„Fabrica” lui Nicolae Goja, „inaugurată” şi la Cluj!

Posted on Februarie 9, 2012

4



Vine la Cluj, după treizeci de ani de la debutul său absolut în revista Tribuna, din Maramureş, în calitate de unic acţionar al unei îndelung băsmuite fabrici de iarbă, prozatorul Nicolae Goja. Poate nu chiar acela pe care îl evoca în urmă cu cîţiva ani, în revista Familia, prietenul nostru comun, prozatorul Cătălin Şuşu:   „La sfârşitul anilor ’70 (ai secolului trecut), în căminul Facultăţii de Mecanică din Mărăşti, al Politehnicii clujene, dar nu numai acolo, ci şi prin librăriile din centrul oraşului, la cenaclul Asociaţiei Scriitorilor, la Casa Studenţilor şi  oriunde se discuta literatură, mai ales în cafeneau tinerilor aspiranţi la gloria literară, botezată după romanul omonim a lui Romulus Guga – „Arizona”, putea fi văzut un june înalt, ciolănos, cu ochi verzi şi  o umbră de barbă,  poate memoria mă înşeală, (ca student model Nicolae Goja, se purta mereu bărbierit),  ce ducea  pe umăr o straiţă folclorică plină de cărţi, caiete cu însemnări  şi manuscrise  imposibil de confundat după modelul tipic maramureşenesc .”  http://arhiva.revistafamilia.ro/2005/2-2005/vitrina_cu_carti.htm )  În trăistuca lui de scriitor, Nicu Goja a adunat pînă acum, fără grabă, doar dintr-un „elan al odihnei” îngăduit în perioadele în care îşi suspendă scrisul zilnic la ziar, trei volume de proză: Ilca – educaţia milei, proze, 1993; Iad în raiul de acasă, 1999; Clopotul cu două limbi, roman, 2003,  precum şi o antologie, Chef cu femei urâte, 1997.

Aduce, acum, spre a propune prietenilor şi cititorilor din Cluj,  a patra sa carte de proză: romanul  Fabrica de iarbă, producătoare de baloţi epici şi lirici. Mai vine cu el, pentru a-l ajuta la descărcat şi stivuit, şi nobilul Gheorghe Pârja de Deseşti, cel care de un amar de ani tot coace în cuptorul Mamei Doca, colacii însemnaţi cu pecetarul prieteniei.

Anunțuri