O „carte poştală” de… „epocă” şi o „scrisoare deschisă” din zilele noastre…

Posted on februarie 24, 2012

7



        Ordinea cronologică a celor două documente invocate este cea în care sunt numite în titlu. Dar memoria îşi are legile ei mai subtile şi poate reactiva anumite date doar pentru a le reaşeza într-o altă succsesiune. Aşa stau lucrurile şi în cazul de faţă. „Scrisoarea deschisă adresată Societăţii Române de Fenomenologie (administrator al Newsletterului de filozofie românească) şi Societăţii Române de Filozofie”, de profesorul şi filosoful  Adrian Niţă, publicată în Nr. 612 din 17.02.2012 al revistei Observator cultural, a avut ca efect „trezirea” în memoria subsemnatului a unui text propriu, mai vechi, publicat în Nr.8/1989 al revistei Vatra, sub titlul  Părinţi şi învăţători. Citind scrisoarea profesorului Niţă, sunt tentat să consider textul meu mai vechi ca pe o „carte poştală” care a primit, iată, un „răspuns” după atîţia ani. Din păcate, nu e tocmai răspunsul pe care îl doream. Înţeleg, însă, că nici pentru domnul Adrian Niţă nu e tocmai „scrisoarea” pe care ar fi dorit s-o scrie.

          Dar, mă întreb, deşi scrisă într-un context istoric, social şi cultural fundamental diferit de cel de astăzi, nu ar putea fi investită acum şi „cartea” mea „poştală” cu semnificaţia unui „răspuns” la „scrisoarea” domniei sale? Fie şi numai cu sugestia „metaforei” unui răspuns! Uneori, chiar şi numai sugerat, un răspuns îşi conţine şi întrebarea, care, mai devreme sau mai tîrziu, se va pune.

           Iată, în continuare, cele două texte, în ordinea care a inspirat logica acestei postări:

           1. Adrian Niţă:

           „Stimaţi colegi,

           Aş vrea să subliniez, din nou, faptul că nu e vorba aici de mine personal, de faptul că lucrările mele nu ar apărea în Newsletterul de filozofie românească (NFR) (acest lucru mi se pare colateral; are dreptate Chris­tian Ferencz Flatz). Nu e vorba nici de faptul că NRF nu ar fi util; că se lucrează cu materialul clientului; şi nici de faptul că Societatea de Fenomenologie, ca administrator al acestui buletin informativ, îl realizează aşa cum doreşte. Problema pe care am ridicat-o este una de principiu, legată de ,,filozofia românească“.
 
           Sîntem o mînă de oameni care funcţionăm în cîmpul filozofiei şi este pur şi simplu păcat să recurgem la asemenea practici contraproductive şi dăunătoare. În plus, acest buletin informativ trebuie să fie unul realizat profesionist, să dea seama cu adevărat despre starea producţiilor (cărţi, traduceri, articole, conferinţe etc.) din acest cîmp, fără nici un fel pe simpatii sau antipatii (pe care fiecare dintre noi le are; acestea nu trebuie să se reflecte în buletinul informativ). Că nu am nimic personal cu cineva din SRF sau NRF o pot spune cărţile şi articolele mele, dar şi toţi cei cărora le-am vorbit despre SRF, NFR etc. În plus, sînt multe fapte pe care nici măcar nu vreau să le fac publice cu privire la sprijinul adus de mine pentru SRF şi NFR (o parte dintre ele, Cristi Ciocan le cunoaşte).
 
          Faptul că NRF manipulează (adică influenţează comunitatea în legătură cu anumite scopuri care sînt străine de interesele acelei comunităţi) şi dezinformează (adică induce în eroare comunitatea, prin transmiterea de informaţii false, în mod tendenţios) rezultă şi din ultimele luări de poziţie ale persoanelor implicate şi din faptul că nu doresc să schimbe nimic în formatul şi conţinutul buletinului. În plus, vă trimit ataşat lista de cărţi apărute în 2011. În prima parte a listei (A), se află cărţile indexate în Newsletter. În partea a doua (B), se află lucrări ce nu se regăsesc în Newsletter. Prima are 16 titluri, a doua are 13 titluri. Unele dintre cărţile de pe lista B sînt cu adevărat importante, şi nu se poate spune că, dacă autorii respectivi nu au trimis informaţiile, cei care administrează pagina nu ar fi avut interesul să caute informaţiile respective (ce se pot obţine de la edituri, de pe net, de la librării sau biblioteci etc.) ca să se publice în NRF.
Ca să fiu mai bine înţeles, vă rog să-mi daţi voie să vă propun o situaţie imaginară. Să presupunem că eu administrez un buletin informativ de fenomenologie. Public acolo despre activitatea SRF şi a membrilor ei doar sporadic şi masiv public informaţii despre producţii de fenomenologie realizate de X, Y şi Z. Cum vi se pare această situaţie? Oare se poate numi altfel decît dezinformare şi manipulare? Oare este o situaţie profesionistă? Oare face ea bine filozofiei româneşti (ca să nu mai folosesc cuvinte care pe unii îi sperie, cum sînt „cultură română“)?
 
            Dacă mă veţi întreba care e soluţia, vă voi spune că nu este dezabonarea mea. Ar fi soluţia asta dacă nu mi-ar păsa şi dacă nu aş avea alte preocupări decît cele filozofice. Dar ca om ce activează în acest cîmp, cred că e de datoria mea să fac publică şi să dezbat situaţia apărută, în speranţa unei îmbunătăţiri. Soluţia pe care o văd vizează: fie completarea informaţiilor, fie schimbarea denumirii. În primul caz, ar trebui trecute cele 11 centre ce organizează studii de licenţă în filozofie, toate centrele şi revistele (pe cît e omeneşte posibil; eu v-am numit cîteva; sînt sigur că mulţi dintre cei cărora le trimiteţi buletinul pot contribui la completarea informaţiilor), iar din punctul de vedere al conţinutului, ar trebui o atitudine „activă“, adică nu simpla aşteptare ca autorii să trimită informaţii (fie că e reală, fie că nu). În cazul al doilea, titlul poate să fie „Newsletterul Societăţii X“ sau „Newsletterul grupului X“ (caz în care, desi­gur, mă voi dezabona).” (Citeşte tot aici: http://www.observatorcultural.ro/Scrisoare-deschisa*articleID_26558-articles_details.html )
 
              2. Vasile Gogea:
 
             Părinţi şi învăţători
 
             În cele mai multe cazuri, părinţii nu sunt şi învăţătorii propriilor lor copii. Acest fapt îl dovedeşte statistica uşor. Invers: se întîmplă, uneori, ca învăţătorul să devină un adevărat părinte pentru învăţăcel. Acest fapt îl poate proba istoria culturală şi nu mai ţine de statistică, ci de manifestările culturale exemplare. Această din urmă idee stă (cred sau aş vrea să cred) la baza oricărei biografii spirituale. Iată de ce sunt din ce în ce mai nedumerit asistînd la silinţa cu care unii „biografi” caută „înrudiri” între (alegem un exemplu mai proaspăt) Păltiniş şi Pădurea Neagră!
             Să fie atît de departe Blajul în care, cu numai o sută de ani în urmă, un învăţător ca Timotei Cipariu scria: „a intra întru însuşi lăuntrul limbii româneşti” şi „a privi înlăuntrul limbii”, încît să nu se mai zărească deloc de la Păltiniş? Sau, poate, pare prea mic pentru a cuprinde în sine, fie şi numai o scînteiere din acel gînd care a străluminat o clipă orizontul cugetării româneşti?
             Este adevărat, şi lui Eminescu i s-a părut „mic”. Dar l-a numit „Roma”! Şi cred că a făcut-o tocmai pentru că nu vroia să-şi uite „părinţii”.
 
(Trebuie să menţionez că am încercat să-l anunţ pe d-l profesor Niţă că am postat acest material. La singura adresă pe care o am: pe site-ul personal (http://www.adriannita.ro/index.php/ro/). Dar n-am reuşit: e mai bine păzit acolo decît P.M.-ul României! ) 
Reclame
Posted in: Ipote(nu)ze