Nicolae Iuga despre Coloana lui Brâncuşi

Posted on februarie 23, 2012

20



Cu un an în urmă, aflaţi de asemenea sub semnul astral al geniului lui Brâncuşi, am reluat aici un text mai vechi al meu (https://vasilegogea.wordpress.com/2011/02/19/brancusi-esenta-si-zborul/). Anul acesta, însă, am la dispoziţie, graţie generozităţii prietenului meu Nicolae Iuga, un text prospăt, inspirat de simbolistica infinită în sugestii a operei brâncuşiene. Îl propun în acest spaţiu cu bucurie – aşa cum îşi însoţea sculptorul fiecare lucrare – şi cu gratitudine.

 

Constantin Brâncuşi – simboluri funerare arhaice şi Coloana fără sfârşit          

            Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi, amplasată la Târgu Jiu, fascinează şi impune într-un fel aparte. Coloana îşi modifică mereu nu doar   semantica ci şi forma, prin efecte optice stranii, în funcţie de unghiul în care se aşează privitorul.

            Mai întâi, trebuie să te apropii de ea în fapt de seară, înainte de asfinţitul soarelui, venind dinspre apus pe Calea Eroilor, aşadar având soarele în spate. Atunci Coloana ţi se înfăţişează luminată, în toată splendoarea ei. Are culoarea aurie-pală, fără reflexe metalice, în nuanţa grâului copt. Pe măsură ce te apropii, modulele romboedrice îşi pierd contururile tăiate geometric încât, dintr-un anume unghi întregul pare chiar un spic de grâu uriaş, de dimensiuni halucinante, onirice. Să nu ne scape din vedere că în Grecia antică, la iniţierea în Misterele de la Eleusis, epoptului i se arăta în final, ca simbol suprem, un spic de grâu. Acesta învedera şi revela totodată misterul principal al vieţii. Grâul este substanţa vieţii, întrucât ne hrăneşte şi întreţine viaţa, nu doar fizic ci şi metafizic. Ca principiu metafizic al vieţii, este esenţa nevăzută a tuturor formelor de viaţă. Apoi, nu este doar substanţa vieţii, ci şi sensul vieţii, care sens este rodirea prin moarte. În acest sens simbolul a fost valorificat şi în Evanghelie. Iisus a spus că grăuntele de grâu care nu moare, adică acela care nu încolţeşte, rămâne stingher. Iar cel care moare (încolţeşte), aduce roadă multă.

            Apoi vine noaptea. Sub lumina stăpânitoare a lunii, Coloana devine un stâlp de foc rece, fantomatic, o încremenire a morţii, un semn de pe celălalt tărâm. O faţă a modulelor dă o lumină înşelătoare, iar cealaltă este întunecată, aflată sub tenebre, o ameninţare ascunsă, o nelinişte, un duh răuprevestitor.

                                                                                                 *

           Să nu uităm: Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi este, în esenţă, un monument funerar. Un monument  consacrat eroilor care au murit în luptele de la Jiu, în toamna târzie a anului 1916. Cei care aveau misiunea să apere acest pod au luptat cu o vitejie fără seamăn şi au căzut în luptă cu toţii, până la unul. Aceasta a fost şi intenţia exprimată clar de către Brâncuşi: să le ridice un monument funerar. A mers în acest scop la primăria comunei Peştişani, comună de care ţine şi Hobiţa sa natală, în vara anului 1922. Brâncuşi a propus atunci să le ridice eroilor de la Jiu un monument funerar, dar conducerea comunei l-a refuzat. Ce fel de monument o fi propus artistul? Li s-o fi părut oare sătenilor extravagantă propunerea făcută de către Brâncuşi? Nu se ştie. Încă o dată profetul nu a fost bine primit în patria lui.

            Ridicarea Coloanei la Târgu Jiu a fost posibilă numai mult mai târziu, prin 1937-1938, graţie demersurilor neobosite întreprinse de către doamna Arethia Tătărăscu, soţia primului ministru de atunci al României. Gheorghe Tătărăscu era originar din Gorj, avea lângă Filiaşi un mic domeniu, unde Brâncuşi a fost găzduit în vara anului 1936. Arethia Tătărăscu, prin Liga Femeilor Gorjene condusă de către ea, a reuşit să colecteze suma de două milioane două sute mii lei, bani din care s-au făcut exproprierile din oraş, spre a se trasa Calea Eroilor, şi s-au finanţat lucrările la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, parte componentă a Ansamblului gândit de către Brâncuşi. Apoi în vara anului 1937, înainte de a începe lucrul la Coloana fără sfârşit, Brâncuşi călătoreşte pentru prima oară în Egipt

                                                                                                *

         Coloana fără sfârşit este un monument funerar. Modulele din care este alcătuită, şasesprezece la număr, sunt de fapt trunchiuri de piramidă îmbinate câte două. Dacă le privim ca fiind îmbinate pe baza mare, aşa cum sunt ele în realitate din punct de vedere tehnic, atunci obţinem un romboedru. Dacă le privim îmbinate pe baza mică, avem sugestia unei clepsidre. Cum arătam mai sus, cu puţină vreme înainte de a începe lucrul la Coloană, Brâncuşi a călătorit în Egipt şi a văzut pentru prima oară piramidele. Trunchiurile de piramidă imaginate de către Brâncuşi la construcţia Coloanei sunt însă mult mai înalte prin raportare la bază. În consecinţă sunt mai suple, mai apte să redea inclusiv esenţa şi ideea zborului. În ceea ce priveşte piramidele egiptene, bunăoară cea mai mare dintre ele, avea o înălţime de 138 metri, raportată la o bază cu latura de 227 metri. Deci raportul dintre înălţime şi bază ar veni de aproximativ 1/1,6 în favoarea bazei, acest raport denotând de altfel celebrul număr de aur atribuit lui Pythagora. Dincolo de starea de melancolie indusă de tema ruinelor, de imaginea de solitudine în deşert, piramida egipteană ne dă şi impresia apăsătoare de gigantism care striveşte măsura umană, de masivitate şi greutate copleşitoare. La Brâncuşi în schimb, trunchiul de piramidă din modului Coloanei are baza mare de 90 cm şi înălţimea tot de 90 cm, baza mică fiind de 45 cm, adică jumătate din baza mare şi din înălţime, iar înălţimea totală a romboedrului este de 1,80 metri, adică dublul bazei mari şi al înălţimii fiecărui trunchi de piramidă ce intră în componenţa sa. Dacă prelungim imaginar trunchiul piramidei brâncuşiene până la vârf, atunci vom obţine o piramidă cu raportul de 2/1 în favoarea înălţimii, faţă de 1/1,6 în favoarea bazei, precum în cazul piramidei egiptene. Vârful piramidei imaginare a lui Brâncuşi se va găsi exact în centrul romboedrului umător de pe Coloană. Efectele optice multiple sunt date tocmai de această aflare a unor raporturi desăvârşite a unor proporţii care pot exprima perfect ideea înălţării imponderabile la cer, aşa cum acest lucru s-a petrecut de bună seamă odinioară pe drumul spre Emaus, ideea zborului către infinit. Iar romboedrele Coloanei sunt în număr total de 16, adică numărul de aur 1,6 înmulţit cu decada sacră, de asemenea pythagoreică.

            Dacă ne apropiem de Coloană mai tare (sau poate prea tare), privind-o din plan sagital, aceasta ne arată o altă faţetă a sa. Bazele mari ale romboedrelor se apropie unele de altele în aşa fel încât practic se suprapun unele peste altele, anulând însăşi imaginea rombo-ritmică, arătându-se nouă ca o simplă cale aurie spre cer, vălurită la nesfârşit, la fel cum, la răsăritul soarelui din mare, o cărare de raze şi foc se aşterne părelnică pe valuri, de la picioarele noastre până la depărtarea fără sfârşit a astrului luminii. Ne lipseşte numai credinţa că putem păşi pe ea şi că putem merge pe ape fără să ne scufundăm. Iar când ne dăm îndărăt, spre a ne recăpăta simţul realităţii, Coloana îşi recapătă şi ea ritmicitatea romboedrică, vedem din nou cum fiecare modul apare, creşte şi apoi se îngustează spre a trece în următorul, vedem cum zvâcneşte viaţa de la naştere la împlinire şi apoi la pieire, vedem mumele cum ne nasc şi mormintele cum ne înghit, vedem şi simţim o pulsaţie vie ce se repetă la infinit.

*

            Şi dacă ne reamintim încă o dată că este vorba de un monument funerar, nu putem să nu ne ducem cu gândul şi la un alt posibil model, altul decât piramidele vechiului Egipt, care va fi stat cu certitudine la baza Coloanei lui Brâncuşi. În cimitirul satului Hobiţa puteau fi văzute atunci, şi încă mai pot fi văzute până azi, vechi cruci de lemn lucrate într-un stil aparte. Axul vertical al crucii, precum şi stinghia orizontală, sunt cioplite spre locul de îmbinare sub forma unui trunchi de piramidă, cu baza mică spre interior, la îmbinare. În timp, crucea de lemn putrezeşte şi stinghia orizontală cade. Atunci mai rămâne pentru încă o vreme înfipt la căpătâiul mormântului numai axul vertical al crucii, scoţând la iveală pe deasupra ierbii înalte două trunchiuri de piramidă îmbinate la baza mică, precum (avant la lettre) două jumătăţi de modul din Coloana fără sfârşit. Faptul este atât de real, încât a dat naştere la fabulaţii, conducând la părerea falsă şi stupidă, potrivit căreia în anumite sate din Gorj, la mormintele bărbaţilor nu s-ar pune cruci, ci numai stâlpi sculptaţi cu modele romboedrice, ceva în genul unor totemuri, de parcă noi am fi o insulă de la antipozi, iar nu o ţară care face parte din civilizaţia creştină. Oricum ar sta însă lucrurile, este cert că Brâncuşi a putut vedea, încă din copilărie, în cimitirul satului Hobiţa, cruci de lemn cioplite în felul arătat mai sus, că atari imagini s-au sedimentat adânc în sufletul său şi că marele artist le-a purtat cu sine, uneori conştient alteori nu, tot restul vieţii.

           Pe de altă parte dacă luăm un modul din Coloană în mod izolat şi îl privim dintr-un anumit unghi, având una dintre muchii în centrul imaginii, atunci prin jocul natural de lumini şi umbre, vom avea foarte clar imaginea unei cruci, o cruce cu braţele egale, o cruce care poate fi circumscrisă în cerc.

*

           Putem schimba încă o dată unghiul din care privim Coloana, putem să ne învârtim încet în jurul ei şi să o privim pieziş, de la muchiile modulelor din nou spre planul sagital. Atunci Coloana se metamorfozează uimitor, modulele parcă se înclină şi se răsucesc într-un echilibru precar, din care numai mişcarea necontenită le-ar putea salva şi le-ar putea reda echilibrul firesc. Coloana îşi pierde caracterul static şi devine un sfredel care se răsuceşte neîncetat către cer. Un sfredel aşa cum sunt şuruburile vechi de lemn de la presele primitive de ulei sau de struguri.

            Sau putem schimba din nou unghiul din care o privim, putem încerca să o privim în aşa fel încât să atenuăm sau chiar să anulăm efectul perspectivei de jos în sus, putem încerca să ne situăm cu ochiul nostru undeva pe la mijlocul Coloanei, ne putem urca într-un copac înalt din marginea parcului sau, mai bine, putem merge la etajele superioare ale clădirilor din apropiere. Atunci modulele ni se arată în toată supleţea lor imponderabilă, pline de tensiunea ţâşnirii şi a zborului către înalt.

*

             Lucrările la Coloana fără sfârşit au durat un an de zile. În 1937, pe la începutul lunii noiembrie, Brâncuşi montează primul modul. Un an mai târziu, la 27 octombrie 1938, Brâncuşi asistă recules la slujba de sfinţire a Ansamblului său. Fotografiile de la eveniment ni-l arată epuizat de efortul creaţiei, îmbătrânit, cu barba complet căruntă, ca o icoană a Bunului Dumnezeu odihnindu-se în ziua a şaptea după Geneză.

             Brâncuşi a fost toată viaţa un bun creştin ortodox şi a avut o legătură statornică şi profundă cu Biserica. În tinereţe, cât timp a fost elev la Craiova şi apoi student la Bucureşti, el a fost cântăreţ în strană la Biserica Madona Dudu şi, respectiv la Biserica Mavrogheni. Primea de aici două sute de lei pe an, bani cu care se întreţinea la şcoală. O fotografie făcută la Bucureşti pe când avea vârsta de 22 de ani, ni-l înfăţişează chiar în veşminte de ipodiacon. Se ştie că avea o foarte plăcută voce de tenor. Apoi, când a ajuns celebru şi cu stare materială bună, prin anul 1921, a donat o importantă sumă de bani pentru construirea bisericii noi din Hobiţa natală, fiind trecut în rândul ctitorilor.

*

             În timpul cât a lucrat la Ansamblul de la Târgu Jiu, Brâncuşi a fost întrebat mereu, de către foarte mulţi oameni de toate condiţiile sociale cu privire la ce anume vrea să spună prin lucrările sale. El însă nu oferea nimănui o explicaţie anume. Ci spunea cu răbdare, fiecăruia în parte, să se gândească el însuşi şi să găsească semnificaţia acestor lucrări. Dar Brâncuşi însuşi avea oare o interpretare proprie a acestora? Poate că da.

             Cu privire la Coloana fără sfârşit, înainte de a părăsi România pentru totdeauna, Brâncuşi a spus: „Nu vă daţi seama ce vă las eu aici!”

               Nicolae IUGA

Reclame
Posted in: Ipote(nu)ze