1. …la o bere „Gambrinus” cu Nenea Iancu…
<< Nu e nevoie să-l actualizăm, deoarece există ceva indestructibil în structura operei sale care o determină să nu fie „niciodată inactuală”. Acest ceva care ţine de arhitectura interioară (specifică şi universală în acelaşi timp) a sufletului omenesc îl califică pe Caragiale (cu o formulă acreditată de Jan Kot, cu referire la Shakespeare) drept „contemporan”, nu numai al nostru şi nu numai în prezent.>> (Vasile Gogea, în Tribuna, nr.230, 1-15 aprilie, 2012)
2. …la un „joc cu focul „ aprins de Cristian Bădiliţă…
„Buna dispoziţie e o virtute care se capătă cu timpul, prin exerciţiu, o virtute însă absolut obligatorie pentru ca un scriitor să-şi învingă provincialismul. Provincialii sunt mereu îmbufnaţi, nemulţumiţi, crispaţi, gata să contrazică, să dea lecţii, să se apere cu dinţii cînd nu e cazul, mereu plini de ifose ori puşi pe ceartă. Asta trebuie recuperat în primul rînd în România: buna dispoziţie. Restul se va rezolva de la sine, inclusiv în literatură.” (Cristian Bădiliţă, răspuns la o anchetă realizată de Petruţ Pârvescu în iulie, 2002)
Gogea's Blog 
Iancu Motu
aprilie 18, 2012
Abia revenit pe plaiurile natale vad ca ne inviti la cateva evenimente ce ar putea fi remarcabile, chiar si pentru niste provinciali cu citeam mai sus. Daca am vazut bine, pe coperta cartii lui Cristian Badilita suntem invitati sa ne jucam mai des cu focul. Ceea ce nu este nici prea prea, nici foarte foarte! Daca ne jucam riscam sa facem…. noaptea in pat dupa cum ne spuneau bunicile si mamele noastre cand eram copii. Daca nu o facem riscam sa nu avem parte de ceva adrenalina in plus fata de altii. Poate sa fim chiar acei provinciali care se stramba si scot limba la cei din capitala, bineinteles. Ceea ce iarasi nu e bine deoarece sufera centralismul, democratic, tot bineinteles. Ma intreb cand se va intelege ca partile unui spatiu (tara sau ce o fi ea) nu sunt identice si nici nu trebuie sa fie, cand se va intelege ca diferentele ( mari, mici) sunt uneori benefice. Desigur, frica de a pierde un anume avantaj joaca un anume rol. Dar care este avantajul? In fine, discutia este lunga. Am vazut-o si in Italia, mai bine zis am revazut-o. Mai ales acum cand cazul Lega Nord bate orice audienta iar afisele anti Lega sunt peste tot. Avand in vedere ca italienii sunt cam ca noi ( sa zicem) si la ei probleme aproximativ identice. Caragiale ar fi avut materie prima cat duce apa Tibrului.
vasilegogea
aprilie 18, 2012
@Iancu Motu
Bine ai revenit, profesore!
Invitatia la „buna dispozitie” a lui Cristian Badilita, asociata cu incurajarea de a „ne juca (mai des) cu focul” este, dincolo de primul nivel al perceptiei, o invitatie la o buna asezare a fiintei noastre in lume. Nu e nevoie sa mai amintesc multitudinea de sensuri a notiunii culturale de joc/joaca, sau de simbolistica extraordinar de bogata a „focului”.
Cit despre Caragiale, asa cum spuneam mai sus in mai multe cuvinte, o spun si aici, intr-unul singur: universal!
Ion Ionescu
aprilie 18, 2012
Interesanta (grea) invecinare: vicii si virtuti! Observind ca aveti „rol” in ambele tabere, cred ca inteleg la ce se refera „aparenta incompatibilitate” declarata in titlu. Va doresc succes, d.le Gogea!
vasilegogea
aprilie 18, 2012
@Ion Ionescu
Da, nu e chiar usor, dar e placut!
Cit despre „incompatibilitati” (aparente), ati numit una. Dar, nu suntem nici sfinti, nici demoni pentru a fi doar virtuosi, ori doar pacatosi! Cit despre alte posibile „incompatibilitati”, cum nu sunt „demnitar public”, permiteti-mi sa-mi rezerv dreptul de a nu le „declara”. Aici, ANI nu are „jurisdictie”!
Si, multumesc!
InimaRea
aprilie 19, 2012
Bag sama ca ai o zi plina, Vasile. Succes deplin lucrarilor, atunci!
Pina nu stiu ce-nseamna sa te joci cu focul, la Badilita, nu ma pronunt de-i ori ba recomandabil. Dar daca nu-nseamna decit sa traiesti periculos, apoi „decit” acela-i vast, nu gluma!
vasilegogea
aprilie 19, 2012
@InimaRea
Multam fain, draga George!
Nu cred ca e doar „vivere pericolosamente”, in sens restrins. Am temeiuri (desigur, luate din lucrarea culturala a autorelui) sa cred ca e vorba de o situare intr-un orizont cultural mult mai „vast” (cum spui), in care cel putin doua „borne” ne pot fi de ajutor pentru a ne „orienta”: Johan Huizinga („Homo ludens”) si Gaston Bachelard („Psihanaliza focului”). Ca sa nu mai vorbesc de simbolistica (inca neelucidata deplin) a cifrei 153!
Multumesc pentru urare! (mai ales in ce priveste confruntarea cu Nenea Iancu, la „Gambrinus”!)