F.F.F. şi L.C.S. : narcoticele corpului social român de patruzeci de ani. O developare în sepia

Posted on ianuarie 23, 2012

19



        Se întîmplă, uneori sau adesea, ca epoci întregi din istoria unui popor să stea sau să se desfăşoare sub semnul  cîte unui cuvînt care devine semn simbolic de maximă densitate, cu valenţe atît sintetice cît şi explicative. Uşor de găsit exemple în istoria lumii. Şi pozitive, şi negative. Las acest exerciţiu pentru plăcerea cititorului. Renunţ la încărcarea inutilă cu bibliografie a acestei postări (mai mult poetice, recunosc) şi voi trece direct la explicitarea (fără îndoială, sumară) titlului.

        Aşadar, cel puţin ultimii douăzeci de ani, înainte de 1989, viaţa reală a organismului social românesc a fost „anesteziată” prin injectarea în corpul său a celor trei F: Foamea, Frigul, Frica. În doze tot mai mari, pînă cînd ceea ce era previzibil pentru orice „biochimist” s-a produs: dobîndirea imunităţii. Nu fără pierderi…

        După 1989, o altă triadă toxică este injectată în corpul naţiunii: L.C.S. În „traducere”, acestea înseamnă: Linişte (în primul mandat al lui Ion Iliescu), Continuitate (sub prim-ministeriatul lui Adrian Năstase) şi Stabilitate (sub guvernarea Traian Basescu-Emil Boc). Era şi este suficient să deschizi fereastra să înţelegi că fiecare dintre aceste trei cuvinte-vector concentrau-concentrează în semnicaţia lor „de suprafaţă”, un sens „de fundal” dramatic antagonic.

        O singură dată, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, cuvîntul magic a fost dintr-un univers semantic dinamic: Schimbare. Dar, deja, corpul social era intoxicat.  Reacţiile încetinite, percepţiile deformate. Terapiile aplicate au fost ineficiente, terapeuţii păreau a fi mai degrabă „vraci” şi boala a cuprins din nou, în forme mai subtile dar nu mai puţin grave societatea.

        Şi, iată-ne acum, în chiar aceste zile, în faţa unei situaţii halucinante: aceiaşi „dealers” se află în bloc-starturi, gata să împartă cu o mînă „vaccinuri” şi cu două o nouă toxină.

        Îmi pun, însă, de data aceasta, toată nădejdea în puterea aceluiaşi corp social, aşa slăbit cum este, de a refuza corect, chiar înainte de a accepta corect.