Conferinţele din cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală – Cluj-Napoca. Despre o altfel de imunitate

Posted on aprilie 10, 2012

7



Neurogeneză adultă şi imunitate – perspectivă umanistă se intitulează prezentarea Domnului Dr. Jean Boutière – Medic Internist la Centrul Medico-Chirurgical „Interservisan” din Cluj-Napoca, pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA din miercuri 11 aprilie 2012 a  Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală la orele 18, în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.
 
Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de  Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca – în colaborare cu Centrul de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB – fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel.
 
          Scurt istoric

           Fără a se desprinde de scopul şi misiunea sa Atelierul de filosofie și antropologie medicală continuă activitatea Atelierului Philobiblon Medica care a debutat în octombrie 2009 în spaţiile puse la dispoziţie de Biblioteca UMF Cluj-Napoca, iar ulterior în cele ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” Cluj -Napoca.
           Din martie 2011 cadrul de discuţii pe teme medicale şi-a schimbat denumirea într-una mai potrivită pentru sensul său, adică Atelierul de Filosofie şi Antropologie Medicală şi o dată cu aceasta şi locația de desfăşurare, întâlnirile fiind găzduite de Biblioteca Clinicii Medicale II.
           Schiţa întâlnirilor desfăşurate în perioada octombrie 2009 – martie 2011 poate fi consultată pe site-ul Philobiblon Medica! (http://bcucluj.ro/philo/atelier-medica.html)
          
          Toate informaţiile aferente se găsesc la adresa: www.afsam.eu
 
 
        Schiţa conferinţei:

       „Datorită profesiei de medic şi a interesului pentru condiţia umană, ca şi datorită familiei mele formate din trei psihologi, a prietenilor mei umanişti, neuroscientişti, am ajuns să cunosc unele aspecte probabil semnificative pentru sănătatea umană individuală şi a comunităţilor. Mintea, creierul şi corpul nostru generează şi procesează continuu informaţii. Neurogeneza adultă umană se constituie într-o premisă a abordărilor vizând experienţele trăite (lived experiences), metodele de antrenare a proceselor atenţionale (embodied cognition), psihoterapii umaniste sensibile la achiziţiile neuroştiinţilor (mindfulnes, training autogen, etc.), astfel încât să se atingă o creştere a calităţii vieţii mentale şi fizice, o ameliorare progresivă a calităţii interacţiunilor umane, prin congruenţă, anduranţă (capacitatea de a îndura) personală, empatie, compasiune. Prezint un caz de ameliorare a simptomatologiei infecţioase, inflamatoare şi imunologică, utilizând un protocol eclectic (psihoterapie pozitivă Peseschkian, neuroştiinţe, neurobiologie interpersonală, embodied cognition) care pune accentul pe experienţa trăită în interacţiunea congruentă medic-pacient, discutând implicaţiile teoretice şi practice. Acest protocol eclectic completează abordarea medicală alopată uzuală.”
 
Posted in: Uncategorized