Invitaţia pe care o lansez acum îmi aminteşte o întîlnire veche, dar care a lăsat urme adînci în memoria mea, petrecută pe la începutul anilor şaptezeci ai secolului trecut. Eram elev în ultimul an la Liceul Radu Negru din Făgăraş şi constituisem un grup de trei pasionaţi de plimbări cu bicicletele: aproape în fiecare duminică, „din primăvară pînă-n toamnă”, făceam lungi excursii cu bicicletele (vechi, solide, de fabricaţie germană şi cehească, dar bine întreţinute, reglate, lustruite – „tunate” am spune astăzi ), spre sud, pînă la Braşov (69 de kilometri) şi spre nord, pînă la Sibiu (79 de kilometri), adică pînă la limitele rezistenţei noastre pentru o zi de pedalare de-a lungul Drumului Naţional 1. S-a întîmplat să aflăm că într-o duminică din primăvara anului 1972, marele muzicolog George Bălan va ţine o conferinţă despre Bach în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Am hotărît că era cazul să fim de faţă. Am plecat în zorii zilei, luînd cu noi ceva merinde, petice pentru eventuale pene de cauciuc şi multă bucurie. Am trecut cu bine de „căţărarea de categorie specială” de la Bradu şi am ajuns epuizaţi fizic în Sibiu, la locul întîlnirii cu vestitul muzicolog şi cu muzica lui Bach, cu vreo jumătate de oră în avans faţă de ora anunţată. Am reuşit să ne „parcăm” undeva în siguranţă bicicletele şi am pătruns cu greu în sala arhiplină. Apoi, a fost o aşteptare prelungită, mai obositoare decît tot drumul de la Făgăraş la Sibiu. Într-un tîrziu, în nişte boxe a căror prezenţă n-o detectaserăm, a explodat şi s-a revărsat în sală, ca un val piroclastic, o antimuzică, un zgomot ritmat asimetric şi agresiv. În clipa următoare, pe scenă şi-a făcut apariţia conferenţiarul. A privit o clipă sala, a făcut un semn şi o linişte neverosimilă ne-a luat în primire. L-am auzit spunînd: „Acesta a fost Infernul. Eu am venit să vă vorbesc despre Paradis.” Şi, din nou la semnul său, spaţiul a vibrat, dar în sunetele muzicii din Matthäus–Passion…
Nu mai ţin minte nimic din conferinţa propriu-zisă. Dar „trecerea” aceea, ascensiunea inefabilă de la început nu pot s-o uit şi mi-o amintesc de fiecare dată cînd în vecinătatea mea aud reverberînd fie şi numai numele lui Bach. Dacă aş fi mai tînăr, dacă aş avea o bicicletă „Mifa” şi aş locui mai aproape de 80 de kilometri de Bistriţa, aş pleca din zori pentru a asculta un mare muzician descifrînd, cu instrumentul său, muzica sublimă a lui Bach. Dacă vă aflaţi la o distanţă mai mică decît intensitatea maximă a iubirii voastre pentru muzică, deplasaţi-vă mîine la Bistriţa. Muzica are acolo, aşa cum scria George Bălan, nu doar „consumatori„, ci şi „străjeri” de nădejde! Întîiul între ei este extraordinarul „compozitor” de armonii culturale şi artistice, dr. Gavril Ţărmure.
Primăria Municipiului Bistriţa
Centrul Cultural Municipal Bistriţa
Societatea de Concerte Bistriţa
prezintă duminică 11 martie 2012, ora 18:00 la Sinagoga Bistriţa
sub genericul Vă place Bach?
Violoncelistul Răzvan Suma interpretează integrala suitelor pentru violoncel solo de J. S. Bach.
Parteneri media: MagicFM 99.3 şi As TV Bistrița.
În perioada 1-21 martie 2012, va avea loc turneul “Vă place Bach?“, susţinut de Răzvan Suma în opt oraşe din România.
Răzvan Suma este unul dintre cei mai titraţi tineri violoncelişti din Europa. Ilustrul său mentor, Marin Cazacu, l-a cooptat în excepţionala sa formaţie „Cellissimo„, din care mai fac parte Alexandra Guţu şi Olga Mănescu. Paralel cu prodigioasa sa carieră solistică, Răzvan Suma este component şi al altei formaţii instrumentale de renume internaţional: „Romanian Piano Trio„, unde evoluează alături de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail.
Cu un repertoriu impresionant şi cu sute de concerte susţinute în întreaga lume, Răzvan Suma va oferi un spectacol complet în cadrul turneului “Vă place Bach?”. Artistul român va oferi în premieră, interpretarea într-un singur concert a integralelor suitelor pentru violoncel solo, semnate de Bach, acompaniat de un spectacol multimedia de proiecţii.
(Iată, aici, o „compensaţie” pentru cei care nu vor putea ajunge la concert: http://www.youtube.com/watch?v=4cONKXY1OTw .)
Gogea's Blog 
Culai
martie 10, 2012
Cu Bach mi-am calmat umorile unei tinereţi ca-vai-de-lume. Un profesor de muzică, din Humuleşti, mi l-a recomandat.
Pe Răzvan Suma-l aud de cîteva săptămîni la RRC şi-mi place de ce aud. Poate că va veni şi mai aproape de mine, să-l pot audia în concert pe viu. Dacă nu, voi reasculta link-ul oferit de către generozitatea D-Voastre. Pentru care Vă şi mulţumesc!
vasilegogea
martie 10, 2012
@Culai
Cu bucurie! Amintiti-va cuvintele lui Shakespeare, in „Negutatorul din Venetia”: „Feriti-va de omul care nu iubeste muzica!”. Acela, as adauga eu, nu iubeste nici umorul, devenind un incruntat intunecat.
vetiver2
martie 10, 2012
Ciudat, aseara am revazut Goodbye Again, dupa Aimez-vous Brahms? de Françoise Sagan, filmul realizat in 1961 cu Ingrid Bergman, Yves Montand, Anthony Perkins.
http://usenet-hd-movies.net/?movid=Goodbye+Again+%281961%29&id=289675437
Iancu Motu
martie 10, 2012
Draga Vasile,
inca odata ma minunez in fata unora dintre faptele tineretii. In acest caz faptele tale. Alea cu bicicletele! Eu, care nu am avut niciodata aplecare catre sport ( chiar daca am facut) am avut un noroc de-a dreptul chior. Nu trebuia sa ma duc in alta parte sa ascult muzica. Dimpotriva! Trebuia doar sa dau curs unor invitatii ce apareau in Clujul tineretii mele. Filarmonica, Opera sau uneori in cate o biserica ofereau adevarate regaluri muzicale. Nu departe de Liceul „G. Cosbuc” , unde eram elev, era ( si este) o biserica. Pentru noi era locul unde ascultam, extaziati, sunetele unei orgi. Fie ca erau repetitii, fie ca erau concerte. Si multe clipe de mare incantare am petrecut acolo. Fie cu urechea lipita de zidurile masive, fie ( mai rar) stand intr-o strana in austera atmosfera protestanta. Am mai avut norocul, enorm, de a avea o profesoara de muzica ce ne-a cucerit si ne-a dus, la inceput de mana, dupa aceea cu gandul in sala Filarmonicii. Am ajuns sa fim dependenti de MUZICA! Ii multumesc si acum pentru demersul domniei sale. A fost primul pas spre cultura. Au urmat altele. Acum, cand sunt obosit, pun scula asta la care scriu sa-mi cante. Si o face. Dar nimic nu se poate asemui cu un concert intr-un spatiu adecvat. Si daca mai este si un loc sacru ….
vasilegogea
martie 10, 2012
@vetiver2
Magia muzicii: cei mai mari „B” ai compozitorilor germani – Bach, Beethoven, Brahms – se „cheama” intr-un mod subtil unul pe celalt. Si, toti trei, ne aduna – fizic ori virtual – la „B”istrita!
Mutumim pentru daruri, Mirela!
vasilegogea
martie 10, 2012
@Iancu Motu
Da, Iancule, abia acum, tirziu, intelegem (punind in paranteza, o clipa, parcursul profesional) cit de importanta e muzica in vietile noastre si cit de importanti sunt (cit si citi mai sunt) profesorii „de muzica”! Dincolo de tot si de toate, muzica are – si/l citez din nou pe George Balan – acel „efect unificator al sufletului”, efect salutar intr-o lume care ne fractureaza dureros aproape in fiecare clipa.
Ion Ionescu
martie 12, 2012
Imi place Bach, dar Bistrita e prea departe de mine!
vasilegogea
martie 12, 2012
@Ion Ionescu
D-le Ionescu, nimic nu e prea departe de un gind bun!