenul meu Liviu Antonesei să mă ierte pentru invocarea uneia dintre cărţile sale în titlul acestor cîteva rînduri ale mele. Dar, O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica (Polirom, 1997) se dovedeşte de o actualitate nebănuită. Cel care mi-a reactivat ideile acestui eseu al unui intelectual care a făcut politică şi sub dictatură, şi în democraţie, şi la putere, şi în opoziţie – cum se autodefineşte uneori, mai mult autoironic decît orgolios – Liviu Antonesei, este un alt intelectual, de această dată perceput de opinia publică drept filosof oficial al unui regim care reuşeşte, spre disperarea şi revolta a tot mai mari mase de oameni de toate profesiile, vîrstele şi categoriile sociale, să acumuleze tot mai multe din atributele unei tiranii. L-am numit pe Gabriel Liiceanu.
În plină fierbere socială, într-un moment în care Cetatea stă să-şi dărîme zidurile din interior, finul comentator al lui Heidegger, se vede „chemat” să iasă în faţa poporului şi să-şi mustre tiranul, pe care chiar dacă nu-l adulează îl serveşte, nu pentru iraţionalitatea actelor sale ci pentru o presupusă lipsă de… dibăcie politică. Mai exact, îi reproşează că şi-a cheltuit „gloanţele” într-o luptă minoră (cazul Raed Arafat), în loc să le păstreze pentru situaţii cu adevărat grave! (Adică, în războiul cu întreg poporul!) Fie şi metaforic, să vorbeşti despre „gloanţe” într-o ţară care încă sîngerează după alte masacre, încă vii în memoria colectivă, nu este o gafă, este o prostie!
Dar, situaţia cu adevărat gravă, atît de gravă încît nu mai poate fi îndurată, altfel spus nu va mai fi suportată cu orice risc, este în plină desfăşurare. Gabriel Liiceanu ar fi trebuit să ştie (chiar din biografia maestrului său de conştiinţă!) că atunci cînd filosoful vorbeşte în Cetate despre gloanţe, tiranul nu se va sfii să le şi folosească! Şi dacă acest lucru se va întîmpla, atunci prostia lui Gabriel Liiceanu va fi una calificat criminală!
Mă întreb, aproape rănit deja de unul dintre „gloanţele” sale, unde a dispărut acel Gabriel Liiceanu pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca îl comparau la începutul anului 199o cu Vaclav Havel ? Iată-l acum, în situaţia jalnică (şi posibil vinovată) de a valida o altă mare prostie enunţată de tiranoidul Traian Băsescu: „sunt prea mulţi filosofi în România”!
(Pînă şi Mircea Cărtărescu pare să se trezească din „visul” lui!…)
Vezi aici intervenţia în telejurnalul TVR 1, din 16 ianuarie, a lui Gabriel Liiceanu: http://www.tvr.ro/articol.php?id=118533 .
Gogea's Blog 
dan salapa
ianuarie 21, 2012
Ordinul de mărime cu care dl. Liiceanu vorbeşte despre „cazul Raed Arafat” – minor, carevasăzică – mă duce cu gândul spre extensia cuvenită la popor, care, prin analogie, putem spune că s-a ataşat de un ideal minor, aceea privind rezolvarea unei faţete a sănătăţii publice din România… Dacă aşa stau lucruriile, atunci dl. Liiceanu ar merita „internat” degrabă într-o clinică de dezintoxicare politică!
Sănătatea unui popor nu este niciodată un subiect… minor, indiferent dacă el este abordat de un simplu cetăţean sau de un ditamai deputat ori preşedinte, dacă el este o chestiune tratată în cheie opinială ori într-una filosofică. Heidegger nu mai poate intervenii nici în opera sa nici în conştiinţa, cu atât mai puţin spre deloc absolut, discipolilor săi,deci, chestiunea este tranşată fără echivoc. Nu mai rămâne decât să spunem noi că dl. Liiceanu şi-a dat cu stângul în dreptul – chiar şi în interpretare politică a celor două părţi de orizont! – cât despre Platon, utopia sa republicană rămâne încă o capcană în care cad şi cei care îi calcă apăsat pe urme!
Liviu Antonesei
ianuarie 21, 2012
@) Vasile Gogea
Daca iti inteleg indignarea reactiei, nu iti inteleg dezamagirea! Doar nu ai crezut vreodata ca dl Liiceanu este mai mult decit un discipol mediocru si un profitocrat fara scrupule? Cind a avut nevoie de Monica & Virgil, a fost fidel lor, cind „renta” Regele, a fost monarhist, cind a devenit profitabil un Marinel, a devenit navigator in ape tulburi… Iaca eu daca nu mi-am facut iluzii cu omul inca de cind primea editura Politica de la primul regim Iliescu, n-am acum vreun motiv de dezamagire… Am descoperit ceva, scepticismul privitor la oameni nu-ti va provoca niciodata dezamgiri. Acum, recunosc, o invatatura de om patit…
Fulcanelli
ianuarie 21, 2012
Parca ar fi singurul ? In Observator Cultural (BIFURCAȚII. Nu pricep nimic) gasim un articol al domnului Ornea, fin intelectual dealtfel, foarte derutat de ceea ce se intampla in Bucuresti.
http://www.observatorcultural.ro/Sumar*-summary.html
Se pare ca domnul Ornea este chiar deranjat de cei din Piata Universitatii in drumul sau catre Teatru, sau berariile (cafenelele) din zona centrala. Tara arde, spune Domnia Sa, dar numai intr-o masura neglijabila. Parca si-ar dori si el ca si Luminatul, vreo 5 milioane de protestatari in Piata, ca sa putem vorbi de legitimitatea protestului.
Oare ce se intampla cu astfel de intelectuali (si dl Patapievici intra in aceasta categorie) care in momentul cand intra in interactiune cu puterea, incep sa fie brusc deranjati de agitatia vulgului ?
Ioan Costea
ianuarie 21, 2012
Am căutat pe internet, că la televizor nu mă mai uit de multișor, intervenția domnului Liiceanu la TVR și împărtășesc opinia că s-a prostit. Cred că nu trebuia să apară la televiziune, că a pierdut o bună ocazie de a tăcea (la cum este receptat). Vorbește amestecat (rezultând un fel de cal-măgar, o slugărnicie… critică) și vorbește neatent (ba de gloanțe, ba disprețuitor la adresa concetățenilor care protestează în Piața Universității). Una peste alta, mi-a lăsat impresia de apărător al establishment-ului. Iar argumentul suprem, prostia cea mai gogonată (demnă de un propagandist rudimentar, nu de un profesor de filosofie) este „ce-ar fi fost dacă…?” Dacă nu ieșea Băsescu la ultimele alegeri, ieșea „cum îl cheamă?… Geoană” și am fi avut guvern condus de „Sorin Ovidiu Vântu and so on”! Ei, după așa ceva, nu mai pot zice decât vorba ardelenească „unde-i minte multă-i și prostie!” Multă sănătate, dragă Vasile!
ovidiupecican
ianuarie 21, 2012
Dragă Vasile,
Încă de acum un an erai prezent – și îți mulțumesc pentru asta – în monologul pe care îl lansasem pe blogul meu la adresa liicenismului redundant, foarte heideggerian, nefrânat nici măcar de evidența adeziunii naziste a filosofului german în anii de glorie a celui de-al treilea Reich, pe care, din nefericire, îl urmau și îl urmează, în continuare, clonele mai tinere ale editorului, eseistului și traducătorului de la București.
Văd că ai preluat ștafeta, și bine faci. Au rămas enorm de multe lucruri de spus despre asta. Fie și după 20 de ani de ezitări, lucrurile merită să fie puse la locul lor.
La rândul lui, cu mare putere sintetică, în comentariul de mai sus, și Liviu le prezintă fără concesii, cinstit. Felicitări!
N-ar fi rău, însă, ca după postare, la capătul ei, să dai și link-ul către prețioasa emisiune televizată, pe care am prins-o la momnentul difuzării ei, dar pe care nu o găsește cu ușurință toată lumea. Astfel, nu vei fi acuzat de susținătorii liicenieni că falsifici, că nu s-ar fi spus chiar așa etc.
Virgiliu Culiceanu
ianuarie 21, 2012
Aveti mare dreptate in demersul fata de Liiceanu. Totusi, asocierea numelui domnului Antonesei, cu tot cu motivele pe care le invocati, mi se pare cel putin fortata. Eu, fiind mai putin fin decat domnul Antonesei, o spun mai direct: era mai cinstit daca nu ii foloseati numele.
In rest, subscriu la parerea dumneavoastra, pe care ar trebui sa o extindeti si la alti intelectuali „de casa”.
Iancu Motu
ianuarie 21, 2012
Din nefericire am asistat, total stupefiat, la mizeria de interviu de la TVR. Imi facusem iluzii. Credeam ca dl. Liiceanu va spune ceva cât de cât uman, normal. Nu numai ca n-a facut-o dar s-a dovedit ca lichelismul are o mare putere de servitute. Nu pot sa-i transmit d.lui Liiceanu decat ceea ce i-a spus Dinescu celebrei luptătoare pe baricadele de la Cotroceni – A. Pora!
Dorin Tudoran
ianuarie 21, 2012
@Liviu Antonesei
Termenul de „PROFITOCRAT” are sansa sa fac istorie!!!
Daca_nu_nu
ianuarie 21, 2012
Subscriu!
Liviu Antonesei
ianuarie 21, 2012
@) Dorin Tudoran
Serios? Si mie mi se pare potrivit, dar daca si face cariera cu atit mai bine!
Liviu Antonesei
ianuarie 21, 2012
@) Virgiliu Culiceanu
Nu e vreo problema, nu cred ca m-a minjit Vasile, daca m-a bagat, pentru contrast, cum am vazut eu, in articol!
Liviu Antonesei
ianuarie 21, 2012
@) Iancu Motu
Vedeti ce bine e sa nu-si faca omul iluzii fata de profitocratii & intelocratii aborigeni?!
Iancu Motu
ianuarie 21, 2012
Da! Marturisesc, la varsta mea naivitatea inseamna prostie! Dar m-am vindecat! Promit!
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Liviu Antonesei
Draga Liviu, dezamagirea era retorica. Desi, acum nu de retorica e nevoie, stiu. Nu asta ne spun cei care protesteaza in toata tara din moment ce nu accepta oratori in mijlocul lor?
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@dan salapa
Cred ca d-l Liiceanu ar trebui „externat”, nu „internat”!
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Fulcanelli
D-l Ornea ar fi de acord sa nu luam atitudine impotriva antisemitismului atunci cind el se manifesta intr-o „masura neglijabila”?
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Ioan Costea
Da, toata interventia este ignobila si plina de sofisme. M-am limitat doar la „tema gloantelor” pentru ca eu auzit suieratul lor pe la timple!
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@ovidiupecican
Am procedat conform propunerii. Inregistrarea acestei intervetii merita inclusa intr-o antologie a rusinii, ca material didactic pentru „tradarea intelectualilor”.
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Virgiliu Culiceanu
Cu putin mai multa atentie, intelegeti ca nu asociez numele lui Liviu Antonesei cu acela al lui Gabriel Liiceanu. Chiar il opun!
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Iancu Motu
Interventia lui Gabriel Liiceanu in Telejurnal este comparabila doar cu interventia lui Razvan Teodorescu, in iunie 1990.
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Dorin Tudoran & @Liviu Antonesei
Da, profitocrat e un termen foarte bun, „inrudit” cu „kakistocrat”!
vasilegogea
ianuarie 21, 2012
@Iancu Motu
Te rog sa nu te „vindeci”! In scurt timp ma „imbolnavesc” din nou si eu!
nicolaeiuga
ianuarie 21, 2012
Chestia este curat caragialescă, a se vedea „devenirea” personajului Coriolan.
In cazul dlui Liiceanu, dânsul a scris pe la începutul anilor ’90 ceva despre lichele, pentru ca acuma să devină el însuşi ceea ce este, o lichea obişnuită în raport cu un tip mediocru, puţin educat şi grosolan, bolnav de putere şi (poate) nu numai.
Dan Danila
ianuarie 22, 2012
Domnul Liiceanu, în afară de păcatul infatuării, pe care nici nu mai încearcă să-l ascundă, este lipsit de simțul măsurii și de umor, este un om acru și însingurat care face mereu ceea ce le reproșează altora, trage cu tunul după vrăbii sau dă cu bâta în baltă… aminți-va de intervenția lui penibilă din sală, la Ateneu, când Pleșu vorbea pe scenă cu Michnik… omul are probleme de comunicare, de exprimare, mereu vine cu îndreptări și explicații de genul „ceea ce am vrut să spun” etc. Este un om care nu-și găsește cuvintele sau le caută chiar în timp ce vorbește, grav defect pentru cineva care vrea să fie moralistul, filosoful nației…
Radu Serban
ianuarie 22, 2012
@Nicolae Iuga
Ce vrei sa spui cu expresia: „bolnav de putere si (poate) nu numai”?
Nicolae Iuga
ianuarie 22, 2012
@Radu Serban
După părerea mea, este posibil ca domnul în discuţie să fi contactat ceva boală lumească, în vremurile agitatei tinereţi marinăreşti, prin diferite porturi ale lumii. Rămasă netratată sau tratată necorespunzător, o atare boală în fază terţiară ar explica multe din starea şi comportamentul de astăzi al tipului: modificarea statusului mental, iritabilitate excesivă combinată cu momente de euforie nemotivată, căderea părului, mioză (scăderea diametrului pupilei), excitare nervoasă necontrolabilă, lacune mnezice, incoerenţă, inconsecvenţă ş.a.
Virgiliu Culiceanu
ianuarie 22, 2012
M-am exprimat gresit (nu am folosit cum trebuie cuvantul „asociere”), si imi cer scuze. Dar, corect ar fi fost, in opinia mea, sa mentionati de la inceput ca domnul Antonesei este un intelectual vertical, in contrast cu intelectualul „liicean”. Si, in general, inceputul articolului nu este suficient de clar, asa cum este, din fericire, restul.
vasilegogea
ianuarie 22, 2012
@Virgiliu Culiceanu
Este posibil sa fi scapat, din graba cu care am simtit nevoia sa exprim ceea ce – inteleg de la d-voastra ca e clar – o nedorita ambiguitate. Oricum ar fi, ea este, cred, spulberata azi prin gazduirea textului d-lui Antonesei, intr-un moment in care blogul d.sale e blocat „necunoscut”!
Multumesc pentru atentie si observatii!
Ion Ionescu
ianuarie 22, 2012
Daca asta e nivelul la un filosof , atunci de ce ne mai miram de un amarit de sef de cabinet al unui prefect, care arata protestatarilor drumul spre „libertate”: „Arbeit macht frei”!
vasilegogea
ianuarie 22, 2012
@Ion Ionescu
Ati surprins ceva extrem de important, d-le Ionescu: iata cum, lichelismul, indiferent de distanta fata de Heidegger, dar in apropierea puterii, produce aceleasi tipuri umane.
sergiu vâlcu
ianuarie 2, 2013
O discuţie serioasă despre ‘’intelectualii ‘’ lui Băsescu încă nu a avut loc, cu excepţia constatării unor derapaje ale acestora, ce au lăsat în urmă dâre mucilaginoase. Să vedem însă mai întâi de la cine se revendică ei, din perspectiva mentoratului. De la Noica? S-ar răsuci în mormânt. Poate… de la Heidegger? Filosoful condiţiei umane din Sein und Zeit Dar iată ce spune Hannah Arendt, sfera umană nu e de doar de ordinal Dasein, -ului, al fiinţării în lume, ea este întotdeauna Mitsein, fiinţa- împreună.
Da, dar nu împreună cu evreii, ţiganii, ar replica orice nazist cumsecade… Sau nu împreună cu mahalaua ineptă?
Dasein-ul , fiinţa (fireşte, ariană…) a picat mănuşă pentru nazism. (În 1943, cand penuria de hartie era la apogee, editura Klostermann primeşte de la minister o livrare special pentru…. a tipări lucrările lui Heidegger. Iar discursul rectoratului- după ce Heidegger ajunge rector în al treilea Reich- devine un clasic al nazismului. Nazism de care H. nu s-a dezis niciodată.) Să fie acesta ascendentul intelectualilor lui Băsescu?
Când Karl Jaspers îl întreabă… cum poate un om cultivat ca el să aibă cea mai mică admiraţie pentru personajul vulgar şi grosolan care este Hitler, Heidegger răspunde candid: ‘’Are mâini frumoase!’’ . Credeţi că Intelectualii lui Băsescu nu au remarcat că un individ vulgar şi grosolan poate avea mâini frumoase? Fiţi siguri, au ochiul ager!
Să fim noi întunecaţi de mânie proletară împotriva intelectualilor de spiţă mai nouă sau mai veche? Să vedem… Gerog Lucaks îl considera pe Heidegger un ‘’ S.A. al gândirii ‘’, în timp ce Theodor Adorno aprecia că gândirea acestuia este fascistă de la un capăt la altul. La noi ( ca la nimeni) fostul şef al ICR permitea zvastica pe un ponei într-o galerie de artă americană, apreciind inocent valoarea artistică a gestului. Măcar dacă o punea pe un măgar… dar asta ar fi însemnat deprecierea simblolică a crucii încarligate, ori nu asta era intenţia…
Isoria se repetă întotdeauna, într-o formă ce o parodiază pe cea iniţială. La o parodie de dictator meritam mai mult decat o parodie a intelectualilor săi?
ozndebrasov
martie 18, 2014
stimate amfitrion,stimat juriu,
vă rog frumos și umil să faceți loc și unei voci din sala plină și să-l ascultați un pic și pe bunicul meu,un bistrițan fără carte,dar absolvent a unei școli life cu ore de agricultură bio,război bio,comunism bio,respectiv cote către învingătorii frați ruși și guverne proletcultiste,ctitori ai agriculturii cooperatiste,el și un menestrel de seară la crîșma din sat,pe refrenul ”banii se fac la pădure din firez și din săcure” și care cobora la înățimea mea să mă liniștească prin aburii bețiilor ideologiei omului nou,și care ar fi rezumat la pauza actului unu cum că ”mă fecior apăi de cînd îi lumea omul folosește atîta minte cîtă are și nu te mira cînd unul care-l vezi călare că își ia el desagii în spinare ca să ușureze povara mîrțoagei, se umflă țanțoș și se îndreaptă și plimbă prin tîrg”.
Acum zic și eu ca el ”haideți oameni buni să facem banii în pădure din firez și din săcure și să începem,ca toată lumea cu scaun la cap, cu uscăturile care putrezesc în pădure primele!
să scoatem topoarele în pădurea asta neaoșă.
stau de acum pe jos cu scaunul lui bunicu la cap și să ascult să mai vorbească și altul,vă rog . (rezumativ,dacă se poate și se folosește,văd!)
PS între timp am ajuns și eu bunic,cu nepoți peste mări și țări,că de pădure nu e pentru toată lumea pe aici
Claude Karnoouh
martie 18, 2014
Bun articol domnule Gogea, numai că chiar Liiceanu nu e un fin comentator al lui Heidegger, dimpotrivă e un comentator mediocru.
Culai
martie 22, 2014
Voi, pe la tîmple.
Eu, venind spre mine: pe macadam, dinspre Palat, ca o ploaie rea, cu scîntei. Noroc de vitrinele Stirex-ului sparte, prin care am făcut saltul salvator… De muream, cine Vă mai „derenja” pe aici…
„Haide-gher” und Liicheleanu? – Ha, ha!
Culai
martie 22, 2014
Nu mă leg numai de acest Nesimţit şi Măgar pe deasupra…
[Eu am privit şi măgari proşti în ochi, deci ştiu cum se uita de rău Liicheleanu la mine-n vara lui ’94 (cred, nu bag mîna-n foc!), pe cînd se plimba ca lacheul cu şampania-n pahare de unică folosinţă, prin „adunarea” din curtea DS, unde se afla sechestrată, a la ceauşeşti, monada EuLi. Şi bombardată cu platitudini nu doar de lichelele dejurnă. Mai erau pe acolo toate cremele şi alifiile şi pomadele scriitorimii dedate la afaceri pe val, indiferentă la bătrînei, dar foarte îngrijată de „cum dau” ei, de ce-o să le bălmăjească celora la „sesiunea de autografe”… O antologie de texte în fapt anostă, perimată, ternă – bună doar pentru anale, analişti, ann…anas – dar nu de vîndut ca best seller – ce naiba o mai fi aia – la preţ de bilet clasa I B-Cluj şi retur… Eu, neavînd atîţia bani, n-am cumpărat cartea, deci n-am primit zama, ci doar privirea care da cu cochita.
Aşa tre’să se scrie Istoria, nu cum o edulcorează unii, o pocesc alţii. Cu documente, fireşte, măsluite. Niciodată – nici măcar de către jurnaliştii „teatrelor de operaţiuni” – de la faţa locului; ci numai după scenarii preconcepute.]
Mă leg de „toată floarea cea vestită” a loviluţionalilor dekembrişti – totuna cu emanaţii care azi nici usturoi nu păpară, nici lovitură nu sprijiniră. Dară, atunci: de ce ei o duc şi chiar bine şi chiar mersi, tronînd pe hoitul ţării şi naţiei? … De cei ei se pretind eroi supravieţuitori, cînd adevăraţii eroi au fost victimele ticăloşiei lor şi îs demult Uitare?
Cui îmi va răspunde doar de formă „ca să se mire Culai”, să servească a mea neaoşă trimitere antică, de pe vremea cînd ostilităţile dintre oşteni foloseau alte canonade, alte bombardamente, decît cele din rezbelele-tembele moderne.